În grădina părinţilor mei căzute pe pământ sunt mere verzi, și prune violete culcușite în crăpăturile și movilițele pământului sub vrejurile de castraveți și tufele de fasole, unele putrede, altele pietroase, unele crăpate cum au căzut, pulpa galbenă roșiatică mustind, unele rotunde, intacte, pielița acoperită de o brumă, parcă-i ceruită. Aplecată umplu găleata de plastic albă cu prune. Mă duc sub meri și adun fructele, chiar dacă sunt pe jumătate putrezite. Apoi mă ridic în picioare și le culeg pe cele viermănoase de pe ramuri. Vai și vai, toate sunt atacate de viermi. Sunt tristă din cauza parinților mei vârstnici. Când eram mică mă duceau la livada de mere toamna, și erau grămezi, dealuri de mere roșii sănătoase, mere galbene, la C.A.P.-ul unde erau ingineri agronomi. Și acum au fructe putrede pe ramuri, viermănoase. Ce tristețe, ce necaz. Aveam lăzi peste lăzi cu mere sănătoase în cămară, ne țineau iarna întreagă.

 

Pornită iau o lădiță și o găleată, o să fac prăjitură cu mere. O să cinstesc merele astea din grădina părinților mei, părinții mei care trăiesc cu amintirea livezilor bogate, acum în paragină, dacă nu și tăiate de ţăranii nevoiași. Au pus cartofi și cucuruz, au distrus viile de viță nobilă plantate de tatăl meu.

Iau mere viermănoase și le tai în două, și arunc putregaiul și coceanul, apoi spăl partea sănătoasă în găleată și le pun în apă, în o altă găleată, să nu devină maro. După cinci mere, salut, m-am săturat de putregaiuri. Aleg numai cele de pe ramuri, ca să nu mai trebuiască să spăl pământul ca de pe cele culese de pe jos. Dar și așa, miezul e mai putrezit sub coaja verde decât cum părea. După 40, 50 de mere, mă opresc din tăiat. Întâi să experimentez cu tura asta și apoi voi continua. Mi-e ciudă pe mine însămi că nu mă țin de promisiune, că dau bir cu fugiții, că m-am dezumflat. Oare ce-i în capul meu? Noroc că dimineață citisem niște citate din înțelepciunea președinților americani, și din moment ce sunt și eu acum cetățean american proaspăt, îmi zic că trebuie să fac din lămâi acre limonadă dulce, fă bine și nu mai înjura merele viermănoase. Bine, dar ce naiba îmi pierd vremea cu mere putrede viermănoase când la prăvalie au mere sănătoase cu grămada, venite din toată Europa. Românești nu, nu avem. Dar nu contează, sunt mai ieftine ca la New York, nu-ți mai pierde timpul cu mere putrede.

Dar îi dau înainte, iau o răzătoare uriașă pe care mama îmi arătase cum să o folosesc când am făcut salată de castraveți pentru sora mea, tata i-a curățat de coajă și a insistat să fac salată cu felii subțiri pentru sora mea care vine în curând de la dispensarul medical dintr-un sat apropiat de orășelul nostru prăfuit. Nu ar fi zis da să-l pici cu ceară că îi e poftă de salată și nu are dinți să mestece castraveții. Mi-a spus cu gura apă să pun praz, roșii, poate varză, puțină sare, ulei și oțet. Aseară am făcut salată de vinete și i-am pus masa pe un scaun lângă patul lui. Un pahar de salată de vinete, o roșie tăiată felii pe o farfurie de table, o felie de pâine, nu mai mult, că nu are voie, fiind diabetic, zice mama. Nu mi-a mulțumit. Nu contează, mi-am spus, am venit să slujesc, slujesc, de asta am venit acasă vara asta la părinți, să slujesc, nu e nevoie să-mi mulțumească nimeni.

Dânsul se uita la un serial corean cu niște meșteșugari care fac oale de aramă, fiind în evul mediu. A tăiat sonorul și stă lipit de ecranul alb și negru. Mama zice că serialul dinainte a fost și mai minunat, despre întemeierea statului corean. Era cu concubina împăratului, vai ce frumoasă era, s-o mănânce nu alta, și era deșteaptă și harnică, și fiul ei, și el era frumos și deștept și harnic. Mai am o prietenă care și ea se uita la telenovele coreene, și și ea se minuna ce frumoasă era o nobilă de la curte, ca o papușă.

S-o mănânci nu alta.

Și-așa. Iau merele mele curățate de putreziciune și căcăreze de viermi, și le răzuit în felii subțiri, ca hârtia, numai bune pentru o prăjitură de mere, cum am văzut în cofetăriile americane, și în revistele pentru femei, dar după câteva mere renunț, mi-am răzuit și degetul mare, și sângerează. Dar din nou îmi zic că sunt cetățean american și președintele Roosevelt a zis, “Fă ce poți, cu ce ai la îndemână, acolo unde te afli.” Așa că așa o să fac. Voi toca restul merelor. Gust feliile, oh, ce acrituri. Poate ar fi bune într-o salată de legume, că nu ar mai trebui oțet. Mama zice să pun zahăr pe ele, să nu se oxideze, să nu se facă maro. “Unde e zahărul?” “Pe dulap, în cutia de lângă geam,” zice tata. Nu are voie să mănânce zahăr, dar știe exact unde e zahărul. “În cutia pe care scrie sare, scrie sare.”

Camuflaj pentru diabetici pofticioși.

Presar zahăr, dar e încă îngrozitor de acră. Torn, torn, gust, mă ia cu friguri ce acră e. Mai toc încă două căni de mere. Iar zahăr, iar gust, vai, mi se face gura pungă. Ia stai puțin, prunele! Prunele sunt dulci, prea dulci. Pot să le amestec, să fac nectar! Soră-mea are un mixer și face tot timpul salată de vinete pufoasă.

Spăl prunele coapte, le scot sâmburii și le inspectez să nu aibă viermi sau căcăreze.

Ieri o cunoștință de-a lui mama și tata, o tanti lacomă, a venit să își ducă cașul pe care mama l-a cumpărat pentru dânsa de la lăptarul nostru. Și cucoana s-a dus cu nerușinare în grădină și și-a cules o pungă de roșii, apoi a insistat să-i dea mama măcriș pentru supă, și mă uitam la ea, și eu vreau supă de macriș, și nu o să mai rămână nimic pentru mine după ce își culege nesimțita asta. Mama i-a spus lui tata să-I culeagă numai o tufă. Și tata a ascultat-o și nesimțita făcea gură când i-a dat punga plină, “Că numai așa puțin macriș mi-ai dat?!” “Da’ ce vrei?!” Le-a luat acum o jumăte de an butelia de aragaz și ceasul și le-a dus la țară. Nu-mi venea să cred cum îi exploatează pe bătrâneii mei slăbiți din puteri. Și acuma și-a băgat ghiarele în găleata mea cu prune! Eu m-am aplecat și am stat gugu ca să adun prunele astea, doamnă, am atins scrârboasele de putrede, le-am spălat, și domnia ta lacomă te servești din prunele mele! Se vedea pe fața ei lăcomia, deja plănuia să fiarbă gem de prune din fructele mele. Am luat găleata de lângă ea și-am dus-o la bucătarie. Dar mi-am amintit de ea, pentru că le înfuleca fără să le deschidă, și numai după aia s-a trezit să întrebe dacă au viermi. “Dar de ce te îngrijorezi,” a întrebat-o mama, “postești?”

Și-așa: grămăjoara de sâmburi cu rămășițe galbene de miez de prună la un capăt a lopităului îngust, și la celălalt grămăjoara de prune. Mă întreb cât de vechi sunt lucrușoarele din bucătăria mamei mele. Azi am ajutat-o să pun în cămară sticlele de bulion pe care le-a lăsat la răcit sub o cuvertură cu carouri maro și verzi. Mi-o amintesc din copilărie! Avem o poză eu și fratele meu stând pe săniuță, și eu sunt învelită în cuvertura asta! Lopitaiele dânsei sunt înguste pentru că sunt doar jumătăți. Nu aruncă nimic. Asta da economiseală. Strecuratoarea ei de metal gros are o gaură cât un bănuţ. În New York eu am cinci strecurători.

Degetele îmi sunt alunecoase de la prune. Îi cer surioarei mixerul. Îl scoate din cutia de carton, și-mi zice să-l umplu numai până la jumătate. Mixerul ei are zece ani, îmi spune cu drag. Și fac nectar din fructe. Gust, e acruţ, dar are o culoare roșie frumoasă, frumoasă, nu maro cum ar fi fost dacă erau numai merele. Îmi sugerează să pun și pepene și mure, și zmeură din grădină. Mormăi, “Sigur, acuma toată lumea are idei, toată lumea critică că ce mi-am făcut de lucru cu merele și prunele, dar nimeni nu s-a gândit să le valorifice înaintea mea.” Într-adevăr e greu să conduci o țară, toți au ceva de comentat și criticat! Dar dacă eu nu aș fi făcut nectarul nu ar fi fost ce critica și comenta.

Pun nectarul cel roșu în trei borcane în frigider, și fug că trebuie să plec la țară. Am luat cu mine un borcănel și am mâncat la micul dejun. Când m-am reîntors a doua zi, m-am bucurat să văd că au mâncat un borcan, deși când le-am zis să guste, au zis că ei nu mănâncă așa ceva. Ei numai pui pane și cartofi pure.

Mă uit vinovată la lada cu mere pe jumătate putrede, ar trebui să le curăț și pe ele, dar e așa de plicticos, de dezamăgitor, parcă omor amintirile copilăriei mele, livezile cu grămezi, dealuri de mere roșii, galbene. Sănătate. Frumusețe.

L-am întrebat pe tata ce s-a întâmplat cu merii noștrii, de ce au viermi fructele. Absolut toate au viermi. E o molimă? Ce e? Îmi răspunde liniștit că nu au stropit cu soluție pentru Carpocapsa pomonella, o molie, un future, și larvele au distrus merele. “Când florile de măr cad și fructul e mic cât un ac de gămălie, fluturele depune ouă în fructul mititel și dacă nu stropești merii, toate merele până la ultimul hrănește un vierme care într-o bună zi se coboară pe un fir de mătase în pământ și acolo în timp se transformă într-un fluture. Mărul e umplut de tunele și excremente, și când viermele mănâncă sămânța, merele se opresc din creștere și cad jos. Trebuie să stropești de 4 ori cu insecticide otrăvitoare ca să obții merele acelea roșii sănătoase.” “Și eu am mâncat un măr zilnic, să nu vină doctorul, un măr am mâncat, un măr din satul copilăriei mele și îmi spui acuma că merele sunt braț la braț cu viermii?” “Da.” “Aoleo, și mărul lui Adam și Eva avea viermi? Isuse! Toate visele copilăriei mele sunt un fals.” Tata zâmbește.

Ieri la țară am vazut și acolo meri cu mere verzi viermănoase. Țăranca mi-a zis că germanii nu le cumpără merele dacă nu au viermi, ca să fie siguri că-s organice.

Oricum, împreună cu președinții americani am reușit să fac limonadă din lămii. Mama a zis că-s perseverentă. Și dânsa a fost perseverentă cândva. Soră-mea nu-i perseverentă, suspină mama. Dar ieri surioara mea m-a trimis să culeg mere roșii dulci din josul grădinii, lângă gardul lui tanti Lizaveta, mergi la dreapta când ajungi la rândul de roșii lângă lădița galbenă. O aud întrebând-o pe mama unde am putea aduna prunele pentru pălincă, toată lumea la țară a început să culeagă prunele, i-a văzut pe marginea drumului din autobuz. Mama se plânge că tata a dat butoaiele cadou la cunoștințe.

Mă rog, aş fi vrut să învețe să-și facă singuri nectar după ce plec, dar și pălinca e bună la ceva. O pot vinde.

Le-am citit și lor ce ziceau prezidenții, ca să știe și ele ce înseamnă să fii cetățean american:

“Nimic nu poate opri un om de la îndeplinirea scopului dacă are atitudinea adecvată; dar tot nimic nu-l poate ajuta pe un om cu atitudinea nepotrivită.” Thomas Jefferson

“O casă învrăjbită nu poate sta în picioare.” Abraham Lincoln

“Fă ce poți, cu ce ai la îndemână, acolo unde te afli.” Theodore Roosevelt

“Trebuie să plătești prețul dacă vrei să-ți câștigi comfortul.” Andrew Jackson

“Numai cei care îndrăznesc să clacheze pot ajunge învingători.” John F. Kennedy

“Pesimismul n-a câștigat niciodată nici o victorie.” Dwight Eisenhower

“Oamenii nu sunt victimele destinului, ci ale propriilor minți.” Franklin Roosevelt

“America nu s-a clădit pe teamă. America s-a clădit pe curaj, imaginație și o voință de neînvins de a duce la bun sfârșit munca de zi cu zi.” Harry S. Truman

Și-așa.