A mai trecut o lună, plină de evenimente, din care vom alege câteva.
Fără îndoială, știrea mai importantă, este ratarea spațiului Schengen de către România și Bulgaria. Cum situația vecinilor noștri sud-dunăreni nu face obiectul interesului nostru, să vedem cum au reacționat politicienii de la Bucuresti la aflarea refuzului venit de la Bruxeles. Căpitanul de marină aflat la cârma țării, domnul Traian Basescu, a început prin a căuta vinovații. În ordinea vinei lor, au fost găsiți: mongolii din marea invazie de la 1241, Horea, Cloșca și Crișan, legionarii, omuleții verzi de pe Marte și binențeles, calendarul mayaș care expiră la 22 decembrie 2012. Despre faptul că România se confruntă cu o situație mai mult decât jenantă în justiție, iar corupția a atins cote alarmante, nici o vorbă. Mai “diplomat”, insignifiantul ministru de externe, domnul Theodor Baconschi, care nu și-a revenit încă la poziția verticală după omagierea făcută Lenuței din Pleșcoi, a arătat degetul comisarilor bruxelezi, care nu si-ar fi facut ei ( sic ! ) temele, pe care ar fi trebuit sa le facem noi, pentru ei, ca să fim acceptați în mijlocul lor, din periferia noastră. Ați înțeles ceva ? Nu vă faceți probleme, nu sunteți singurii care aveți probleme cu sinergia cuvintelor. Și ca să le demonstram ălora că, …ba pe-a lor, în aceeași zi în care raportul negativ a ajuns la București, doamna Sorina Plăcintă, fost ministru într-unul din guvernele Boc, și-a pus influența la bătaie ca să-și scoată din închisoare feciorul, un individ cu față simiană, ( adică de Neandhertahl, na!) care, aflat sub influența drogurilor, a cauzat rănirea prin violență a câtorva persoane. Vorba aia, Europa ne arată obrazul și noi ne prezentăm în fața lor cu placinta urât mirositoare. Președintele Traian Basescu a revenit câteva zile mai târziu și, în fața natiunii, și-a asumat responsabilitatea pentru eșecul integrării. Acum, stăm noi strâmb și judecăm drept, despre ce fel de asumare vorbește domnia-sa? Una la fel ca în țările cu tradiție democratică, urmând exemplul ministrului scoțian al transporturilor, Stewart Stevenson, care și-a dat demisia după haosul provocat de zăpadă în Scoția, menționând în scrisoarea de demisie că ar fi trebuit să facă mai mult pentru îndepartarea efectelor calamității, sau ceva a la București, unde Elena Udrea își asumă tocurile cui în fiecare zi pentru ședinta de guvern. Asteptăm să vedem demisia !
Situația în România a ajuns atât de disperată, încât românii apelează la gesturi limită. Adrian Sobaru, angajat al televiziunii române, a încercat să atragă atenția lumii întregi prin gestul său. S-a aruncat de la balcon, în plenul Parlamentului, ca un ultim gest de a trezi conștiința aleșilor neamului. Ce n-a înțeles el, este faptul că, parlamentarii români nu au conștiință. Așa cum Dante a scris la intrarea în Infern lăsați orice speranță afară, voi cei care intrați aici, la fel ar trebui să scrie la intrarea în Parlamentul de pe malul Dâmboviței: Cei care au intrat aici și-au lăsat afară orice urmă de conștiință. Gestul lui Adrian Sobaru ne aduce aminte de gestul altui electrician, Liviu Babeș, care și-a dat foc, în martie 1989, pe pârtia de ski din Poiana Brasov, pentru a protesta împotriva regimului ceaușist. Sperăm ca gestul lui Adrian să nu rămână fără urmări și mai ales să nu cadă în derizoriu, ca toate valorile noastre, care au decăzut în democrația asta originală.
În iarna aceasta, la București se poartă …ghipsul. După ce moda a fost lansată cu succes în decembrie 1989 de către “Victoraș ” Stănculescu, anul acesta, alte VIP-uri o abordează pe străzile capitalei. La vremuri noi, VIP-uri noi. În primul rând, SOR, pre numele său întreg, Sorin Ovidiu Vântu. Chemat la DNA pentru niște explicații legate de afaceri mai puțin curate, domnia-sa a optat să îmbrace un ghips de ultimă modă la picior. În schimb, măscăriciul național, Corneliu Vadim Tudor, chemat la Parchet să explice comportamentul său de grotă față de niște executori judecătorești, a optat pentru un ghips mai șic, la mână. Așteptăm să vedem cum moda ghipsului se va întinde și la alți politicieni.
Și fiindcă am ajuns la VIP-uri, să trecem și la cele de pe alte meleaguri. Poate nu știați, dar celebrul cântăreț Elton John a devenit…mamă. Fără nici un fel de glumă, baiețelul Zachary, născut cu ajutorul unei mame purtătoare ( ce-o mai fi și asta ?! ), a ajuns în familia gay ( adică, homosexuali, bre ! ) Elton John – David Furnish. Și cum în viața cuplului Sir Elton John este ( pardon ! ) partea pasivă…ergo, el va fi mamica. Nu știu cum se va descurca cu alăptatul, dar în secolul nostru XXI political correct, totul este posibil. Felicitări, Lady Eltona John !
Anul acesta, de sărbători, instituțiile statului și-au închis porțile în fața colindătorilor. Explicația e simplă. In ultimul timp urarea principală a fost: Primiți cu Wikileaks-ul ?
Până data viitoare, rămâne cum ne-am înțeles. Adică, pe loc repaus, tovarăși !