“Cu emoţie anunţ lansarea primului meu roman – nu istoric, nu politic. Ci de dragoste. E doar modesta mea contribuţie la procesul de încălzire globală. Chiar dacă summit-ul UE pare a fi eşuat pe moment, întotdeauna mai rămâne o şansă pentru noi toţi. Şi ea vine de unde nu te aştepţi. Cam despre asta e cartea.” Adrian Cioroianu
„Adulter cu smochine şi pescăruşi” este un roman despre iubire şi păcat, dorinţă şi iluzie, despre vanităţi, gelozii şi despre frica de singurătate. O carte despre un bărbat şi o femeie prinşi într-o capcană a infidelităţii pe care şi-o construiesc singuri. O poveste a latinităţii şi a mărilor calde, terminată cu singura concluzie că iubirea rămâne, dincolo de toate, cea mai frumoasă dintre tainele umanităţii.
Protagoniştii romanului, amândoi persoane publice -el, scriitor de romane, ea, o regizoare de succes -, se întâlnesc, cu prilejul unui festival, la un hotel aflat pe țărmul Mediteranei. Între ei ia naștere o idilă cu gust de smochine, care devin un laitmotiv al întregului roman. Alături de povestea de dragoste a celor doi, se desfășoară în paralel și acțiunea căutării detectivistice a recepționerei hotelui, o fată de 19 ani, care dispare într-un mod misterios.
Adrian Cioroianu este autorul volumelor de succes „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005) şi „Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009), ambele apărute la Curtea Veche Publishing. Născut în 1967, Craiova, este Doctor în Istorie al Universităţii Laval din Québec, Canada, şi al Universităţii Bucureşti. Specializat în Istoria Contemporană a României, lucrează din 1993 în Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (ca profesor, în prezent), unde susţine cursuri (pentru licenţă şi Masterat) de Istorie a regimului comunist din România şi de Istorie a Rusiei postsovietice. Din octombrie 2011 este director al Departamentului Istoria Românilor şi a Sud-Estului Europei din Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Redactor şi ulterior colaborator permanent al revistei Dilema / Dilema veche (din 1998 până în prezent), prof. Cioroianu publică constant în revistele Foreign Policy — România, Historia, Istorie şi civilizaţie sau Scrisul românesc (din Craiova) ş.a.