Pierderea de sine
Sunt amestec de culori
arse
albul și negrul din mine
au căzut în meditația oarbă
răzbunătoare pe timp
cămașa de protocol
nu mai are loc în mine
uitat sunt în nopțile
cu vise trecute
ca orice trăire decolorată
văd cum se topesc gândurile
și limbile ceasului tânăr
cum fotografiile se reproduc
în tablouri difuze
încerc să salvez culorile din mine
care amestecate disperat
sunt pierdere de sine
Pasăre de viață
Noaptea trecută
mă striga mama
pe numele de alint
sub poduri căzute
căutam ochii ei înlăcrimați
vocea din ecouri colorate
pe care le reconstituiam
într-o altă pasăre de viață
calul tatuat
Grăbit alunecă din mine nisipul
fără număr cad cristalele în pâlnie
iar eu alergat de furtună
în galop strâng de dârlogi
calul timpului
care se descompune
castele mele se duc
ușor ca o maree
ce udă tălpile mele
urmele care cad în umbră
într-o noapte
când am chef de alergat
pe un cal tatuat cu stele
POARTA LUMILOR
În toamna aceea
mi-au sfârtecat sufletul.
Era un vis gol
atârnat ca un zmeu.
Se auzeau scâncete
din cimitir,
miros de crizanteme
înecate în lemn proaspăt,
pasăre negră pe ciutură,
nopți setoase de prea liniște,
drumul înecat în frunze…
În toamna aceea,
un om, un fost om
călătorea
la capătul lumii,
poarta era deschisă
pentru plecările
sau sosirile de sărbători!
CERCURI SE STING…
Între mine și tine
picură iubirea
cu sânge…
Palmele mele,
drumuri care se pierd
în înfrângeri,
somn singuratic…
Cum să te ating?
Nopțile sunt la fel,
adormite de timp,
desenate pe geamuri.
priviri rătăcite
în poveștile de fată
care se vor iubite…
Cum pot trăi lângă
noi o poveste uitată?
Ce jurăminte
ascunse-n inele
ne ceartă?
Nu le mai facem lanț
să ne agățăm de ele,
între mine și tine
concentrice cercuri
ce se sting iară!
NUMAI
EL PRIN MINE SALVEAZĂ ÎNGERII
Mă pot ascunde de mine,
o izolare zgomotoasă a sufletului,
un zâmbet schimonosit, fals,
asemeni unui costum care nu este al meu.
Ce pot face cu cerul meu
din care cad îngerii,
pe care vreau să-i salvez în mâinile obosite.
Cum este, unde nu este EL,
Ce drum mă duce în noaptea continuă,
asemeni orbilor fără amprente digitale,
care nu pot distinge decât pipăind lacrimile.
Un tablou cu soarele în spate,
repară retina minții, să pot vedea calea
unde lumina mă soarbe fără întoarcere,
mă văd iubind o femeie luminoasă
care mă naște, chiar dacă este furtună,
și nu poți distinge și atinge tabloul acesta
mișcător.
Mă pot ascunde de voi, de boală,
de răutăți rătăcite,
însă nu pot să nu fur aerul din care vă
respir,
că nu mă am decât pe mine și o bucată din EL
așezat pe o pânză, asemeni unui talisman.
Când uit să îngenunchez,
mă rog și plâng invocând îngerii
să cadă în brațele mele,
numai așa ei nu vor fi loviți,
iar eu voi întinerii veșnic ca EL!
EȘTI
STRIGĂTUL DIN MINE
Ochii nu sunt suficienți să te atingă,
nici mâinile nu văd întunericul.
Cum să privesc prin pahare false
deformata noapte din tine?
O știre televizată despre un destin
alergat de spaime
care traversează strada pe zebră,
un fel de spațiu închis într-o colivie
urbană,
lumi desenate pe asfalt cu mâinile negre,
albul care enervează haosul mental
și tu, tu care mergi oarbă pe străzi
cerând o țigară și un coniac vechi.
Privesc un spectacol cu tine din altă lume
pe acest caldarâm fără nume…
Pileala are ochii stinși prea departe
să te pot opri din alergarea ta fără noapte,
geamurile rulează un film cu tine
numai eu te văd ca un strigăt din mine.
PICIOARELE
GOALE ALE ONESTITĂȚII
Nu a părăsit cetatea,
îl voiau mort
așteptau apusul
precipitați…
Mulți spini
până la credința lui,
mulți cai identici
galopau disperați,
iar el,
în picioarele goale ale onestității,
invoca herghelia de prieteni
să zboare…
PARTEA
DIN MINE ..
Pisicul meu trăiește viața prin mine
privește pe geam cum cad clipele
ca un om la maturitate
el știe mai bine ca mine
locul unde timpul doare
se așează ca un doctor
pe respirația mea
de parcă știe că pleacă primul
un simbiot care vrea să mai salveze
ceva din noi…
noaptea se uită la mine cum dorm
știe când se va deschide poarta
prin care eu voi respira mai puțin
cafeaua va păstra biscuitele
iar eu voi plânge peste cuvinte
fără fularul -doctor care va pleca
nu știu când,numai el știe
atunci voi privi pe geam
partea din mine care nu mai vine!
CÂND
NIMENI NU ESTE LÂNGĂ NIMENI…
Ultima oară ușa era deschisă,
ai plecat noaptea,
când mai ardeau în noi poveștirile trecute,
iar cerul încerca să nu ne uite.
Nu mai scriu versuri pentru tine-
cel care pleacă grăbit,
să hrânească păsări rătăcite,
care bat cu ciocurile în ușile părăsite.
Zgomot de vânt închis în intuneric,
scârțâit de lemn viu, care nu doarme,
spaime,multe spaime izolate în piept…
Eu credeam că faci baie în ploaia de lacrimi,
căzută din cer pentru noi,
noaptea, când nimeni nu este lângă nimeni și
simt cum te strecori în noi,prin ușa ruginită de
ploi!
PATRIOTISM?
Porția de patriotism
pe locurile din față,
la aparatul de filmat,
plasa cu pâine ieftină
colorată patriotic
așezată la piept,
străzile cu șoareci și oameni,
simbioză dementă.
Toți aliniați de Cioran pentru defilare,
astăzi patriotismul este o negare?
Câțiva au lacrimi în facturi
sau în mașinile blindate din război,
alții bătrânețea privilegiu de o zi,
câteva medalii fără picioare
apoi amicul meu cam întârziat
care flutură un steguleț pătat
gol pe dinăuntru…
Nu știe ce preț are o chirie,
nimic nu știe…
Teatru absurd, aproape chel,
lumea asta adunată,
discursuri fără bucurie,
doar copiii știu viitorul,
dar într-o limbă străină de glie…
Acesta-i patriotismul cu simbrie.
Cine mai știe ce este adevăr sau uimire?
Trec armele grele spre cimitire
călcând peste șoareci,
peste mine, peste tine…
OCHIUL
CARE NE ASCUNDE
De ce să te ascunzi după uși uitate
la care nici timpul nu mai bate,
să meștereşti o clanţă falsă
care ascunde o viaţă flască.
De ce să ascunzi după cuvinte
acele nebunii ferecate în minte
şi prin silabe aruncate în aer
să te expui aiurea, ca un fraier.
Așa sunt ușile pe care le avem,
care se aseamănă ca un blestem,
în spatele acestora stăm noi,
lipsiţi de personalitate și speranţe,
fără fărâmă de intimitate,
nişte cutii aşezate matematic
unde un ochi ucide sistematic.
SUNTEM
DOI CARE TREC…
O sală de așteptare
unde cardul de sănătate
este golit din mine .
Unghiile roșii ale asistentei
pune viață în perfuziile mele
apoi tastează mesaje de iubire,
nu mai contez pentru ea,
sunt risipă de medicamente
pe o listă de economat.
Hei, viața merge înainte,
au terminat de scris anamneza
unui nebun acoperit cu cearceafuri .
Iluziile albe întinse pe culme
de femeia iubită, așa se spune,
coala de hârtie unde semnez
să întrați în mine cu picioarele înainte.
Dincolo de geam văd fețe
schimonosite care se roagă
să mai trag de viață ca ața
ascunsă a speranței.
Tot pe aici este unul care
mă trage din tavan,
nu mă lasă să plec
pe mine sau pe cel din cearceafuri,
doar suntem doi care trec.
TABLOUL
CARE TRĂIEȘTE
În cinematograful prăfuit
un patefon zgâriat,
o doamnă fără titluri nobiliare
cărând o poșetă cu amintiri,
pelicula care curge infinit,
adevăruri ascunse-n fluturi
în fânul crud în care noi
tăvăleam culorile din cireșe coapte,
doi îndrăgostiți fără timp,
mii de stele pe care le alergam,
noi veneam la întâlnirea cu noi
în cinematograful prăfuit
în care timpul a amuțit
într-un tablou care trăiește!
PASĂREA
FIINȚĂ
Nu te prinde de mine
Ființa mea este captivă
în cuștile minții și în mine
aripile-mi sunt
în cădere liberă…
clopotele ne aud bine
din spatele
ușilor ferecate
de gânduri
nu te lega de mine
sunt pasărea ființă
care cade din captivitate
în teamă
FIINȚA CEREASCĂ…
Așa au adormit copacii cu liniștea din noi,
puteai să fugi de mine în toamna aceea știrbă
când te-am rugat să mă iubești
după o viață în care ai iubit pe altcineva…
Niciodată nu am ascuns paltonul
din care îți citeam scrisorile.
Inundat de zăpadă,
atâta frig agățat de ferestre
luminate de sori iubitori și calzi
eu… singuraticul de lângă felinarul spart,
niciodată viața nu mi-a dat ce voiam…
Te-am smuls și pe tine ca un hoț de flori,
m-am epuizat în lecturi cu centauri,
cu nemuritoare care îți semănau.
Până și cariatidele astea îți seamănă.
Așa este fiecare zi din viața mea pierdută
în care trăiesc, încă trăiesc
tras de mânecă de copii,
tras de mânecă de viață,
în care văd o femeie care îmi spune ceva,
iar eu te privesc în gol peste altă ființă cerească.
Nicolae Nistor
