“Primul lucru care îmi vine în minte acum, este faptul că sunt o mamă mândră, cu doi copii: unul de 22 de ani și altul de 20 de ani. Aceasta este cea mai mare realizare a vieții mele și o spun cu riscul să vă dezamăgesc… și sunt foarte bucuroasă că am reușit să îmi desăvârșesc menirea, ca mamă, adică aceea de a dărui lumii continuitate. Pe lângă acestă realizare, am reușit ca după revoluția din 1989 să îmi îndeplinesc un vis: acela de a deveni diplomat! Probabil că nu se prea știe, dar în România înainte de 1989, femeile nu puteau să fie diplomați. Ele puteau să aspire cel mult la postura de secretar. Împlinirea visului meu s-a întâmplat în anul 1991, când am dat concurs la Ministerul de Externe și întâmplarea fericită a făcut ca singurul post liber la acea dată, să fie un post la Direcția de relații cu presa. După ce am activat aici, am fost promovată la Cabinetul ministrului, de unde am plecat cu o bursă, la primele studii în străinătate în Marea Britanie, la care am visat de mai bine de 12 – 15 ani, când eram doar o profesoară de franceză și engleză. În 1993 am devenit purtătorul de cuvânt al Ministrului de Externe, alături de colegul de birou dl Mircea Geoană. Am fost prima femeie cu acestă atribuție din cadrul Ministerului de Externe. Așa am devenit practic unul dintre pionierii diplomației publice din România! Am condus apoi Direcția de relații cu presa, după care a venit o ofertă foarte tentantă, din partea d-lui Ambasador Mihai Botez, care era la Washington la vremea aceea – pe care îl salut și îi mulțumesc și acum, de aici de pe pământ american -, ca eu să fiu atașatul de presă al Ambasadei României la Washington, condusă de domnia sa. Cred că a fost una dintre cele mai frumoase perioade a vieții mele, pentru că dl Mihai Botez făcea ca totul să fie posibil. Astfel am creat, pentru prima dată în istoria acestei ambasade, un birou de presă, desigur format din trei persoane me, myself and I, în comparație cu, să zic, biroul de presă al Ambasadei Germaniei care avea peste 30 de persoane! Tot cu dl Mihai Botez care era un vizionar, am reușit să facem în 1995, primul website oficial al României pe internet. După acești patru ani foarte intenși, pentru că am și studiat la George Washington University, unde am primit un atestat de profesionist în relații publice, m-am întors la București unde am fost numită în funcția de purtător de cuvânt al d-lui Ministru de Externe Andrei Pleșu. S-a întâmplat să fie chiar în perioada crizei politice din Kosovo și aceasta a fost ca sfidare profesională pentru mine, de aceea în 1999 am candidat pentru un post de Senior Officer for Public Information (Coordonator al Departamentului de Informații Publice al Misiunii OSCE din Kosovo). Am fost în Kosovo unde am stat un an și jumătate. A fost o experiență absolut fenomenală! După aceasta mi s-a făcut o ofertă extraordinară, pe care nu aveam cum să o refuz, și care a devenit prologul unei experiențe absolut incredibile pentru un diplomat: dl președinte Ion Iliescu mi-a oferit postura de consilier diplomatic al domniei sale. Patru ani de zile, la cel mai înalt nivel din toate punctele de vedere, sigur ani foarte duri – am învățat că cele mai interesante experiențe sunt totodată și cele mai dure – am colecționat experiențe ca și diplomat la București. După expirarea mandatului meu la Cotroceni, am acceptat o ofertă a unor prieteni din PR internațional, să ocup postul de consilier principal al guvernului irakian pe probleme de informații, educație și comunicații. Era o misiune în sectorul privat american, în calitate de consultant, deci nu eram un reprezentant al guvernului român. După sfârșitul experienței mele în Irak, mi s-a făcut marea onoare să fiu propusă ca ambasador la ONU. Din 1 iunie 2008, iată-mă aici la New York, reprezentând cu demnitate și mândrie, România la Organizația Națiunilor Unite.”
