„Rațiunea construiește viața pe ruina inimii.”- Emil Cioran
De câte ori am auzit spunându-ni-se: „Gândește logic”, sau „Fii rațional!”, sau „Nu fi sentimental!”
Filosofii, literaţii au fost preocupați de această dilemă, dând prioritate când rațiunii, când sentimentului, încercând să tragă concluzii asupra efectelor lor, în situații când balanța înclina spre rațiune mai mult decât spre sentiment și invers. S-a ,,dezbătut’’ destul problema, dar e departe de a fi elucidată. Sentimentele n-au întotdeauna motivație logică, iar logica fără sentiment este rece ca gheaţa. Mai spunea cineva: „Urmând doar calea purei raţiuni, care nu întotdeauna se intersectează cu cea a inimii, face sentimentele simple reacţii chimice inutile”. Omului li s-au dat amândouă aceste facultăți, una de a cunoaște prin noțiuni, judecăți, raționamente și alta de a cunoaște ceva prin simțire, de a aprecia și îi mai este dat să se folosească de amândouă, orientându-se când trebuie mai mult spre una decât spre cealaltă, dar fără a exclude în totalitate vreuna dintre ele. Mi-au plăcut istorisirea lui Paulo Coelho din cartea Alchimistul: „Taina Fericirii stă în a privi toate minunile lumii şi a nu uita niciodată de cele două picături de untdelemn din linguriţă”. Ader la părerea că trebuie să gândim cu capul, dar să acționăm conform glasului inimii, fiindcă așa cum spunea și Blaise Pascal: „Inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”. Tot el spunea că este periculos a exclude inima, dar nici a-i face loc numai ei.
Într-un dialog Socrate spunea: „Iar când unii cred într-un fel, alții în altul, știi că nu este cu putință între dânșii un temei comun de discuție”. Platon susținea că cel care prin cugetare este pregătit să priceapă cât se poate de exact fiecare din lucrurile pe care le voiește, acela se apropie cel mai mult de cunoaștere. El credea că simțurile dăunează cugetului și dacă se amestecă, sufletul nu poate dobândi nici adevărul, nici puterea de cunoaștere: „Din pricina cerințelor corpului, nu se poate cunoaște realitatea”. Și până la urmă: „Activitatea sufletului dacă vrea să fie bună, atârnă de chibzuință”.
Mai târziu, alți filozofi, figuri proeminente ale raţionalismului clasic, au încercat să construiască rațiunea folosind în filozofie modelul matematic. Unii au scris despre Problema cunoaşterii în filosofia modernă, menționând că în perioada actuală avem nevoie de o cunoaştere sigură, certă, pe care ne-o poate da rațiunea. Cunoaşterea sau experienţa senzorială, apelul la simţuri, sunt din ce în ce mai mult considerate inadecvate pentru a garanta certitudinea. Nu cred că au dreptate!
Verificat este că rațiunea umană singură, nu a reușit să ducă umanitatea pe drumul civilizației. La rațiune au aderat sentimente ca: iubirea de aproapele nostru, dragostea de patrie, onoarea, abnegația, credința religioasă, care au dăinuit până astăzi și vor dăinui până la sfârșitul acestei lumi.
Elvețianul Carl Gustav Jung (1875-1961) fondatorul psihologiei analitice, înțelegea prin rațiune atitudinea al cărui principiu stă în a modela gândirea, simțirea și acțiunea potrivit valorilor obiective, stabilite prin experiența obișnuită a faptelor exterioare, dar și a celor interioare. Simțirea o considera ca fiind de bază, sentimentul – un proces care are loc între eu și un conținut dat și anume un proces care atribuie conținutului o anumită valoare, însemnând acceptare sau respingere, dar și starea de spirit; dacă este o simțire generală, exprimă o valoare a stării de moment, tot în sensul de acceptare sau respingere.
Théodule-Armand Ribot (1839 – 1916) considerat drept părintele psihologiei ştiinţifice franceze, în cartea Logica sentimentelor demonstrează existenţa la om a unei logici de o cu totul altă structură decât logică raţională şi pe care o numeşte logică sentimentală, între cele două logici neexistând nici o ruptură, în pofida diferenţelor lor structurale şi funcţionale, deoarece amândouă sunt produse ale naturii umane şi au o utilitate comună. Cu privire la logica raţională, el face următoarele precizări: „Logica raţională îşi are obârşia în trebuinţa de a ne adapta prin cunoaşterea mediului exterior, a proprietăţilor şi atributelor sale; Raţionamentul intelectual nu are decât un scop: cunoaşterea adevărului obiectiv. El este o adaptare la fapte; Logica raţiunii, sub forma sa corectă, este determinată de natura şi ordinea obiectivă a fenomenelor, fie că ea constată, fie că ea presupune, ca în cazul descoperirii. Ea este constituită din stări intelectuale (percepţii, imagini, mai ales concepte), pe cât posibil purificate de orice aliaj emoţional”. Mai pe scurt, logica sentimentelor nu caută decât mijloace de satisfacţie şi de succes, fără a lua în considerare măsura în care căile pe care le urmează sunt contradictorii din punct de vedere raţional. Toate trebuinţele, aspiraţiile, pasiunile care ne fac să acţionăm nu sunt contradictorii decât în măsura în care sunt raţionalizate, adică elaborate prin filtrul reflecţiei raţionale. „Credinţele, ideile sau concluziile referitoare la viaţa viitoare sunt, în opinia autorului, excelente exemple de raţionament imaginativ, de înaintare de la cunoscut la necunoscut, de călătorie de descoperire pilotată de sentiment…”
S-a studiat și s-a ajuns la concluzia că Mulțimile nu sunt influențabile numai cu ajutorul raționamentelor, și atunci pentru a le impresiona se face apel la sentimentele lor și nu la rațiunea lor. Logica pur rațională nu are nici un efect asupra lor. În concluzie, sentimentul trebuie să existe, rațiunea de asemenea, sentimentele însă, repet, trebuie să treacă prin filtrul rațiunii noastre. Dar, să nu-i cerem rațiunii să intervină prea mult, fiindcă nu rațiunea a dat naștere sentimentelor frumoase și nobile ale omului.
Am făcut această expunere succintă de idei, pentru a ne da seama încă o dată, cum trebuie să acționăm în acest moment hotărâtor pentru destinul țării noastre –Alegerea Președintelui . Nu mai avem timp să cântărim, s-au spus destule și am avut timp de a judeca, de a ne dumiri până acum. Cred că mulți au făcut-o, ajutați de logica desfășurării evenimentelor.
În acest moment știm că ne dorim alegeri corecte, un om la conducerea țării pe care să-l putem respecta, un om care să ne reprezinte și în care putem avea încredere; un om care să vegheze asupra destinului acestei țări pe care au apărat-o înaintașii noștri. Nu putem învesti încrederea doar în baza unor promisiuni a căror garanție de ducere la bun sfârșit nu o putem avea, ci trebuie să acordăm încredere unui om serios, cu un caracter onorabil, omului care a dovedit că în activitatea dusă până acum (trecutul contează!), la locul pe care l-a păstorit, a avut rezultate concrete. Cu alte cuvinte a muncit și a avut rezultate în munca lui. Un astfel de om, cred că poate ocupa funcția de Președinte al țării. Sper, de asemenea, că se va comporta demn și sobru, așa cum îi va cere rangul pe care-l va dobândi.
Oamenii vor să voteze, este un drept democratic. Ei cer să aibă posibilitatea de a vota liber, în condiții civilizate, conform propriei lor conștiințe. „Libertatea omului e partea divină din el”, spunea Petre Țuțea.
Să nu uităm că soarta țării trebuie să depindă de noi, cei care-i dorim binele.
