Un alt început
Nu seamănă o excursie cu alta. Mai ales când revezi Parisul.
Paranormalul m-a luat în primire cu o seară înaintea plecării. Pe la 17,30. Când, tocmai, vroiam să intru în cadă, mă sună de la agenţie. Sunt probleme cu hotelul. Îl rezervasem cu cinci luni înainte, îl plătisem cu trei, aveam voucher-ul în mână şi totuşi: Il y a un problème !
Ardeleanca intră în vrie.
– Sunteţi de acord cu schimbarea hotelului ? sună, timid, vocea. Cu hotelul, da, mai ales că referinţele, oferite de dl Google, nu erau prea bune. Cum cunoaştem, cât de cât, zona nu mi-am făcut griji. Nu doream, însă, schimbarea ei. Am fost în locuri mult mai dure ! În plus, nepoata, mijlocie-mare, ştia de luni de zile că vom sta în boemul Montmartre. Nu puteam accepta un hotel în cealaltă parte a oraşului, cum mi se susura la telefon.
Ajung rapid la agenţie. Pe drum, mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu un turist francez într-o asemenea situaţie !
În Bucureştiul nostru iubit. Era ştire ?
Intervenea ambasada, M.A.E. prezenta scuze, U.E. se autosesiza, S.U.A. făcea cu degetul, marţienii … Dar aşa !…
Mesajele curg. Apare o propunere. La cca 500 de metri faţă de vechea locaţie. Consult Google şi accept. Se trimite mesajul.
După ceva minute vine răspunsul. Sec: – C’est, déjà, trop tard ! C’est ocuppé !
Alte căutări şi, după clipe tensionate, mi se recomandă lanţul Timhotel, hotelul din … Place Pigalle ! Numele: Saint Georges. Vă amintiţi ? În iulie, la Napoli, am stat la San Giorgio !
Nu mai intru pe internet. Dau, imediat, O.K. !
Emoţii mari, mai ales la şefa agenţiei Sol Turism, al cărei client fidel sunt de ani buni. Paradox. Eu sunt cel care o liniştesc sau cel puţin cred că fac asta.
Vine, prin imprimantă, noul voucher.
Zbor spre Iancului ! Cada mă aştepta cu drag. Undeva deasupra Bucureştilor, refac, în miez de noapte, documentarul sejurului. Metehne de vechi bibliotecar !
Dimineaţa, o gardiană, la aero poarta Otopeniului, mă descalţă. Lucru total neobişnuit. Pentru mine. Cred că eram marcat vizibil de întâmplările serii, deşi eram spălat, tuns, şpreiat şi proaspăt ras ! Iar cureaua pusă în tăviţă ! Doar telefonul îl uitasem printr-un buzunar şi mă transforma în terorist. Potenţial. La checking, un bagaj avea cu 800 de grame mai mult. – Trebuie să-l refaceţi !, îmi comunică grav gura unei tipe suple. Le ştiu pe astea frumoase, cu buze subţiri ! Degeaba eram trei persoane cu două valize ! Cunosc procedura. M-am ars odată pentru că trolerul nu vroia să intre, sub nicio formă, din cauza picioarelor. În compartimentul standard, aflat la poarta de îmbarcare ! Unde mă aştepta, triumfător, aceeaşi silfidă domnişoară. – Aţi refăcut valiza ? Îi arăt, spăşit, plasa gălbioară. Exultă ! La revenire, colega ei de la Beauvais, mademoiselle Marie, doar mi-a zâmbit, deşi una din valize avea două kg în plus. Mi-a făcut, rapid, totalul bagajelor : 3.
– Bon voyage ! Altă civilizaţie ! Altă Marie !
Luăm calea aerului. Nu mai simt pământul patriei sub picioare. Constat asta, după dispariţia deselor zdruncinături cauzate de pistă. Îmi amintesc, instantaneu, cam pe unde sunt banii Dumneavoastră ! Luaţi conform unei palete largi de taxe şi impozite !
De ceva timp, un individ supraponderal se frământă lângă toaleta din faţă. E roşu la faţă şi la un moment dat îl aud: „- Hai, mă, hai că nu mai pot !” Vine consoarta, mai puţin durdulie. Dă neputincioasă din umeri. Ce să facă cu o cabinuţă pentru top modele !?! Noroc că stewardesele se dovedesc cooperante.
Se trag perdeluţele şi omul iese fericit, după câteva minute. Mi s-a părut că avionul trepida la paşii săi grăbiţi spre locul predestinat.
Până la pregătirea pentru aterizare, ceilalţi au bătut cărarea numai spre coada avionului, evitând privirile ghiduşe ale însoţitoarelor de bord. Nu degeaba, dacii avea privata prin fundul curţii ! Să aibă tot omul loc !
Unde să se poată învârti şi să admire peisajul !
La finalul zborului, cât o călătorie Bucureşti – Braşov cu interreggio autohton, când nu fură romii noştri cablurile, mult ocolitul Beauvais (nu înţeleg de ce), ne întâmpină răcoros. Superautocarul ne ia în braţe. Apuc să văd reţeaua de iluminat stradal, tip Brâncuşi, şi nişte poduri, ce traversau dulcea autostradă. Poduri pline de copacei pe laterale sau garduri ţărăneşti pentru îmblânzirea betonului.
De-ale francezilor !
Nici nu ştiu când ajungem la Porte Maillot de Paris. Refrişaţi. Pân’la hotel doi paşi. Cu metroul. Miez de zi al unui sfârşit de septembrie demenţial ! Pe aici a cam plouat toată vara.
Saint Georges ne zâmbeşte, larg, din gura metroului. Alături, La Folie Bergère ! Doarme. Nebunia începe la lăsatul serii. Pe întregul bulevard, tip rambla obişnuită de la Barcelona.
Frunze galbene se aştern în cale. Cazarea, duşul şi, la ora dinainte stabilită, cu doar 7 minute şi 33 de secunde peste, o luăm, tustrei, per pedes spre centrul Parisului aflat la picioarele noastre. La propriu.
Pe jos din Plaçe Pigale
Notre Dame de Lorette ne aşteaptă tăcută şi sfioasă. O cochetă biserică din arondismentul 9. Aducem mulţumiri Managerului Suprem şi păşim pe mult căutatul bulevard Haussmann.
Personajul nu este unul oarecare. Datorită baronului, Georges-Eugène Haussmann, avem bucuria vizitării unui Paris radical remodelat. Din însărcinarea lui Napoleon al III-lea.
Viziune, care s-a dovedit fiabilă. Practic au fost reclădite 60% din clădirile Parisului aducându-l din plin ev mediu în modernitate.
A creat cele 12 bulevarde, raze ce pornesc de la Arcul de Triumf (Plaçe de l’Étoile), precum şi bijuteria arhitectonică a Operei Garnier. Altă minunăţie locală, cu impact planetar !
Prea puţini au intervenit, ulterior, în planul general croit în acele timpuri, autorităţile respectând cu sfinţenie standardele.
Vrei să-şi faci casă în plin Paris ? Nimeni nu are nimic împotrivă ! Numai că trebuie să găseşti loc şi, mai ales, să respecţi arhitectura exterioară de la mijlocul secolului al XIX-lea !
Simplu ! Fără nicio stridenţă. Vrei altfel ! Te duci în La Défence !
Există şi mici excepţii, dar mici de tot. Şi numai în interes public !
Amintesc că şi capitala României a fost beneficiara unor construcții bazate pe planurile pariziene ale lui Haussmann. Vezi Bulevardul Magheru. Şi pe la Cluj-Napoca.
Flanăm prin faţa cabaretului Olympia (1899), unde acum ţine afişul Leonard Cohen.
Cine nu a evoluat aici, nu există !
Opera Garnier, o bijuterie în stil neo-baroc, cu un cadelabru de numai opt tone, pozat pe tavanul pictat de Jules-Eugène Lenepveu, atrage milioane de turişti.
Prinzi, aici, un bilet şi eşti un fericit o viaţă ! Ignorăm supermagazinul La Fayette şi intrăm în plin Acropole transferat, parţial, prin L’église Sainte-Marie-Madeleine în miezul Parisului.
Francezii, francezi, fac trimitere la templul antic, Maison Carrée, din Nimes. Normal !
Construit în stil neo-clasic, cu 52 de coloane corintene de câte 20 de metri, de jur împrejur, lăcaşul a fost sfinţit în 1842. Frontonul ne întâmpină cu Judecata de Apoi (Philippe Lemaire) iar pe impunătoarele uşi sunt reprezentate altoreliefuri în bronz cu scene din cele Zece Porunci. de fapt, 365 interdictive şi 248 permisive.
Le-a numărat rabi Simlai. Nu credeţi ? Luaţi programul din Biblie (Penthateul) şi le număraţi !
O luăm spre Plaçe Vendôme (1699). Denumire luată după hotelul omonim. Una dintre cele mai cele mai faimoase în lume şi considerată extrem de luxoasă.
Revoluţionarii Comunei din Paris au distrus coloana lui Napoleon, refăcută ulterior. Pastişă a celebrei columne romane. A lui Traian. Cea franţuzească reprezintă, normal, scene din campania napoleoniană din 1806, sculptate de Etienne Bergeret. Dacă vrei să vorbeşti de locaţia justiţiei franţuzeşti, spui simplu: Plaçe Vendôme !
Prind o imagine paranormală !
Pătrundem în plin Dumas. Tatăl şi fiul. Jardin des Tuilleries, cea mai veche grădină franceză (1564). Model italian, refăcută pe la 1664, cu crescătorie de viermi de mătase şi seră de protocali, devenită, în zilele noastre, Musée de l’Orangerie (1920). Putem admira, printre cunoscute opere ale impresionismului şi post-impresionismului, de la Claude Monet, Paul Cezanne, Henri Matisse, Pierre-Auguste Renoir, Modigliani, Henri Rousseau, André Derain, Maurice Utrillo, Paul Gauguin, Alfred Sisley la Pablo Picasso. Iniţial, fosta seră a fost consacrată doar pentru expunerea celebrului ciclu Nymphéas (Nuferii), la dorinţa expresă a lui Claude Monet. O altă reproducere mi-a stat deasupra capului la Saint George.
La 1873, din Jardin des Tuilleries se înalţă primul balon cu om la bord. Nici nu bănui că pe-aici muşchetarii regelui Ludovic al XIV-lea îşi făceau mâna cu gărzile vicleanului cardinal Richelieu. Totul, desigur, pentru un scop nobil !?! Milady … eghileţii, Porthos, Aramis …
Plaçe de la Concorde de la capătul de est al bulevardului Champ Elysée pare, azi, mai mult decât paşnică după excesele terorii. Începute în 1789 şi terminată, un deceniu mai târziu, prin lovitura de stat dată de Napoleon.
Aproape că auzi vaierul celor peste o mie de ghilotinaţi la ordinul revoluţionarilor. Îmi amintesc de Danton până la Robespierre, incoruptibilul, care cerea ca virtutea sa fie instituită prin teroare.
La 15 decembrie 1799, prim-consulul Bonaparte, la prezentare noii constituţii, declara ritos: „Cetățeni, Revoluția s-a așezat la principiile pe care am început-o: ea s-a încheiat !” Libertate, Egalitate, Fraternitate ! Apoi, se autodeclară împărat ! Supertare !
Obelixul, adus de la Luxor (Egipt) în semn de omagiu pentru Champollion, cel care a făcut prima decodare a scrierii hieroglifice, străjuieşte, din 1836, liniştea zonei, unde susură elegantele fântâni, concepute de arhitectul Hittorff: Fontaine des Mers, cea dinspre Sena şi Fontaine des Fleuves. Acum, se instalau uriaşe corturi pentru nu ştiu ce întâlnire ! Nu, nu pentru nunta prezidentului, ci pentru un târg de joburi cu mii de oferte.
Piaţa asigură vederea circulară spre punctele esenţiale ale Parisului. Trecem Pont de la Concorde spre Assemblée Nationale (fost Palais Bourbon). Dintr-o parte, Jean-Baptiste Colbert, un adevărat mecena al artelor,.marele reformator fiscal, între 1665 şi 1683, din timpul Regelui Soare, priveşte calm spre opera-i capitală: Palatul Luvru, cel mai mare din Europa.
Domul Invalizilor, iniţial spital militar, în timpul lui Ludovic al XIV-lea. A doua construcţie ca înălţime după Turnul Eiffel. Pe lângă spital, putem trece în revistă istoria armatei franceze, prin miile de exponate găzduite de diverse muzee, din interiorul complexului de clădiri. Biserica păstrează la cca 3 metri faţă de pardoseală, cenuşa lui Napoleon în şapte sicrie, tip matrioşka, cel exterior fiind realizat din porfir finlandez roşu, cu o bază din granit verde. Napoleon Bonaparte, unul dintre cei mai mari ucigaşi ai Europei. Geniu militar, făuritor de istorie ! La concurenţă cu Hitler şi Stalin. Alţi făuritori !?!
Ca să vorbim de europeni !
Şi, totuşi, micului caporal i se iartă multe. personal am toată consideraţia numai pentru faptul că lua în expediţiile sale războinice, adevărate echipe de intelectuali, din toate domeniile cunoaşterii. Cu rolul de a înregistra, copia, conserva, proteja valorile civilizaţiilor demult apuse. Datorită luării în echipă a tânărului Champollion, mai ştim, câte ceva, despre misterioasa civilizaţie egipteană ! De aici, legătura cu oraşele-stat din Orientul Apropiat, apărute şi ele spontan, nu-i decât un pas ! Arheologii descoperă, an de an, de numai vreo două sute de ani, noi şi noi biblioteci de acum 3-4-5-6.000 de ani, cu milioane de informaţii, din care s-a tradus parte insignifiantă.
Ce aflăm, ne duce la concluzia biblică: Nimic nou sub soare !?!
Recenta descoperire, avionul antigravitaţional, vechi de cca 5.000 de ani, conservat prin peşterile Afganistanului, care face senzaţie printre ufologi şi fanii paleoastronauticii, confirmă
Şi câte altele, reluate periodic de zeci şi zeci de ani ! Aşa cum fac, unii, tam-tam cu microcipul găsit în craniul lui Napoleon ! Ceea ce, în condiţiile la care a ajuns ştiinţa, nu mai poate fi o ştire de senzaţie. Nici, măcar, o ştire ! Faţă de găina lui Cristoiu !
Se face, astfel legătura logică cu misterul dispariţiei sale, temporare, din iulie 1794. A lui Napoleon. La revenire, contemporanii constată miracolul creşterii bruşte „a capabilităţilor lui militare”. Toată programarea se încheie la Waterloo, când puterile sale erau mult slăbite. Mirări găsim şi la Michelangelo, Leonardo da Vinci, Jules Verne, Edison, von Braunner doar pentru a da câteva exemple. Am o teorie a oamenilor civilizatori, trimişi periodic de Managerul General, dar nu-i cazul să o dezvolt aici.
Să nu uităm ! Napoleon cosmetizează vechiul cod al lui Hamurabi, valabil de la începutul actualului program Homo sapiens. Pe care toţi îl au căpătâi, în justiţiilor lor.
Unele, cu adevărat independente !
Trecem, din nou prin dreptul sediului Adunării Naţionale, intrarea cotidiană, încheind turul dimineţii, spre seară, la Musée d’Orsay.
Vizita este programată pentru altă zi.
Ne mulţumim cu arhitectura exterioară,i piaţeta cu variate sculpturi.
Mai vechi, mai …
Bonus ! Un spectacol de îndemânare pe role, precum şi activităţile unui neliniştit showman, uşor nebun (!), ce încântă mulţimea cu momentele sale trăsnite. Luăm bilete pentru RER. Mâine o luăm spre mica localitate Versailles, cu marele ei Palat. Cade seara şi noi trebuie să luăm prânzul de la ora … 17 !
Versailles, revăzut şi adăugit
Dintr-o, deloc regretabilă eroare, ajungem la Saint-Cyr. O dimineaţă cu aer de Întorsura Buzăului, unde mi se lipeau nările la -33o C. Prin mileniul trecut, când venise sorocul însurătorii. Saint-Cyr locul unei celebre şcoli militare creată de Napoleon, mutată aici în 1808. Dăm cu spatele două staţii şi o luăm pe dreapta, spre Versailles.
Observ că asiaticii nu s-au sculat !?! Nu erau prin vagoanele aglomerate. Cel cu care venisem, fusese gol-goluţ.
Eroare ! I-am găsit, instalaţi deja la cozile caselor de bilete ! Matinali, dotaţi şi disciplinaţi !
Intrăm şi urmăresc curios reacţiile Ioanei. Bineînţeles îmi dau importanţă, dându-i tot felul de informaţii afişate, de altfel, prin fiecare sală. O istorie în imagini, revăzută, pe care o simţi prin toţi porii. Fiind o generaţie de adevăraţi francofoni, cu mult Dumas în fişiere.
Château de Versailles. Aflat pe loc 30, în clasamentele Patrimoniului Mondial al Umanităţii. Şi când te gândeşti că totul a pornit de la o cabană de vânătoare a lui Louis XIII. Fiul său reface totul şi mută aici Curtea și Guvernul Franței în 1682. Toţi regii au contribuit la înfrumusețarea palatului, centrul puterii până la Revoluția Franceză. Ulterior, muzeu de istorie a Franței. Păşim cu aceeaşi emoţie prin apartamentele atâtor Ludovici, ce provin, pe linie directă, din civilizatorul Iisus !?!
O teorie extrem de interesantă, care credibilizează rostul casei regale europene şi nu ne miră de ce se bucură de mult respect în ţările civilizate.
Sala Oglinzilor, restaurată, ne taie respiraţia. Văd că au schimbat hidoasele capodopere contemporane. Cu altele. La fel de contradictorii. Poate pentru a accentua rafinamentul şi frumuseţea celor vechi !
Grădinile muzicale relevă alte aspecte ale acelei lumi, în locaţii ascunse după ziduri de verdeaţă. Grădinarul André Le Nôtre a lăsat demni urmaşi. În urma furtunii devastatoare din decembrie 1999, grădina este refăcută după planurile iniţiale. După ce admirăm Fântâna lui Apollo, o luăm încet, dar sigur, spre Trianoane. Marele Trianon, locşor de nebunii cu Madam de Montespan. Erau madame şi pe timpului Regelui Soare ! Un mic palat placat cu marmură și porfir, cu vaste grădini. În 2006 se redeschide şi Petit Trianon cu grădini, ce dezvăluie intimitatea reginei Marie-Antoinette, soția lui Ludovic al XVI-lea. Departe de fastul de la Versailles.
Străbatem locuri unde s-au fixat, pentru decenii, istoria României şi a altor state. În noi repere, care rezistă. Încă.
Trenuleţul ne aşteaptă cuminte să ne ducă spre fântâna, pe care o admirasem mai devreme.
Muzica clasică şi razele de toamnă se revarsă cu generozitate în sufletele noastre, saturate de imagini de mult apuse.
Părăsim Palatul, mai mult cu spatele spre poarta de intrare / ieşire, în timp ce Majestatea sa regele-ghid, Louis XIV, ne arată ferm direcţia spre gară. Allez !
Binemerităm un prânz franţuzesc la Timhotel Saint Georges ! Ce baghete, ce brânzeturi !