Eva_Kiss_2

Eva_Kiss_2Într-o lume în care valoarea a fost înlocuită cu kitsch-uri, este greu să vorbim despre educaţie şi bun simţ, despre dragoste, iubire şi fidelitate, despre unitate şi respect reciproc între semeni. În nebunia vremurilor pe care o trăim, există totuşi oameni care reuşesc să-şi păstreze valorile cu multă demnitate. Celebra The Power of Love, interpretată în limba română de cunoscuta cântăreaţă de muzică uşoară a anilor ’80 Eva Kiss, este piesa care va rămane nemuritoare în mintea şi sufletul românilor acelor vremuri dar şi a generaţiilor tinere viitoare. Puterea dragostei, alături de Tăcutele iubiri, Anotimpul speranţelor sau Cuvinte nespuse, definesc o carieră muzicală de success a talentatei şi îndragitei interprete. Eva Kiss este stabilită în prezent în Danemarca împreună cu soţul său, Radu Constantin, fost basist în orchestra Romanticii şi şeful RC’Band şi a avut amabilitatea să ne ofere acest interviu pentru publicaţia româno-americană, Gândacul de Colorado.

Rep.: Când aţi plecat din România şi care a fost primul impact cu o ţară occidentală precum Danemarca?

Eva Kiss: Pe 26 ianuarie 1990 am părăsit România cu cele două fete ale noastre. Eva avea pe atunci 17 ani şi Alexandra un an şi opt luni. Mi-am urmat soţul care „fugise” în Danemarca în februarie 1988. Drumul a fost cu peripeţii şi eram destul de neliniştită de acel nou capitol din viaţa mea. Nu ştiam ce-mi rezervă viitorul, ce vom face şi cum ne vom descurca?! Ştiam doar că îmi urmez soţul, fără de care  nu-mi imaginam viaţa. Aveam încredere în el şi ştiam că în doi vom reuşi.

Rep.: Cum aţi reuşit să vă încadraţi în calitate de imigrant, într-o societate total diferită de societatea românească?

Eva Kiss: Prin muncă, seriozitate, cu respect faţă de danezi şi de legile lor am reuşit să-i cucerim, să ne facem plăcuţi. Invitaţi la un post de televiziune ni s-a spus că Danemarca este norocoasă să aibă oameni ca noi.

Rep.: După stabilirea dumneavoastră în Danemarca, aţi mai păstrat vreo legătură cu România?

Eva Kiss: Am lăsat în  România pe mama şi fraţii mei, prieteni dragi cu care am corespondat dar prima oară ne-am întors pentru o scurtă vacanţă în vara anului 2001.

Rep.: Am înţeles că aţi continuat cariera muzicală şi în Danemarca. A fost greu pentru un imigrant care provenea dintr-o fostă ţară comunistă?

Eva Kiss: Sigur că începuturile au fost grele. Eram singuri, iar românii care ne-ar fi putut întinde o mână de ajutor, n-au făcut-o. Astfel că a trebuit să ne bazăm numai pe puterile noastre. Aşa se face că soţul meu Radu Constantin, s-a apucat sa înveţe să cânte la syntetizator, ca să mă poată acompania. Ca basist n-avea nici o şansă. Am facut materiale de prezentare şi astfel am fost angajaţi la un restaurant italian. Acolo ne-am făcut practica daneză, învăţând multe melodii daneze, obiceiurile şi tradiţiile lor, felul lor de-a fi.

Rep.: Ne puteţi spune în câteva cuvinte, care au fost momentele mai importante din cariera dumneavoastră în Danemarca?

Eva Kiss: Momente de neuitat în cariera mea din Danemarca au fost în martie 1997 şi martie 2004 când, am avut marea cinste şi onoare să cântăm în faţa Reginei Margreta a Danemarcei, a prinţului consort-Henrik, precum şi alte capete încoronate.

Rep.: Am aflat de curând că aveţi o colaborare cu tânărul compozitor român Dinu Maxer. De ce o colaborare cu un român şi nu cu un danez spre exemplu?

Eva Kiss.: Colaborarea cu tânarul şi talentatul compozitor Dinu Maxer a fost ca şi cum ar fi fost „scris în stele”. L-am cunoscut la un eveniment monden, în vara acestui an unde,  l-am rugat să-mi încredinţeze o melodie. Eram curioasă să văd ce-ar ieşi dintr-o colaborare între două generaţii. În Danemarca avem o strânsă colaborare cu un textier danez,  iar ca şi compozitor îl am pe soţul meu. Una dintre compoziţiile lui Radu a devenit valsul unui parc de distracţie din oraşul Djursland (nordul Jullandului), cu care am fost şi în top la Stevns Local Radio multe săptămâni pe primele locuri.

Rep.: Cum este colaborarea dintre un tânăr compozitor şi un interpret dintr-o altă generaţie care trăieşte într-o altă lume?

Eva Kiss: Cred că a fost de bun augur colaborarea pentru că piesa s-a  clasat pe primul loc la TOP Românesc din luna septembrie 2010 şi sper ca această colaborare să nu se termine după acest succes.

Rep.: Care vă sunt planurile de viitor legate de cariera dumneavoastră muzicală?

Eva Kiss: Avem câteva concerte atât în Danemarca cât şi în Suedia,  muncim la noul nostru CD, avem o înţelegere şi cu casa de discuri Electrecord pentru un album de 2 CD-uri, dar dorim să facem câteva turnee în România precum şi în ţările unde suntem invitaţi.

Rep.: V-am văzut şi ascultat într-o emisiune la un post de televiziune în urmă cu puţină vreme. Sunteţi neschimbată. Aceeaşi tânără Eva Kiss, frumoasă, distinsă, cu aceeaşi voce caldă şi atât de plăcută. Cum reuşiţi să conservaţi aceste valori?

Eva Kiss: Vă mulţumesc pentru compliment. Cred ca sunteţi mult prea generoasă în această afirmaţie. Timpul n-a stat în loc din păcate, nici pentru mine dar, daca aşa pare, poate cauza este bucuria de-a avea o familie fericită, copii şi nepoţi frumoşi alături de mine, bucuria de a face ceea ce-mi place adică, să cânt. Cred că acesta este secretul!

Rep.: Am înţeles că aveţi o căsnicie cu Radu Constantin demnă de romane de dragoste, care poate fi un exemplu pentru toţi românii, indiferent în ce colţ de lume trăim. Care vă este secretul?

Eva Kiss: Nu ştiu dacă este chiar demnă de romane de dragoste dar, sunt sigură că este bazată pe multă dragoste, respect unul faţă de celălalt, încredere şi ajutor reciproc. Având norocul să avem aceaşi meserie, facem totul împreună: cântăm împreună, gătim împreună, facem curăţenie, spălam şi călcăm împreună, facem cumpărături împreună, ne distram împreună. Dacă după aproape 30 ani de căsătorie ajungi să faci aceste lucruri fără să te plictiseşti unul de celălat, atunci cred că aici este secretul. Rep.: Trăiţi de foarte mulţi ani în Danemarca, ţara dumneavoastră de adopţie unde v-aţi integrat cu succes.

Rep: Ce doriţi să transmiteţi imigranţilor români din Statele Unite, românilor plecaţi în lume?

Eva Kiss: Nu ştiu dacă eu sunt în măsură să dau sfaturi imigranţilor români din Spania dar doresc tuturor sănătate şi putere de muncă, să fie uniţi şi să se ajute, să respecte legile ţării de adopţie şi să-şi iubească aproapele.

Rep.: Vă mulţumesc pentru amabilitatea, sfaturile şi gândurile dumneavoastră de bine. Sărbători fericite alături de familie, multă sănătate şi realizări profesionale spectaculoase.

Eva Kiss: Vă mulţumesc şi eu pentru urări şi vă doresc şi dumneavoastră  şi cititorilor publicaţiei Gândacul de Colorado, Sărbători fericite şi un An nou cu sănătate şi multe realizări.