Orice artă presupune pasiune şi dedicaţie. Pe lângă acestea, mai este nevoie de bun gust şi de inspiraţie. Şi nu în ultimul rând, de un strop de iubire, de puterea de a oferi ca artist, ce ai mai de valoare în tine. Mai presus de toate, însă, arta înseamnă până la urmă, şi destin. Un astfel de destin i-a fost hărăzit şi Ioanei Farcaş, un talent în devenire. La numai douăzeci de ani, câţi numără în prezent, aceasta face cinste generaţiei tinere de plasticieni. În viziunea ei, pictura este pe deplin sinonimă cu un legământ, asemenea celui al căsătoriei. Cine optează pentru artă trebuie să îşi amintească întotdeauna, că a făcut o promisiune solemnă pentru toată viaţa. Cine optează pentru artă nu are voie să uite că şi-a luat angajamentul de a trăi pentru şi prin frumos, până în ultima clipă ce i-a fost hărăzită în marea sa trecere pe pământ.
O mare trecere care pentru Ioana Farcaş a început pe 10 mai 1989. Născută la Baia Mare, aceasta şi-a dezvoltat încă din primii ani dragostea pentru estetic. Cei dintâi dascăli pe care Ioana i-a avut i-au fost chiar părinţii. Mama şi tata au ştiut să cultive în unicul lor copil emoţia faţă de operele de artă şi deschiderea către cultură. Zi de zi, totul s-a legat, s-a contopit şi s-a dovedit a fi o lecţie de viaţă pentru micuţa Ioana. O lecţie de viaţă materializată peste ani, într-o alegere. Ioana Farcaş a decis să urmeze pictura, la Facultatea de Arte Plastice din oraşul natal. Lucrurile s-au derulat firesc, mai ales că nevoia ei de a recepta frumosul izvorăşte şi din faptul că este o fire mereu în căutare de nou. Cu un temperament coleric-flegmatic, Ioana găseşte în pictură cadrul adecvat de manifestare. Un exemplu este acela că numeroasele posibilităţi-tehnici picturale (frotiu, grissaile, glasiu, etc.), ce se pot realiza pe diferite suporturi, cum ar fi carton, pânză, lemn, sticlă, etc. îi oferă necontenit tinerei băimărence o provocare, o întrebare, un răspuns, o idee. Aşa se face că orice creaţie ce îi iese din mână Ioanei Farcaş poartă în sine o anumită încărcătură intelectuală, o stare de spirit specială, pe care ea ştie să o “zidească” în visul pe care îl întrupează din culori. De altfel, culoarea oglindeşte cel mai bine formula temperamentului unui plastician. Iată de ce, atunci când pictează, Ioana Farcaş preferă să folosească multă pastă şi tonuri puternice, dar şi nuanţe ce reflectă liniştea. Colericul şi flegmaticul din ea se întâlnesc şi se regăsesc astfel, concret, dar şi simbolic, atât în albul de Titian, cât şi în galben, brun, roşu, albastru, verde, negru. Fie că este vorba de o natură statică, de un peisaj ori de un portret, viitoarea artistă vede fiecare tablou pe care îl realizează, ca pe o experienţă hotărâtoare pentru aspiraţiile ei. Zilnic, timp de trei ore, aceasta face şi preface lucrări. Pe acelea în care nu se recunoaşte, ia întotdeauna, decizia de a le distruge. Nu este uşor şi nici simplu, însă dacă vrei să progresezi, câteodată, trebuie să cazi, pentru ca apoi, să te ridici şi să iei totul de la capăt. Pentru că numai astfel, îţi poţi construi o carieră solidă, talentul tău devenind o certitudine.
În plus, consolidarea unei cariere a inclus fără îndoială, dintotdeauna, aflarea şi promovarea unor modele deja consacrate. Lucrările marilor artişti precum Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Nicolae Suciu, Nicolae Apostol, Ioan Anghel Negreanu îi dezvăluie Ioanei Farcaş câte ceva din secretele unor profesionişti şi în acelaşi timp, o ajută să ajungă pe treapta cea mai înaltă în pictură. Fascinaţia pe care o exercită grafica lor reprezintă nu doar pentru ea, ci şi pentru talentele fragede în general, o permanentă chemare la autodepăşire. Plutarh spunea că “în artă nimic din cea ce este bine făcut nu este întâmplător”. Numai studiind creaţiile unor titani ai penelului poţi deprinde, ca învăţăcel, principii şi reguli ce ţin de mijloacele materiale cu ajutorul cărora se exprimă gândirea estetică.
Iată de ce, atelierul de creaţie este o a doua casă pentru Ioana Farcaş. Aici este lumea în care ea deprinde pas cu pas, ARTA. O lume în care învaţă să devină puternică. O lume în care inima de artist a unei tinere din Baia Mare înfloreşte. O lume în care Ioana învaţă să îşi păstreze sufletul dedicat pentru tot restul vieţii, legamântului pe care l-a făcut acum. O lume unde pe paletă, după albul de Titian urmează galben, brun, roşu, albastru, verde şi negru. O lume cu carton, pânză, lemn şi sticlă. O lume a portretelor, a piesajelor ori a naturilor statice. O lume în care Ioana Farcaş trăieşte ca pe o căsătorie, o profesie făcută din pură pasiune şi dedicaţie. O lume de douăzeci de ani.
