Când o corabie începe să se scufunde, pasagerii o părăsesc în grabă. Când președintele matroz al României începe să intre la apă, cei care l-au sprijinit până atunci (useful idiots, vorba lui Lenin) încep să-l atace. Sorin Ilieșiu, unul dintre intelectualii de pe malurile Dâmboviței, a lansat în eter o nouă scrisoare deschisă, prin care se cere demisia de onoare din partea piratului de la Cotroceni. Scrisoare pe care deja au semnat-o mulți dintre boierii minții (vezi cartea cu același titlu a lui Sorin Adam Matei). Am descoperit printre semnatari pe toți cei care, până în urmă cu câteva luni , îmbrățișau cu fervoare aproape orgiastica, ideile băsesciene, încercând să ne convingă, în presă sau pe sticla televizorului, de magnifica gândire marinărească și de șarmul lui Ochilă. I-am găsit acolo pe Andrei Pleșu și pe Gabriel Liiceanu (din coloana a 5-a a revoluției portocalii în România, sponsorizată de nea’ Soros), pe optzecistul întârziat Mircea Cărtărescu care-și pupa președintele în dos și scuipa țara în față, dar si pe unii care beneficiază din plin de câte o sinecură babană din partea celui pe care-l muscă acum pe la spate. Teodor Baconsky, actual ministru de externe dacă nu mă înșeală memoria, și cel care, pe vremea când păstorea ambasada de la Paris, i-a adus marinarului cele mai multe voturi în diaspora (adevaratul exil s-a ținut deoparte de comedia votării), Vladimir Tismăneanu, prieten cu toti președinții, cel care i-a trimis în șomaj pe Dinu Zamfirescu și pe Marius Oprea, cumulandu-le funcția de director, atât la Institutul Pentru Memoria Exilului Românesc cât și la cel de Studiere a Crimelor Comunismului, și cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, don Horică Roman Patapievici, director la Institutul Cultural Roman, rang echivalent cu cel de secretar de stat și cu un buget dolofan. Păi, dragi tovarăși ( și prietini ! ), înainte de a cere demisia, chiar și de onoare, celui care v-a cocoțat în posturile grase și pufoase, nu ar trebui să dați exemplu domniile voastre și să vă prezentați demisia ( de onoare sau nu )? Cam așa ar fi corect și cinstit. Cum ? Nu se poate? Am înteles. Jucați la două capete sau cum spune românul, vă țineți cu bucile în două luntri. Sperați în felul acesta să vă păstrați sinecura și sub viitorul președinte, oricare ar fi acesta, doar ați fost dizidenți anti-băsescu, nu-i așa ? Cine nu crede, poftim dovada, na !Scripta manent: am semnat scrisoarea / cererea de demisie. Poftim de mai zi ceva, monșer…
După divagația de mai sus, să trecem la lucruri ….mai serioase. În Iran, o nouă lege tocmai a fost adoptată, prin care se interzic câinii de companie. În felul acesta se încearcă stoparea imitării modului de viață decadent al Occidentului veros. Acum, nu-i vorba, adevărul este că au fost ceva milionari zărghiți care și-au lăsat averile drept moștenire patrupezilor ce le-au supraviețuit și cred că nici unei persoane cu scaun la cap nu i se pare normal ca un pechinez, dalmațian sau chiwawa să halească fripturi în sânge servite pe tăvi de aur în timp ce o mulțime de copiii mor de foame, dar de aici și până a interzice câinii de companie, e o distanță destul de mare. Prin noua lege, iranienii și-au atras furia unui alt grup cu influență în viața politică americană: iubitorii de animale, care se adaugă astfel feministelor și mișcării gay and lesbian, complet interzise în Iran. Mai rămâne să interzică sforăitul în timpul somnului și își vor câștiga antipatia a trei sferturi din locuitorii planetei.
Dacă tot am dat-o pe politică, nu se poate să nu rămânem mirați de felul în care aleșii poporului american se joacă de-a alba – neagra cu bugetul. De câteva luni bune, principala problemă este votarea unui nou plafon limită pentru datoria federală. Atât republicanii cât și democrații nu se pot înțelege asupra acestuia, la mijloc fiind ridicarea taxelor, scăderea cheltuielilor și alte angarale pe care omul de rând nu le înțelege. Ce vede cetățeanul obișnuit este faptul că cele două partide nu pot ajunge la un consens privind problemele majore ale națiunii: problema asigurării de sănătate, a pensiilor, a deficitului bugetar, a războiului, cu o singură exceptie, totuși. Dar asta nu se spune tare că e political incorect. Singurul lucru pe care îl votează în fiecare an, atât democrații cât și republicanii, fără nici un vot împotrivă, unii dintre ei cu amândouă mâinile chiar, este acordarea împrumutului anual de 3 miliarde de dolari către statul Israel. Împrumut vorba vine, banii de fapt sunt dați fără a mai fi rambursați vreodată. Dar de, aliatul la nevoie se cunoaște.
Încheiem cu o veste tristă. Părintele Arsenie Papacioc, unul dintre sfinții în viață ai României, a plecat la ceruri. Era unul dintre puținii care mai visau să facă din România o Grădină a Maicii Domnului. Mai sunt doar câțiva asemeni lui în viață, oameni frumoși, vorba lui Dan Puric. Când se vor duce și ei, vom rămâne cu șmecherii de cartier, cu baronii de carton, cu maneliștii și țiganii cu lanțuri de aur la gât. În cutia Pandorei, după ce toate relele au ieșit și s-au răspândit în lume, mai rămăsese speranța. Românii nu o mai au nici pe aceasta.
Pe loc repaus, tovarăși !
