Sunt mandru ca sunt roman. Nu sunt mandru ca traiesc in Romania de acum, dar asta e cu totul altceva. Se vorbeste atat de mult de imaginea tarii in strainatate, de tot felul de lucruri socante care sunt in Romania si nu mai sunt nicaieri altundeva in lume de dragul audientei (pe care unele televiziuni o capata pentru scurt timp). Se uita insa citeva lucruri fundamentale referitoare la starea unei natiuni si la imaginea ei la un moment dat. Primul si cel mai important e acela ca o tara nu e alcatuita numai din politicieni si “minoritari” si ca din actiunile lor, vadit antinationale, nu castiga decat ei, cu pretul ingroparii unei intregi natiuni. Daca ar fi o natiune oarecare ar fi de inteles numai ca din nefericire nu e asa. E vorba de cea mai bogata natiune a lumii – din ea se tot cara de 20 secole si tot mai e cate ceva. Aceiasi natiune a dat lumii creatori de geniu in toate domeniile si-n toate epociile fara sa faca din asta motiv de orgoliu national exagerat ca la alte natiuni. In cuprinsul aceleasi tari au avut loc atatea neamuri si atatea credinte fara ca asta sa fie motiv de fanatism si de macel. Mesterul olar si pilotul de supersonic au constiinta apartenentei la acelas lut din care au pornit si in care se regasesc, ceea ce-l face sa priveasca cu respect si intelepciune. Pentru toate astea si pentru foarte multe altele sunt mandru ca sunt roman si-n adancul sufletului stiu ca neamul meu a invatat dimensiunea eternitatii asa ca va trece si de faza asta.
Tudor Vlad
