Apariţie inedită în literatura româno-americană, volumul „Între Hristos şi Buddha pe munţii de care se sprijină cerul”, autor Nicholas Buda, New York
Este vorba despre o carte de călătorie, un jurnal de drum, făcut cu foarte mult talent, care prezintă nu numai etapele acestui dar și reflecțiile autorului despre acest drum, gândurile lui despre locurile care le vede – Munții din Principatul Sikkim, India – și nu în ultimul rând, comparațiile lui cu locurile natale: Munții Apuseni!
Trebuie spus de la început că acest loc în care a fost Nicholas Buda este o porțiune foarte mică a Indiei, în care practic nici nu sunt indieni, sun tibetani. Acest principat Sikkim dintre Nepal și Buthan în nord-vestul continentului indian, a fost atașat Indiei în anul 1975. Este un principat anexat din motive pur strategice, cum ar fi disputa cu China, etc. Locul este special pentru că are foarte multe mănăstiri budhiste.
Autorul, care inițial și-a dat licența în Istoria Religiilor, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca (în 1997), este un cunoscător și observator atent al fenomenului Budist. Eu nu i-aș spune o religie – îmi permit această licență – pentru că împreună cu mine mai sunt și alții care consideră că Budismul discută despre orice, dar nu despre Dumnezeu… Budismul este o religie fără un Dumnezeu personal, nu atinge problema cum o atinge, din acest punct de vedere, Creștinismul – unde Dumnezeu este o persoană. Probabil că se vor aminti, de către autor, cu prilejul lansării cărții sale, deosebirile importante dintre Creștinism și Budism. Există însă și asemănări, care sunt punctuate foarte clar în carte. Cei care merg la liturghie, aud pe la jumătatea acesteia, un text scurt care spune: „toată grija cea lumească, de la noi s-o lepădăm!” Este un text cu un înțeles adânc! Numai bunul simț ne spune și nouă celor care nu suntem teologi, că dacă vrei să trăiești liniștit trebuie să scapi de griji… de lucrurile care consumă energie și nu te lasă să te gândești la misterele vieții, la divinitate. Acest sfat, de a lepăda grija lumii îl găsim prezent în Budism!
Am spus că acest volum-jurnal este special, iar autorul declară pe undeva în paginile cărții sale, că a învățat de un maestru, Gh. Iancovici, că „un jurnal nu trebuie să însemne doar o simplă trecere în revistă a zilelor pe care le trăiesc. Ar fi prea banal și fără nici un ecou. Jurnalul trebuie să fie o căutare a sinelui, un drum ce trebuie parcurs cu maximă dăruire… – foarte frumos scris, zic eu, (C.V.N. – n.n.) – … Jurnalul nu înseamnă neaparat o consecință literară a unei călătorii, tot așa cum călătoria nu pesupune, în mod special, existența unui jurnal… – nu toți călătorii scriu jurna (C.V.N. – n.n). Cuplat însă cu călătoria, jurnalul devine martorul care păstrează imaginile perindărilor, atât în lumea realului, cât și în lumea fantasmelor, dar mai ales în lumea sinelui.
Aici stă frumusețea acestei cărți, care mie mi s-a părut deosebită. Autorul încearcă să-și caute sinele, deși este foarte tânăr dar în același timp foarte educat în această privință, și nu uită nici o secundă de unde a plecat… Dintr-o ortodoxie foarte specială, ortodoxia românească! Niciodată nu uită să se întoarcă înapoi, atunci cânde vede lucruri frumoase pe care le iubește și le descrie așa de bine, în această carte. Este o plăcere să citești o astfel de literatură!
Trebuie însă să fac o precizare, care mi se pare importantă: folosesc această ocazie pentru a semnala un fenomen actual, prezent în cultura românească, care ne interesează pe toți. Este vorba de un curent care se opune apariției acestor cărți, cum este și cea a autorului Nicholas Buda. Aceste cărți sunt văzute prost, de anumiți oameni, nu de toată lumea. Ele sunt considerate un exponent al ortodoxiei românești care încearcă să fie caracterizată drept un fenomen retrogad, o treabă a unor oameni înapoiați, retrograzi: cum să te ocupi de Hristos în anul 2009? Cam asta ar fi tematica acestui fenomen… Cum e cu putință ceva vechi?
Și Budismul dar și Creștinismul sunt vechi… Au multe lucruri în comun, am văzut această din paginile volumului și studiul d-lui Buda, cred eu, care este făcut în afara cărții, trebuie să fie foarte interesant. Lecturarea acestor pagini de cultură și istorie m-a entuziasmat, recunoscând prin aceasta că autorul are întradevăr talent… Nu toată lumea poate să scrie! Dar ideea de a încerca să discuți despre Creștinism și Budism într-o carte de literatură (jurnal de călătorie, cu un vector concludent: în căutarea sensului), este o aventură destul de riscantă astăzi. Autorul își asumă acest risc, reușind să impresioneze. Interesant, este mai riscant în România decât aici în Statele Unite. Pentru că America este o țară religioasă, cu foarte mulți oameni care se duc la biserică… lucru pe care l-am observat aici, cu peste 25 de ani în urmă, când am ajuns pe acest continent.
În acest mediu de religiozitate, dl Buda vine cu această carte – o reușită după părerea mea! Vă recomand să o citiți, pentru că este mai mult decât un text literar… Este rezultatul unei experiențe unice, a autorului care se duce înspre Budism cu admirație, cu interes, cu prietenie, neuitând nici o secundă că are în spate, acolo în Munții Apuseni unde s-a născut, o cultură cel puțin la fel de interesantă și de valoroasă.
