În “Portrete din cioburi” Ligia Seman reia teme din cărţile sale precedente şi compune un roman arborescent, în două volume. Cartea sa este o analiză a eşecului şi triumfului în dragoste, o poveste despre convertirea la Dumnezeu, o istorie de familie, dar şi fresca unei lumi, a societăţii româneşti de dinainte şi după momentul Decembrie 1989. În construcţia sa, romanul “Portrete din cioburi” îmbină componente de roman creştin, roman de dragoste, de moravuri, politic, etc. Romanul poate fi privit şi drept unul intelectual.
Ligia Seman şi lumea din romanele sale
Ligia Seman este o prozatoare română creştină de valoare. Ligia Seman debutează în anul 1995 cu romanul “Funiile dragostei”, urmat de “Handicapul conştiinţei” (1999), “Tragedie şi triumf” (2004) şi “ Domnind peste împrejurările vieţii” (2006) – ultima, un volum de eseuri cu adresabilitate feminină, îmbinate cu psihoterapie, propunând soluţii biblice. Primele două cărţi menţionate prezintă pe lângă experienţa creştină a personajelor, şi o poveste de iubire bine conturată, ce aduce un plus de umanitate şi dă o notă romantică naraţiunii.
„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”
„Dincolo de experienţa umană limitată este divinitatea”, afirma cândva, scriitoarea. Acest adevăr este exploatat şi în „Portrete din cioburi”. Aici, Ligia Seman ne demonstrează cu talent că în labirintul ameninţător şi plin de tentaţii înşelătoare al lumii, a rămâne de partea binelui, adevărului şi purităţii reprezintă un act plin de eroism, un test al credinţei şi loialităţii faţă de Dumnezeu. Atât la vârsta adolescenţei cât şi a maturităţii, spiritul de compromis ne încearcă continuu, oferindu-ne ocazii de realizare materială, dar sacrificând idealurile înalte ale curăţiei de suflet, de caracter.
O istorie de viaţă
Una din temele romanului “Portrete din cioburi” ar putea fi atingerea fericirii prin iubire. Pe parcursul acţiunii, Gabriel, fiul lui Emil, ajunge să repete istoria de viaţă a tatălui său. Povestea se repetă cu cele două iubiri ale sale, Stela şi Isa. Autoarea pune foarte mult accent pe aceste idile, încadrându-le perfect în conjuncturi socio-politice specifice. Experienţa trăită de Gabriel cu Stela şi Isa ne arată latura realistă a eroului, însă pe cea şi sentimentală. Aceste relaţii îi determină lui Gabriel, destinul. Iată cum descrie autoarea lupta interioară a lui Gabriel, alături de Isa. „Când opiul trupului nu mai acţiona, în tot mai multe seri, în urma unei beţii a cărnii, Gabriel, obosit şi nervos, răsuflând lângă ea în întunericul dormitorului – îi scăpa printre degete. Trupul îi era lungit lângă ea, dar sufletul lui se îndepărta de ea, se întorcea mereu spre obsesia lui fixă, spre familia ce o părăsise. Stătea nemişcat şi ea la început credea că doarme, dar apoi a înţeles că ochii lui erau deschişi şi realiza la ce se gândeşte el. Era chinuitor gândul că poate nu va mai putea face nimic să-l păstreze.”
În căutarea sensului propriei existenţe
Personajele principale, Emil şi Gabriel, tată şi fiu, vor afla în cele din urmă, prin intermediul experienţelor trăite, sensul propriei existenţe, dar şi sensul existenţei lui Dumnezeu. Din cauza acestor experienţe, inclusiv cele amoroase, cei doi îşi vor schimba, pe măsură ce trece timpul, concepţia despre viaţă, familie şi Divinitate. Emil şi Gabriel sunt personaje complexe şi ocupă poziţii înalte în societate. Cei doi sunt capabili de trăiri interioare profunde, devastatoare. Gabriel este tipul omului filosof, comtemplativ, un intelectual. “Aluziile lui Gorică la faptul că Gabriel e natural înzestrat pentru a urca în vârful piramidei, urmând pilda tatălui său, care în timpul studenţiei fusese secretar al Uniunii Tineretului Comunist, mult timp iscară în sufletul băiatului sentimente şi gânduri contradictorii.”
Credinţa în Dumnezeu, singura forţă pentru supravieţuire
Gabriel, tipul de intelectual care încearcă să se autodepăşească, trăieşte într-o realitate crudă. “Dorinţa uriaşă din interiorul lui de a-şi depăşi propria condiţie, de a se ridica deasupra oamenilor obişnuiţi, se lupta cu aversiunea faţă de armele care îi erau oferite – fuziunea cu teoriile materialismului dialectic. Nu putea accepta această filosofie în primul rând pentru că ea reprezenta fundaţia pe care se clădise viaţa tatălui său. Eşecul acestei vieţi îi adusese atâta suferinţă şi frustrare, încât se ferea de orice ar putea prevesti o istorie asemănătoare. În al doilea rând, politica bazată pe această filosofie excludea credinţa în Dumnezeu, despre care el nu ştia prea multe, dar care fusese totuşi singura forţă ce o ajutase pe mama lui să supravieţuiască şi să vadă un sens în tot ce îndurase.”
Moravurile unei societăţi
Romanul Ligiei Seman “Portrete din cioburi” poate fi considerat şi un roman politic. În paginile cărţii, autoarea evocă societatea socialistă vazută prin ochii unor intelectuali, tată şi fiu, Emil şi Gabriel. Autoarea prezintă moravurile acestei societăţi, falsitatea regimului politic. Însă niciodată nu s-a putut inventa o cale sigură de adormire a conştiinţei atunci când ai avut ocazia să cunoşti chemarea Cuvântului divin. Nu există nici linişte şi nici odihnă pentru cei care aleg să lase deoparte frumuseţea inocenţei de copil al lui Dumnezeu pentru plăcerile şi realizările de o clipă ale compromisului şi păcatului. Nimic nu se compară cu o conştiinţă curată faţă de sine şi faţă de ceea ce este bine şi drept, fiindcă indiferent cât de mult suntem minţiţi de societatea în mijlocul căreia trăim, totuşi Dumnezeu există şi noi am fost creaţi pentru El.
„O stea veşnică pe firmamentul Universului”
Tema iubirii de Dumnezeu este omniprezentă în carte, în roman, ea înglobându-le pe cele amintite mai sus. Iubirea, dragostea de Dumnezeu este singurul lucru care îl ţine în viaţă pe Gabriel. Ea a fost singura care i-a menţinut aprinsă flacăra vieţii. El nu a încetat niciodată să creadă în Dumnezeu, indiferent de circumstanţe şi asta l-a definit ca om. Chiar dragostea sa pentru soţie se circumscrie şi se realizează ca urmare a dragostei pentru Creator. „Dragostea profundă dintre un bărbat şi o femeie, cu siguranţă sunt simbolul Celei mai mari opere de Iubire şi Răscumpărare, iar reflectarea acestei iubiri în vieţile celor din jur o stea veşnică pe firmamentul Universului, deosebită de orice altă stea a lumii acesteia.”
În roman, dialogul are un rol foarte bine determinat si foarte important. Autoarea se face uşor înţeleasă şi exprimă totul în fraze simple, pe un ton familiar. La fel ca şi în celelalte romane, şi în “Portrete din cioburi” stilul Ligiei Seman este clar şi concis. Un alt lucru care o apropie pe autoare de cititorii săi este tonul degajat pe care acesta îl foloseşte. Limbajul utilizat demonstrează că Ligia Seman este o bună observatoare a realităţii. Concluzia care se desprinde din romanul “Portrete din cioburi” este că nici negura comunismului, nici tentaţiile bunurilor lumeşti nu pot să stingă dorinţa după Dumnezeu ce ia naştere atunci când ajungi să cunoşti Cuvântul Său. Preţul compromisului este amar şi plin de suferinţă, o cărare ce te aruncă în abisul disperării fără întoarcere. Totuşi, farmecul iubirii divine se revarsă pe drumul celui ce ajunge să învingă, chiar şi în urma multor greşeli, amăgirile unei lumi lipsite de repere morale autentice.
