RoSatTV20-20Logo_02

RoSatTV20-20Logo_02Televiziunea Română din Chicago – Romanian Sat TV este un post de televiziune indepen­dent, non-profit, cu un caracter informativ, cultural şi de divertisment. Prima emisiune a fost difuzată pe data de 21 octombrie 2001, iar din 2006, programul se transmite în fiecare duminică seara de la ora 10 la 10.30.
Din luna iunie 2009, Romanian Sat TV a devenit prima televi­ziune a românilor din SUA care produce şi difuzează un program în limba română în High Definition (1080i). Emisiunea “Actualitatea Românească” se difuzează în fiecare duminică seara de la ora 9 p.m. prin satelit.
Dorinţa echipei este de a reuşi să emită mai mult de două ore pe săptămână, încercând astfel să păstreze identitatea culturală, lingvistică, folclorică şi religioasă a românilor din SUA şi să promoveze imaginea României pe tărâm american.
Directorul postului, domnul Irimia Gabriel, a avut amabilitatea să ne împărtăşească câteva din gândurile sale, într-o discuţie despre necesitatea programelor tv în limba română din SUA.  
Rep: Ce te-a determinat să păşeşti pe drumulul televiziunii?
Irimia Gabriel: Imi face plăcere să spun că originea acestei pasiuni este undeva în copilărie, când la vârsta de 10 ani am intrat în contact cu prima cameră video şi m-am văzut pe ecranul unui televizor. Aceasta s-a întâmplat la Casa Pionierilor din Piatra Neamţ în cadrul cercului de electronică. Domeniul m-a fascinat şi de aceea am început să asimilez din ce în ce mai multe informaţii. După terminarea liceului am urmat cursurile facultăţii de Electronică si Telecomunicaţii din Iaşi, unde am reuşit să colaborez cu câteva dintre posturile de radio şi televiziune locale.Venind în America, şansele mi-au surâs şi m-am alăturat în anul 2003 grupului care înfiinţase emisiunea în limba română Romanian Sat TV din Chicago, care avea la aceea vreme 2 ani de emisie. Am fost implicat activ în toate aspectele legate de realizarea emisiunilor – filmare, editare, grafica, etc.
Rep: Consideri că este nevoie de o reţea mai puternică de promovare a imaginii României prin inermediul televiziunii?
I.G.: În mod categoric televi­ziunea poate fi un mijloc prin care România să fie promovată din punct de vedere cultural sau turistic. În acest moment ţara noastră suferă un deficit de imagine pe plan internaţional şi poate că suntem datori, atât cât putem, să ofe­rim altă viziune asupra ţării noastre sau a connaţionalilor noştri. Aşa cum se ştie, aici în America şi nu numai, sunt multe familii mixte în care partenerii de viaţă provin din medii culturale opuse geografic sau ideologic. Televiziunea oferă posibilitatea depăşirii acestor bariere interculturale prin mesajul său vizual.
Rep: Crezi că românii din SUA fac destul în ce priveşte acest domeniu? Consideri că ar putea contribui mai mult la susţinerea puţinelor ore de emisie în limba română? Şi cum?
I.G.: Din nefericire, Comu­nitatea românească din America nu e o comunitate foarte unită. Poate că ei îşi doresc să aibă cât mai multe ore de transmisie în limba română dar tot ei nu înţeleg că trebuie să se şi implice în acest sens. Apreciem implicarea unor biserici româneşti de aici, precum şi a unor oameni de afaceri care au ales să-şi promoveze produsele şi serviciile prin intermediul emisiunii noastre. Criza economică mondială ne-a afectat implicit şi pe noi din punct de vedere financiar şi în ultimii ani am fost nevoiţi să reducem programul de la o oră, numai la 30 de minute. Am încercat ca programul difuzat să fie cât mai divers, să prezentăm atât evenimentele de importanţă recentă din România dar şi din comunitate.
Rep: Ce crezi că s-ar putea face? Care ar fi sfatul tău, ca în viitor să putem beneficia de mai multe ore de emisie în limba română, în mai multe oraşe principale ale SUA.
I.G.: Cu ceva timp în urmă ne-am gândit că implicarea în proiecte culturale pentru România ar fi soluţia pentru a relansa acest post de televiziune. În oraşele americane sunt foarte mulţi români de succes în multe domenii de activitate. Aceştia sunt prea puţin cunoscuţi în comunităţile de aici. Sunt oameni extrem de valoroşi profesional şi nu numai. Statul român ar trebui să cunoască asta şi în special cei care reprezintă românii din diasporă în Parlamentul României. Probabil că o soluţie ar fi ca să existe acte normative care să recunoscă şi să susţină proiectele mass-media din afară României pentru a promova cu adevărat valorile româneşti. http://www.romsattv.com/flash/romsattvhd.html