De mult ne gândeam la o rubrică în care să inserăm, pe scurt, cam ce s-a petrecut mai important într-o lună de zile.. Iată-ne, așadar, la inceput de drum și așa cum se cuvine, începem cu prima zi. Adică, 1 Decembrie. Ziua națională a României.
Trebuie să fim cinstiți ( și săraci ) și să recunoaștem, anul acesta ziua a fost plină de surprize. Președintele marinar Traian Băsescu, speriat de o eventuală baie de mulțime din care ar fi ieșit cam șifonat, dar mai ales de faza aia cu ” javra “, a preferat să dea bir cu fugiții, într-o fostă republică sovietică unde, cică, s-ar fi discutat probleme arzătoare ( sic ! ) privind soarta Europei. Și-a lăsat, în schimb, hamsterul aflat pe post de prim ministru, să primească iubirea poporului. Care popor, cu salariul și pensia înjumătățite, n-a mai fost în stare să-și răsplătească așa cum se cuvine alesul, cu ouă și roșii, multumindu-se doar cu huiduiala la scena deschisă. S-a încălcat în felul acesta și Constituția care, vai de ea !, prevedea ca în lipsa președintelui, onorul armatei să fie dat celui de-al doilea om în stat, adică lui Mircea Geoană, ” prostănacul “din capul Senatului sau dacă și el ar fi lipsit, vuvuzelei ăleia de la Cameră,… Roberta Anastase, na ! Le-a luat fața însă ăla micu’ de la Cluj. Halal democratie ! //
Tot de 1 Decembrie, pentru a le explica românilor cum să le crească patriotismul în vreme de criză, televiziunea română ( fostă cândva liberă ) l-a avut invitat pe sticlă pe un scriitor la modă, Mircea Cărtărescu. Acum, ca să nu fim cu totul răi, lăudăm efortul celor de la tvr și încercarea lor ne a ne culturaliza, dar n-am înțeles de ce tocmai Herr Căcărescu, autor al unor romane din colecția de 2 lei ” De ce iubim femeile “, ” Frumoasele străine ” și nu în ultimul rând ” Mendebilul “, de fapt amintiri din perioda de pubertate a autorului, de pe vremea când își oferea plăceri de unul singur sau se juca de-a futelnița fermecată, de ce tocmai el, zic, a fost invitat să explice românilor ce este patriotismul. Tot e bine, la urma urmei, că n-a fost invitat celălalt geniu autohton, H.R.Patapievici, devenit oier al minții și guru pe malurile Dâmboviței pentru expresii de genul: ” Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă….Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării ” ( din volumul Politice de H. R. Patapievici, editura Humanitas, 1996 ). //
Fără legătură cu data de 1 Decembrie, în centrul Bucureștiului s-au adunat cațiva zeci de țigani pentru a manifesta în favoarea termenului politicaly correct de rrom și împotriva celui neaoș de țigan. Dacă-mi amintesc eu bine, în 1990, când Petre Roman și Andrei Pleșu s-au întors triumfători de la Bruxelles, de la noua Sublimă Poartă, cu hatișeriful de se a folosi de atunci înainte doar termenul de romm, n-am prea văzut manifestații de stadă împotrivă. Le-au trebuit două decenii românilor să înțeleagă că sunt unii care au pus ochii pe țara lor, pentru a fi dată altora. Și dacă pentru început se pornește de la o confuzie de nume ( poate oare un străin să facă vreo diferențiere între cei doi termeni, rrom si român ? Hai să fim serioși… ), urmează atacul asupra istoriei și a poporului de pe acele meleaguri binecuvântate de Dumnezeu ( vezi volumele lui Patapievici și a altora de teapa lui, platiți de Soros & CO sau diferite găști globaliste ) pentru a sfârși cu apariția unei noi țări pe harta lumii: Rromania, mâncați-aș ! Circula pe vremuri, prin Ardeal în special, o glumă: Cum te cheamă, pui de dac ? Lajos Istvan. Tare mi-e frică să nu se întâmple cu adevărat, dar de data asta in toată țara: Cum te cheamă pui de dac ? Hauleu, Jan Clod Paraipan Vandam.//
Pot sa fac prinsoare că nimeni nu ( mai ) știe cine a fost muncitorul C. Vasilache. Vă spun eu. Tovarășul respectiv a fost strungar, prin anii 50 ai secolului trecut, la uzinele Gheorghe Gheorghiu – Dej din București. Ei și, veți spune, ce-i cu asta ? Păi, să vedeți scamatorie. Muncitorul Vasilache lucra în anul de grație 1955 în contul anului, țineți-vă bine, 1998 ( e adevărat, cine nu crede să citească ziarul Munca din 17 iunie, 1955 ). Mi-a (re)venit în minte stahanovistul Vasilache când l-am văzut și auzit la televizor pe emisarul FMI-ului, purcelușul ăla rozaliu de Jeffrey Franks, venit să-i înrobească pe români până prin anul…3200. Munca efectuată de tovarășul Vasilache era joacă de copii față de jugul la care va fi înhămat neamul românesc pentru o lungă perioadă de timp din cauza unor politicieni veroși, incapabili și corupți //
Că tot am ajuns și pe la raionul cu politicieni, tot la București s-a dat startul la o noua ediție de pupat poponețuri. Cu ocazia alegerii Elenei Udrea in funcția de președinte a filialei PDL București, mulți oameni politici dar și din alte domenii de activitate, și-au amintit de vremuri nu demult apuse ( ce sunt două decenii la o viață plină de succesuri, vorba stim noi cui ) și s-au întrecut în a-și pleca verticalitatea în fața Lenuței ‘a nouă. La urma urmei, de ce să n-o spunem pe-a dreaptă. Una era pupatul unui popou bătrân de Scornicești ( chestie de patologie sexuala ) și alta ocazia de a te pleca în fața unui poponeț frumos de Pleșcoi. Cum bine zice o vorbă din bătrâni: Funduleț să fie, că pupători gârlă. //
Și ca să încheiem tot cu o știre de 1 Decembrie, se pare ca europarlamentarul Laszlo Tokes, The Troublemaker ( adica ăl’ de face probleme ) ar fi declarat cum că ” ziua națională a României o fi ea zi de bucurie pentru români, dar pentru unguri este este zi de doliu “, la 1 decembrie 1918, după cum stă scrisin cărțile de istorie, Ungaria si-a pierdut o parte din teritoriu. Cu toata stima pe care i-o purtăm parlamentarului euro ( adică, pentru cine nu stie, își încasează leafa în euroi ) pentru rolul jucat în coproducția internațională Revoluția Română din 1989, nu ne putem împiedica în a-i aminti că poporul american își serbează ziua națională la 4 iulie și n-am auzit, până acum, pe nimeni plângându-se că 4 iulie ar fi zi de doliu pentru englezi, pierzând ei atunci nu o provincie ci ditamai 13 colonii.
Până data viitoare, pe loc repaus, tovarăși !
