small AFIS FINAL
small AFIS FINALGreen Hours Itinerant, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București, prezintă premiera mondială a proiectului «Celebrations Of The Spirit». Spectacolul va fi prezentat publicului din România, în premieră mondială, în cadrul unui mini-turneu care va include două concerte: pe 17 septembrie, ora 19:30, în Brașov – Centrul Cultural Reduta, în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și pe 19 septembrie, ora 20:00, în București – TNB: Sala Studio, în parteneriat cu Teatrul Național București „I.L.Caragiale”, în cadrul programului TNB/PARATEATRAL – Muzică.

Purtând dubla semnătură a Teodorei Enache – Aisha – una dintre cele mai apreciate voci ale României – și a super-premiatului basist american Benny Rietveld – director muzical și basist al lui Santana și colaborator constant al altor mari muzicieni ai lumii, printre care Miles Davis – proiectul pune în scenă o creație muzicală prin care artiștii demonstrează potența spirituală a muzicii ca limbaj universal.

Teodora Enache-Aisha, Benny Rietveld și cvintetul său îi vor provoca pe spectatori la un inedit itinerariu muzical în care compozițiile originale ale celor doi protagonişti se vor integra cu ritmuri tradițional românești și standarde jazz. În concepţia artistică şi sub direcţia muzicală ale lui Benny Rietveld, spectacolul e menit să demonstreze cum muzica poate depăși bariere – culturale, lingvistice, geografice etc. – într-o inspirată celebrare a spiritualului.

TEODORA ENACHE-AISHA este cotată drept una dintre interpretele din prima ligă a jazz-ului românesc. Cu o carieră muzicală de peste 20 ani, ea a susținut concerte împreună cu muzicieni de top de pe toate continentele lumii, precum Curtis Fuller, Les Paul, Stanley Jordan, Lars Danielsson, Xavier Desandre Navarre, Ricardo Scale, Darius Brubeck, Burton Greene, Theodosii Spassov și nu în ultimul rând, Johnny Răducanu. A susținut numeroase turnee, concerte de sine stătătoare sau în cadrul unor festivaluri internaționale prestigioase în România, SUA, Canada și întreaga Europă. Este câștigătoare a Premiului de Excelență pentru cea mai importantă contribuţie internaţională a unui muzician român de jazz, acordat de Societatea Română de Radiodifuziune.

Anul 2013 – an concertistic pe care Teodora l-a încheiat cu un turneu în Germania și România, alături de Stanley Jordan – i-a adus și întâlnirea cu Benny Rietveld, unul dintre cei mai prolifici basiști internaționali, posesor al unui palmares impresionant; întâlnire care avea să pună bazele proiectului «Celebrations Of The Spirit».

http://www.facebook.com/TeodoraEnacheJazz

BENNY RIETVELD, renumit muzician, compozitor de muzică de film și producător muzical, posesor a 9 Premii Grammy, basist și director muzical al lui Carlos Santana, a concertat și înregistrat alături de Miles Davis, Michel Legrand, Marilyn Mazur, Sheila E., John Lee Hooker, Eric Clapton ș.a.

http://www.facebook.com/BennyworldHQ

Din cvintet-ul pe care îl va prezenta în România, fac parte muzicieni excelenţi precum pianistul Manu Koch, activ pe scena de jazz newyorkeză, versatilul saxofonist Allen Won, percuţionistul Ray Yslas (a colaborat, printre mulţi alţii, cu Chris Isaak şi Luz Casal) şi tânăra violistă Ren Martin-Doike, o recentă revelaţie a scenei muzicale americane.

Prin sprijinul financiar acordat proiectului Celebrations Of The Spirit, departamentul de Stat al SUA dovedește încă o dată generozitatea poporului american în susținerea legăturilor muzicale (artistice în general) dintre cele 2 țări prietene.

Menționăm în mod special că acest proiect reprezintă de asemenea o coincidență fericită în contextul celebrării a 20 de ani de existență a celui mai vechi club de jazz și teatru din România: Green Hours.