Titlul poate suna paradoxal ţinând cont de faptul că ruşii deţin recordul cu cele mai multe victime prin înfometare în timpul perioadei staliniste şi mai ales că au fost exportatorii a tot felul de experimente (socialismul, comunismul, Securitatea – sora cea mică a KGB-ului etc.) ce ne-au “fericit” viaţa şi nouă românilor. Am pri­mit de toate de la ruşi, mai puţin pâine. Era celebră gluma în care se spunea că în România creşte grâu iar în Rusia se cară.
Dar nu despre avatarurile celor ce construiau cu avânt “raiul” pe pământ vreau să scriu, ci despre banalul aliment ce se poate cumpăra de la magazinele ruseşti, germane, poloneze sau greceşti din Denver (Colorado) şi din împrejurimi. Sunt sigur că majoritatea românilor din aceste locuri au observat şi poate chiar au intrat în micuţele magazine ce-şi etalează firmele pompoase. Cel puţin o dată pe saptămână mă opresc şi eu într-un asemenea magazin. Rafturile pe care stau claie peste grămadă diferite sortimente de salam, parizer, tobă (sic!), caşcaval, telemea amintesc de vremurile din România a anilor ’70. Nu sunt şi nu voi fi niciodată un nostalgic al comunismului, dar privind borcanele cu icre, zacuscă, castraveţi muraţi şi dulceaţă de căpşuni din aceste magazine, mă regăsesc în timp şi spaţiu în acel colţ de stradă din Braşovul copilăriei mele când în drumul de întoarcere de la şcoală spre casă îmi plăcea să pierd vremea printre rafturile pline cu bunătăţi din magazinul lui nea’ Ghighiniţă. Cu timpul rafturile s-au golit pentru că în anii ’80 să nu mai poată fi găsite pe ele decât creveţi şi conserve de peşte. Şi pâine. Mulţi îşi amintesc desigur acea pâine intermediară care mirosea ademenitor dimi­neaţa când era proaspătă şi care devenea din ce în ce mai tare spre sfârşitul zilei. A fost pâinea copilăriei mele şi a tuturor celor care au crescut în România acelor ani. Unii am avut şansa să ajungem aici, în ţara tuturor posibilităţilor. Marile magazine din America unde totul este bine pus la punct vând o pâine ciudată, mai mult aducând a burete decât a aliment. Nimic n-am regretat mai mult decât acea pâine a copilăriei. Şi surpriza a fost să o găsesc tocmai la magazinele ruseşti. Adică la cei pe care îi consideram vinovaţi de distrugerea ţării mele. Îmi dau seama că patronii acestor magazine n-au nici o vină, au făcut tot posibilul la rândul lor să scape de “raiul” comunist. Iar eu le sunt recunoscă­tor că pot savura dimineaţa această pâine intermediară cu o cană de lapte fierbinte. În acelaşi timp de pe fereastra balconului meu din sudul Denver-ului, zăresc uneori vechile străzi ale Braşov-ului, iar în depărtare Tâmpa, muntele ce străjuieşte de secole vechea aşezare transilvăneană. Şi sunt sigur ca mulţi din cei ce-şi cumpără pâinea de la ruşi zăresc uneori Clujul, Bucureştii, Iaşiul, Timişoara sau Craiova.