CÂTĂ IUBIRE…
Câtă iubire-am strâns, nedăruită,
Câţi crini petale-şi picurau pe dale,
Plângând de dor în palma umbrei tale
De câte ori se furişa grăbită
Spre alte lumi… Pe trepte abisale
Suişului îi fluturai iluzii,
Ţipând din răsputeri s-audă surzii.
Erau, de fapt, doar simple vorbe goale?
În câte toamne pârguit-am gândul
Îngemănată-n sângeriu de dalii
Cu raze blânde, mângâind vitralii
Când viile-şi musteau, timide, rodul…
Şi, contemplând, simţeam căldura mâinii
Cum moale, lin, îmi oblojea frământul –
În şuier aspru-nverşunat doar vântul
Mai biciuia neiertător tăciunii
Din vatra-ncinsă-n care râdeau macii.
Îngenunchind pe pat de frunze moarte
Iubiri vetuste, născociri deşarte…
Se zbuciumau a neputinţă vracii.
Pe-un ţărm pustiu, o inimă-mpietrită –
Reverberând sub clopote de ceară
O urmă vagă de chemare-amară –
Câtă iubire-a strâns, nedăruită…
NOSTALGIE
Îşi despletesc viorile-n surdină
Şuviţe moi, alunecând pe strune,
Nepământeşti şoptiri, trăiri nebune
Şi-un cânt sublim… e vechea pianină
Pe care-o urmă ai lăsat, în grabă –
Răvaş sfinţit de roua din cuvinte
Rostiri de gând în palide veşminte
Când eu credeam, purtându-le podoabă…
Strângeam în pumnul clipelor, sălbatic,
Rodiri de vise tescuite-n lutul
Ce nu voia a-şi ofili tumultul
Iubindu-te, bătrâne singuratic.
Odaia caldă, mere coapte-n spuză,
Căminul vechi, scântei ameţitoare –
Un paradis brodat cu neuitare -,
Sărutul lunii – dulcea călăuză,
Te-aşteaptă iar cu muguri de verbină
Printre muşcatele-nroşite-n glastre.
Tu pribegeşti printre tăceri albastre,
Când doar vioara plânge în surdină…
IUBIRI
În umbre de ceasloave prăfuite
S-au risipit iubirile stelare –
Brodate-n psalmi, zidire şi-nălţare –
Dar urme desuete, surghiunite
În turle reci, lovesc în matca nopţii
Cu clopote de-argint bătând a vină.
Străfulgerări de palidă lumină,
Plângându-şi armonia-n pumnii sorţii
Râvnesc la chinul dulce-al strălucirii
Din ochi rotunzi, iviţi din sânul ierbii.
Pe frunţi de rouă se dezmiardă cerbii,
Sorbind din nestematele iubirii…
Prin pânze moi trudesc să se strecoare
Ecouri de-orologii diafane
Vagi ritualuri de sărut, profane,
Mimeaz-o pâlpâire de candoare.
Iubiri bolnave, năluciri de-o vară,
Îngeri de lut plătind cu-amar tributul
Carnagiu de petunii în sărutul
Agonizând într-un potir de ceară….
NĂLUCA
Ce ger cumplit! Şi încă viscoleşte,
Pustiul urlă peste cetini ninse
Când la fereşti, muşcatele aprinse
Se-ntrec cu vatra-n care dogoreşte
Dorul, bătrânul cavaler al sorţii.
Din ceruri se-mpletesc arpegii fine
Şi-un vis uitat prin urnele divine
Te-aduce iar, nălucă rece-a nopţii.
Presari cu şoapte tâmpla-mi argintată
Când înfloresc pe ciuturi crini de gheaţă
Striveşti în pumni cortinele de ceaţă
Privirea-ţi cu safire mă săgeată.
Cuprinde-mă în braţele stelare
Şi-nalţă-mă-n eretice săruturi,
Cu jarul rozelor arzând pe ruguri
Hai să uităm că-i iarnă-n calendare!
Iubeşte-mă! Cătuşe verzi de iarbă
Din ochii mei te lege pe vecie
Când proaspete dorinţi în noi se-mbie
Alungă umbre din orbita-ţi oarbă!
Dar te-nfăşori în mantii de mătasă –
Nori albi ce torc potop de fulgi zănatici –
Zburând cu stolul de hulubi sălbatici
Mă laşi din nou nesomnului mireasă.
CURG UMBRE RECI PE CUMPĂNA-NSERĂRII
Curg umbre reci pe cumpăna-nserării,
Pulberi de-omăt şi şaluri de hermină
Învăluind în dulcea iernii vină
Tăceri dospite-n prescura mirării…
Cuvinte ard în felinare ’nalte,
– Rostiri nerătăcite sau perfide,
Poveri de maci în cute de hlamide –
Vii candelabre nude de rivalte
Pe scena veche, în solfegii caste
Efluvii şi trăiri de dor nebune
Ce aromesc a mirt, sălbăticiune,
Plutind spre lumea de iubiri fantaste.
Purtând brăţări de irişi moi la glezne,
Lumină, gânduri albe-n lampadare
Cu cingători de nea, tulburătoare,
Şi noi, străine, cei sătui de bezne,
Ce ne iubim în cânt de menestrele –
Delir sublim sub candele păgâne,
Pe-un braţ de crini, păziţi de zmei şi zâne,
Născuţi din spuza viselor rebele.
Mirări se surpă-n tâmpla-ţi argintie
Zâmbeşti timid, serafice herald,
Când plânge-ncet, cu lacrimi de smarald,
În umbra lirei, dragostea-mi târzie…
NINGE ÎNTRE NOI CU DIAMANTE
Azi ninge între noi cu diamante,
Necercetând cărările cu pasul.
Doar umbre moi – sfielnicele-amante
În trupul cast al serii îşi fac masul.
Solfegii sparte-n crengi de lemn tivite
Cu chiciuri reci – ce muzici ancestrale,
Din două lumi cu doruri surghiunite
În jariştea secundelor sacrale.
O lume-a ta cu bolţi de gânduri sure
Şi ochi de gheaţă cu priviri mirate,
Crini degeraţi ce-au înflorit pe zgure,
Voind din ei să îţi înalţi cetate…
Şi-o alta-n care ierburile-nvie
Cu maci nuntiţi pe ruguri de candoare
Cu râuri limpezi, revărsând sub ie
Nesăgetate lacrime de floare.
Simt răsuflarea fulgilor, ninsoare,
Logodnă-n solilocviile-andante
Cu unduiri de gând aromitoare
Când ninge între noi cu diamante.
SĂ CREZI?
Să crezi în învieri de vise oarbe
Neumbra primenindu-ţi-o-n zorele
Când răni de fum se sting timid în narbe –
Reci stalactite-n lujerii de stele?
Să crezi în născociri lovind fereastra
Cu săgetări de aşteptări perene
Dosite-n sânul lunii, când măiastra
Sfinţeşte lutul viu cu sânziene?
Sau să te-ascunzi în roiul alb de fluturi
Robită-n voal de floare şi ninsoare
Sculptând în neaua din colind săruturi
Iar timpul să îl vindeci cu uitare?
De eşti un prag de crâng – şopteşte dorul,
Iubeşte! Şi în mândra tremurare
Cu pumni de frezii aromind fiorul
Zălog să-l ţii în braţele avare.
Iar dacă tâmpla-ţi sângeră, bolnavă,
Şi-n vatră ard răzoare de petunii
Să crezi şi să rămâi fidela sclavă
A liniştii din smirna rugăciunii.
SĂ-MI FURI SĂRUTUL
Să-mi furi sărutul prefirat în doruri
În noaptea rece-n care stai de veghe
Cu gândul tras printr-un inel de zeghe
Încarcerat în tristele decoruri –
Bolnavele parfume din priveghe.
Eu n-am să vin să îţi aduc onoruri
Când vise risipeşti printre amoruri
Şi hoinăreşti la mii şi mii de leghe.
Să-mi furi sărutul strecurat prin tihnă
De ştii să lupţi, îl vei avea odat’.
Îmbălsămând trudita-ţi neodihnă,
Sărutul meu e binecuvântat –
Iubirea-i flutur, bobul de odihnă
Din albul pur de crini, neîntinat.
NE-AM ZĂLOGIT ÎN CLOPOTE DE CEARĂ
Ne-am zălogit în clopote de ceară
Cu gând pribeag pe un tăpşan cu frezii,
Sub vraja lirei freamătă aezii
Ce dulci miresme peste noi coboară!
Luciri de-argint pe mantia zăpezii
Când tremurul din cetini ne-nfioară
Sobor de fulgi timizi, pe-obraz de seară
Încătuşând durerile-n ardezii.
O penitenţă stranie ne-ndeamnă
Să ne topim în clipele de jar
Să învăţăm ce dragostea înseamnă –
Ea nu e doar o filă-n calendar –
E-a sufletelor maiestuoasă doamnă
Şi veşnicia-n crinii din altar.
MI-S OCHII-APRINŞI DE-O MISTICĂ LUCIRE
Mi-s ochii-aprinşi de-o mistică lucire
Alunecând pe bolta din altare
Spre un abis robit de desfătare –
Nemărginirea şoaptei de iubire.
Lumini irump din trup de lumânare
Peste mirajul clipei de-mplinire.
Chiar mă iubeşti sau e doar amăgire,
Un vis coborâtor din lumi stelare?
Fiori rodesc pe umeri de mătase,
Pătrund prin zid de frici cu dinţi de fier
Prin umbrele bolnavelor carcase
În care năzuinţe nasc şi pier,
Valsând pe jarul rozelor sfioase
Când dragostea te’nalţă lin, spre cer.