Imaginea_1

Imaginea_1În luna februarie Institutul Cultural Român din New York susţine o serie de evenimente care acoperă direcţiile sale principale de programare prin lansarea antologiei de poezie românească contemporană The Vanishing Point that Whistles, premiera piesei lui András Visky I Killed My Mother la teatrul La MaMa E.T.C., săptămâna de conferinţe de la Arizona State University a unor reputaţi profesori clujeni specialişti în domeniul literaturii comparate şi lansarea anuarelor IICCMER la Universitatea Georgetown din Washington. Seria de evenimente de promovare a literaturii române în Statele Unite de către ICRNY a început în 2012 cu lansarea antologiei de poezie românească contemporană The Vanishing Point that Whistles în seara de 8 februarie, la sediul institutului, eveniment prezentat sub auspiciile Zilei Culturii Române. Volumul editat de Doru Paul Mugur împreună cu Adam J. Sorkin şi Claudia Serea (care au coordonat traducerile în limba engleză) a fost publicat la sfârşitul anului 2011 de editura Talisman House din New York, cu sprijinul programului Centrului Naţional al Cărţii Translation and Publication Support, editura americană continuând astfel seria sa dedicată literaturii româneşti. Lecturile în engleză şi în română susţinute de poeţii Ştefan Bălan şi Adina Dabija, editorii Doru Paul Mugur, Adam J. Sorkin şi Claudia Serea, cu un moment special realizat de actorii Caitlin McInerney, Aaron Schroeder şi Caroline Gombé, au transformat lansarea într-o foarte reuşită seară de poezie românească, demonstrând în acelaşi timp diversitatea şi calitatea excepţională a poeziilor şi a traducerilor. La eveniment a fost prezent şi directorul editurii Talisman House, Ed Foster, care a vorbit despre importanţa prezenţei şi continuităţii poeziei româneşti contemporane în Statele Unite. Antologia cuprinde 40 de poeţi români consacraţi după 1989, printre care Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Mihai Gălăţanu, Floarea Ţuţuianu, Simona Popescu, Ruxandra Cesereanu, Ştefan Bălan, Mihai Ignat, Marius Ianuş, Dumitru Crudu, Adina Dabija, Mugur Grosu, George Vasilievici, Ioana Nicolaie, Dan Sociu, Adrian Urmanov, Răzvan Ţupa, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu şi alţii.

Imaginea_2În data de 12 februarie, piesa dramaturgului român András Visky I Killed My Mother (Am omorât-o pe mama) are premiera oficială la celebrul teatru La MaMa E.T.C., în montarea regizorului Karin Coonrod. Spectacolul este prezentat în cadrul stagiunii aniversare Homecoming – La MaMa 50 şi va avea reprezentaţii până în 4 martie. Continuând seria proiectelor de promovare a dramaturgiei contemporane româneşti, ICRNY sprijină prezenţa la New York a autorului în această perioadă. Producţia de la teatrul La MaMa vine ca urmare a succesului remarcabil din 2010 al piesei lui András Visky realizată de compania Theatre Y din Chicago, care este baza actualului spectacol ce îi are în distribuţie pe Melissa Hawkins şi Andrew Livingston.

Cu ocazia acestei premiere, ICRNY organizează în data de 15 februarie la teatrul La MaMa o seară de conversaţii cu publicul avându-i ca protagonişti pe dramaturgul András Visky, regizorii Andrei Şerban, Robert Woodruff şi Karin Coonrod. În prima parte a discuţiei dramaturgul român şi regizorul piesei vor vorbi despre procesul de lucru la montările de la Chicago şi New York, la care cei doi au colaborat, şi despre modul în care spectacolul a evoluat de la o montare la alta. În partea a doua a serii, maeştrii teatrului mondial Andrei Şerban şi Robert Woodruff vor purta un dialog despre relaţia dintre film şi teatru, explorând  modalităţile în care filmul poate fi adaptat şi transpus scenic, cei regizori având ca sursă de inspiraţie lumea filmului în producţiile lor recente de la Teatrul Magiar de Stat din Cluj (Strigăte şi şoapte, în regia lui Andrei Şerban şi Festen, pus în scenă de Robert Woodruff.)

Între 13 şi 19 februarie programul academic Literary Imaginary and the Poetics of Truth/Imaginarul Literar şi Poieticile Adevărului va aduce la Arizona State University din Tempe şase reputaţi profesori de la Universitatea Babeş-Bolyai. Corin Braga, Ruxandra Cesereanu, Stefan Borbely, Doru Pop, Cornel Vilcu şi Horea Poenar se vor alătura profesorului universitar Ileana Orlich (şefa Programului de Studii Româneşti de la universitatea americană) pentru a susţine o serie de conferinţe dedicate diverselor abordări ale literaturii comparate în lumea contemporană. Operele autorilor Ernesto Sabato, Mikhail Bulgakov, Ioan Petru Culianu, Peter Esterhazy, Ernest Hemingway şi Thomas Mann vor constitui puncte de plecare în expunerile din cadrul conferinţei. Acest proiect de colaborare academică este organizat de ICRNY şi Programul de Studii Româneşti de la Arizona State University, în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Imaginea_3La două zile distanţă de încheierea săptămânii academice din Arizona, pe 21 februarie, va avea loc la Universitatea Georgetown din Washington D.C. evenimentul New Approaches to the Study of Communism/Noi abordări în studiul comunismului în cadrul căruia se vor lansa cele mai recente publicaţii ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc: anuarul în limba română Represiune și control social în România comunistă (Editura Polirom) şi volumul II din anuarul internaţional IICCMER History of Communism in Europe/Istoria comunismului în Europa, publicat în limba engleză de Zeta Books, New York. Distinşii profesori universitari Vladimir Tismăneanu, Dennis Deletant, Michael David-Fox, Adrian Cioflanca şi Marius Stan vor avea intervenţii în cadrul lansării organizate de Universitatea Georgetown în colaborare cu Universitatea din Maryland. Prin susţinerea evenimentului de la Washington, ICRNY îşi continuă programul-cadru dedicat memoriei recente.

Din 1 martie la ICR New York: retrospectiva integrală Lucian Pintilie la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, expoziţia Restless a lui Mircea Cantor la Museum of the Moving Image şi lansarea antologiei Romanian Writers on Writing editate de Norman Manea, coeditor Sanda Cordoş. Mai multe detalii şi noutăţi despre activitatea ICRNY sunt disponibile pe Facebook (http://www.facebook.com/#!/RCINY) şi pe siteul nostru www.icrny.org.

Imagini

1. Coperta antologiei The Vanishing Point That Whistles
2. Afişul oficial al piesei I Killed My Mother de la teatrul La MaMa
3. Afişul lansării New Approaches to the Study of Communism de la Washington