( In memoria profesoarei de matematica LIVIA IACOB)
Este ora 4:11 a.m. Prin fereastra deschisa se aude cum greierii “rontaie” noaptea imensa din Bucuresti, in timp ce in New York, aflat cu sapte ore in urma, “iubita virtuala” s-ar fi pregatit de culcare.
A fost o vreme, dupa disparitia Liviei, cand am trait din iluzii si din amintiri…Nu am avut timp sa analizez la rece totul fiindca asa este viata “construita”: sa nu uiti, dar sa trebuiasca sa privesti inainte (un prieten deosebit din S.U.A. mi-a trimis un citat din Kierkegaard, dar la ora 4 dimineata nu mai am forta sa caut citatul, era un fel de “gand de sprijin” intins spre mine peste Atlatic; ciudat, am intalnit cativa oameni extraordinari, care m-au ajutat la greu, unul a fost Parintele Ciobanu, de la biserica catolica unde mergea Livia, altul a fost Karel, un diplomat ceh aflat acum in misiune la Paris, altul a fost un prieten american din Texas, Chris…si lista ar putea continua.
Ciudat… Dupa moartea Liviei s-a lasat o mare liniste in casa noastra; pana atunci sunau telefoanele, parintii, elevii, scoala…toti o cautau si o solicitau pe Livia, fiindca era o sufletista, un om inteligent si generos si a ajutat foarte multa lume…Dupa moartea ei telefonul a tacut din ce in ce mai mult. Mihai, fiul nostru, era ocupat cu facultatea si o avea pe Adriana, prietena lui…Eu o avem pe Mitovschi, o pisica pripasita pe langa casa noastra si “preluata” cu drag de Livia dupa ce o doamna, care pleca definitiv in Franta, a rugat-o sa o duca la veterinar, unde achitase deja o taxa pentru deparazitare. Liviei i se facuse mila de Mitovschi…care incet incet a “avansat” pe scara din fata si pe…”scara sociala” (la inceput cutia ei era jos si socrul o scotea dimineata…”la ezercit”; apoi cutia a fost dusa la capatul de sus al scarii, apoi Mitovschi a patruns in casa… pe final obisnuia sa stea in bratele Liviei, cand aceasta se aseza in fotoliu sa se uite la televizor; am incercat de cateva ori sa o asez si eu , cu forta, in bratele mele…dar Mitovschi avea personalitate si nu s-a lasat convinsa; dupa disparitia Liviei Mitovschi a acceptat sa stea in bratele lui Mihai, daca acesta se aseza in acelasi fotoliu; tarziu de tot, cand nici Mihai nu mai avea timp de televizor, Mitovschi mi-a facut “favoarea” sa se aseze si la mine in brate; de unde am tras concluzia ca ea ne-a “testat” pe toti pe rand si probabil ca a avut “criteriile ei pisicesti de recunostinta”…ca doar Livia o salvase la inceput ).
* * *
Probabil ca fiecare are un vis despre America; visul meu a fost sa scriu o carte despre America (si cartea a aparut la sfarsitul anului 2008 si am lansat-o in mai, 2009, la editia a VIII-a a “Zilelor HESPERUS”, dar despre aceste manifestari as putea scrie usor un roman, asa ca…). Livia trecuse in nefiinta in aprilie, 2006, de Pastele catolic (era catolica), iar cartea mea aparuse in 2008, cu o dedicatie trista:”In memoria profesoarei de matematica Livia Iacob”. Prietenii mei ma intrebasera un timp de ce nu plec in S.U.A., unde fusesem invitat oficial ca jurnalist in 2004, unde imi facusem prieteni… Aveam in primul rand obligatia morala sa nu-l las singur pe Mihai ca sa isi poata termina facultatea (la terminarea ei, in octombrie, 2009, avea sa plece el definitiv din Romania, in Franta, unde gasise un job ca medic de familie, pana isi va da “stepurile”, examene americane de diferenta, sa se realizeze ca chirurg in S.U.A., visul sau…).
* * *
Dupa plecarea lui Mihai incepusem, dupa o noua deziluzie sentimentala (o iubire fulgeratoare, dupa moarte Liviei, pe care eu o considerasem un fel de “alinare divina” pentru tragedia prin care trecusem si poate ca Dumnezeu in sensul acesta
mi-o si trimisese: doar pentru o perioada…), sa caut cu disperare o iubire pe Internet.
(aici s-ar putea deschide o mare paranteza…la Bucuresti este deja ora 4:57 a.m. si trebuie sa ma duc si eu la culcare…deci “condensez” paranteza…despre ce este si nu este adevarat pe Internet; poate ca intr-o viitoare “Enciclopedie a falsurilor de pe Internet” …”terorismul sentimental” va ocupa un capitol important, daca nu cumva va fi capitolul principal!…citisem undeva ca exista posibilitati de urmarire cibernetica a fraudelor…in fine, discutia mi se pare nerelevanta acum, cand sunt pe jumatate adormit si vreau totusi sa inchei…deci inchei paranteza). Cert este ca am primit de la “iubita virtuala” niste fotografii superbe, una in care ea mergea pe malul marii, prin valuri, ma fascina…dar am primit si o fotografie in care “nu semana cu ea” si intrebase cinic:”Ce ai face daca nu as arata ca in fotografiile care ti le-am trimis?” Asa incat ma innebunise de nu mai stiam daca arata ca in fotografiile de la inceput sau nu…daca trimisese ultima fotografie ca sa ma “testeze” etc. etc. etc.
Cert este ca pe aceasta “iubita virtuala” nu am vazut-o niciodata, singura data cand am vorbit pe Voice Call i-am cantat un cantec la chitara si se pare ca i-a placut… De ziua ei, fiindca sufeream amandoi ca eram pe continente diferite, despartite de acelasi Ocean Atlantic, ne trimisesem reciproc videoclipuri cu valsuri si dansasem fiecare “pe valsul celuilalt” ! Cel putin asa sustineam amandoi…si nu aveam nici un motiv sa nu cred in mesajul ei…
“Iubita virtuala” a facut si alt gest extraordinar de ziua ei: a promis ca ma va lua cu ea la ocean…”In fiecare an, de ziua mea, ma duc la un ocean…pe Coasta de Est…sau pe Coasta de Vest…si privesc marea timp de o ora!”
“Iubita virtuala” urma sa ajunga la Bucuresti de un Craciun, din pacate s-a intamplat ceva tragic pentru ea…Voi trece cu discretie peste acest pasaj…Ma gandesc acum ca poate Livia, din cerurile ei, va fi inteles singuratatea mea si poate…
Cu siguranta ca notiunea “iubita virtuala” inseamna sex virtual pentru adolescenti sau o modalitate de a… Pentru mine “iubita virtuala” insemna /a insemnat/ o voce apropiata a unei fiinte extraordinare, care intelesese singuratatea unei alte fiinte umane (aici nu pot sa nu imi amintesc o secventa celebra dintr-o realitate a nu mai stiu carui continent; un tanar s-a indragostit de o “voce de la telefon”; era o voce suava, deosebita etc. etc.; a cerut de multe ori sa intalneasca pe “patroana vocii”… aceasta a refuzat mereu elegant; totusi convorbirile au continuat fiindca nici unul din cei doi nu se indura sa destrame…/este deja ora 5:24 a.m., daca nu ma duc la culcare acum maine voi fi “destrmat” de oboseala ; maine…adica azi!/…finalul a fost urmatorul; la un moment dat ea a incetat sa-l mai sune si tanarul a suferit imens o perioada de timp; la cateva saptamani /sau luni / a venit cineva si i-a adus un bilet de la “patroana vocii de la telefon”; aceasta murise si inainte de a muri i-a scris un bilet prin care isi cerea iertare ca nu l-a putut intalni niciodata fiindca ea avea optzeci de ani… ).
Daca vreodata fiinta umana va putea fi “reinventata”, atunci cu siguranta ca Livia va putea fi vazuta din nou la scoala ei, telefonul va incepe din nou sa sune in casa in care ne vom intoarce, Mitovschi va sta din nou in bratele Liviei, iar Mihai se va intoarce din Franta sau din America sa o tina si el in brate pe pe Mitovschi. Concluzia ar putea fi: “iubita virtuala” poate exista sau nu, insa iubirea – daca nu exista in realitate – ea nu va putea fi “inventata cibernetic” niciodata. Ora 5:47 a.m. la Bucuresti, va dorim o dimineata frumoasa (iar pentru autor “Noapte buna”).