Pe toate canalele de televiziune, la radio şi în ziare se vorbeşte de o nouă victimă a crizei prin care trecem: ansamblurile folclorice. Oameni de bine de pretutindeni încearcă să convingă autorităţile, că ar fi o greşeală ireparabilă desfiinţarea acestor bijuterii ale neamului. Vor reuşi sau nu, vom vedea în următoarele zile. Satele îmbătrânesc şi dispar, bătrânii se sting unul câte unul. Mai rămâne din sufletul lor, suflet de adevăraţi români, credinţa, limba, cântecul, dansul şi portul. Credinţa o păstrează Biserica, o împărtăşeşte tuturor şi o duce mai departe; limba o cultivă Şcoala; cântecul, dansul şi portul le promovau şi le arătau lumii întregi ansamblurile folclorice profesioniste. Acolo găseai nu numai artişti care şi-au dedicat toată viaţa slujirii acestor arte, ci şi oameni de meserie, care-i îndrumau pe artişti, care educau tinerele generaţii de amatori, care vegheau să nu pătrundă în repertoriul acestor ansambluri falsul, creaţia de prost gust, sau, cum se spune mai nou, chiciul. Ansamblurile folclorice filtrau folclorul, alegând creaţia adevărată, de valoare, creaţia care ne reprezintă în concertul popoarelor. În ansamblurile folclorice lucrau specialişti, care frecventau bibliotecile şi arhivele, căutând vechi înregistrări de folclor, pe care îl prelucrau şi-l promovau pe scenă. Ansamblurile folclorice scoteau din lada de zestre a neamului nestematele sufletului românesc şi le arătau lumii întregi şi ne mândream toţi cu ele, fiindcă simţeam că şi noi facem parte din poporul care a fost în stare să creeze Doina, Hora, ia şi opregul. Ansamblurile folclorice erau adevăraţii ambasadori ai neamului românesc în lume.
S-a distrus industria, agricultura a ajuns pe butuci, învăţământul şi cultura sunt în cădere liberă, datoriile ţării au ajuns la cote inimaginabile, moralitatea populaţiei se deteriorează sistematic prin tot felul de influenţe nefaste, prestigiul nostru ca popor în lume a scăzut la un nivel pe care nu l-a mai atins niciodată. Ne rămăseseră comorile de veacuri ale neamului, care erau promovate tocmai de aceste ansambluri folclorice! Se desfiinţează şi ele! Vor prospera manelele, tot felul de ,,stiluri” de ,,muzică nouă”, se vor înmulţi ,,formaţiile” de trei lei perechea, orice terchea-berchea va putea pretinde că este „muzicant” de meserie, ni se va polua folclorul cu tot felul de influenţe, fiindcă oamenii capabili să-l filtreze şi să-l apere vor fi trimişi la cules de căpşuni.
Priviţi un ansamblu profesionist la televizor, spre exemplu. Priviţi-i artiştii, ascultaţi-le cântecele, vedeţi-le dansurile şi trageţi concluziile necesare. Pentru formarea acestor artişti trebuie zeci de ani de trudă. Pentru distrugerea şi eliminarea lor o întorsătură de condei. Cei care ştiţi ce însemnau spectacolele de la „Rapsodia Română” din Bucureşti, treceţi acum pe Lipscani şi veţi vedea acolo o firmă comercială ca toate celelalte de pe această stradă.
Plânge Doina românească, fiindcă nu mai are cine s-o cânte. Pe ea au cântat-o moşii şi strămoşii noştri la bucurie şi la ceas de cumpănă. Pe ea o mai fredonăm astăzi, aşa cum putem, toţi cei care suntem români şi simţim româneşte. Ne-au alungat cărturarii din cetate, măcar de ne-ar scăpa Doina neatinsă, neprofanată şi neviolată!
Cei mai mulţi dintre cititorii acestor rânduri ştiţi că o orchestră de muzică simfonică este formată din zeci, chiar peste o sută de instrumentişti. Tot aşa de bine ştiţi, că un cvartet este un grup de patru instrumentişti. Înainte de 1989 circula o glumă pe la noi, care spunea enorm de mult. Se spunea că definţia cvartetului este aceasta: ceea ce se mai întoarce în ţară dintr-o orchestră de muzică simfonică după un turneu în străinătate! Să ne ferească Dumnezeu să spunem în curând, că un cvartet este ceea ce a mai rămas dintr-un ansamblu folcloric după guvernarea Boc!
