Livia Grama, o mama româncă din diaspora, îşi dedică cartea “Muntele Iubirii” fiicei ei, Alexandra, care trăieşte pe meleaguri străine. I-o va citi rând cu rând ca fiica să poată asculta vorba legănată, dar sprintenă a graiului care a fost cândva şi mai este şi acum graiul mamei. Cartea este scrisă într-o limbă cristalină românească, cu miros de flori şi zumzet de albine din satul tradiţional, ca un “sunet de vioară ce-şi cheamă adevărul pe umbra serilor de mai”. Livia îşi doreşte ca prin această carte fiica ei să cunoască minunatul colţ de pământ românesc pe care ea, mama, “s-a născut, a învăţat să meargă, să alerge şi să iubească”.
Când seara stă să se-mpânzească…
Mă uit în cartea mea de poze
Şi văd … credinţa omenească.
La hotă mama stă să râdă cu florile cusute-n păr.
…
Coşul cu poame şi sămânţă
Şi tot ce mama şi-a cules,
Ca să împartă fericirea
Cu-acei copii cu care-a stat
Când iarna se-ncingeau la sobă
Poveştile la noi în sat.
…
Cum aş fii vrut ca glasul mamei
Să-l port cu mine-n lumea mea!
Livia Grama
Versurile sunt extrase din cartea “Muntele Iubirii”, poem în proză intercalat cu poezii. Aceasta este cartea noastră a tuturor românilor plecaţi departe de locul în care ne-am născut, o carte care este de la început până la sfârşit o rugăciune. Dan Erceanu spune că această carte este “aproape o viziune Cristică (Iertare Doamne, dar tu ne-ai învăţat iubirea necondiţionată), “O carte rară”.
Livia Grama a emigrat în Germania unde locuieşte de mulţi ani la
Satul şi tradiţiile româneşti sunt vii în cartea Liviei Grama prin poemul în proză intercalat cu versuri nostalgice ale autoarei şi multele frumoase imagini colorate ale fotografului Emanuel Tânjală.
Iar mamei ei plecate din aceasta lume, Livia Grama îi dedică un poem în proză “‘Se va întoarce mama.”
“Se va întoarce mama din nou în al meu sat.
Şi-n fiecare casă va-mpodobi lumina …
Doar uliţa rămasă va fi de ea straină. …
Se va intoarce mama de multe ori, ca să-şi revadă casa şi-n casă vom fi noi! Şi dânsa cu iubire va sta şi va zâmbi. Aşa, ca-n totdeauna, cu dragul de copii.”
Şi ce-i surprinzător e că Livia nu a fost decât odată la ţară, când era copilă, la Sâmbata de Sus. “Cartea mi-a dictat-o Cel de Sus. El mi-a adus în faţa ochilor imaginile pe care le-am pus pe hârtie, simţirile pe care le-am ţesut”.
În România i s-au citit în biserică paragrafe din cartea Liviei “Muntele Iubirii”. “M-aş bucura să ştiu că preoţii români de pe continentul vostru mi-ar aprecia cartea pe care am scris-o cu peniţa Sfântului Duh şi ar împărtăşi fragmente din ea cu cei din parohia lor”, mi-a spus Livia. “Capitolul “Bate Toaca” este despre religie, despre credinţa ce o port în mine. Capitolul “Du-mă-n-vale” l-aş vedea montat într-un spectacol cu artişti în port vechi românesc, mişcându-se pe scenă în acompaniament de balade şi doine. Mi-ar plăcea să îmi aduc mica mea contribuţie la tinerea vie în mintea românilor plecaţi din ţară a limbii străbune, a frumuseţii tradiţiilor şi atmosferii satului de odinioară”.
Atât de deosebită pentru timpurile insensibile pe care le trăim cartea “Muntele Iubirii” pluteşte între cer şi pământ. “Noi cei plecaţi departe de ţară avem doua case”, mi-a spus cu convingere Livia, “cea unde ne-am născut şi cea unde ne e dat să trăim. Şi nu putem renunţa la nici una. Trebuie să ne împărţim între cele două”. Cu cartea ei Livia atinge sufletele românilor cu dor şi nostalgie pentru casa lor ‘de acolo’, pe care autoarea ne-o aduce ‘aici’.
