Am avut placerea de a-i lua un interviu lui Ramon Radosav, fostul basist de la cunoscuta trupa Cargo. Ramon a decis, in 1998, sa renunte la cariera promitatoare din show-business-ul romanesc, sa renunte la Cargo si sa se stabileasca la New York.
C.G. De cat timp esti aici, in New York City, Ramon?
R.R. Din iulie 1998, am venit la cateva zile dupa ce am absolvit facultatea.
C.G. In 1998, cand luai drumul imigrarii peste ocean, lasai in urma o cariera promitatoare in show-business. Terminasei Conservatorul recent si erai basist si violonist la Cargo – pe atunci, ca si acum, una din cele mai apreciate trupe de muzica rock din Romania. Ce te-a indemnat sa faci pasul acesta formidabil, de renuntare la Cargo si la faima si de plecare in necunoscut, la New York?
R.R. Show-business-ul romanesc era intr-o perioada de pionierat pe atunci, iar trupele si cantaretii nu erau deloc bagati in seama in afara Romaniei. Mi-am dat seama ca pentru a deveni recunoscut la nivel mondial in muzica trebuie sa fi in alta parte! Nu a fost o decizie usoara, dar pana la urma am zis ca trebuie sa iau taurul de coarne si ce-o fi o fi!
C.G. Care sunt cateva din cele mai frumoase amintiri din perioada ta cu Cargo?
R.R. Sunt multe, nu stiu la care sa ma opresc! Probabil concertele cu Scorpions si Iron Maiden, cand am avut onoarea sa impart scena cu aceste trupe legendare… After party-ul cu Vanessa Warwick de la MTV, receptia prezidentiala cu Emil Constantinescu, si multe altele, pot sa zic ca fiecare minut petrecut in Cargo e o amintire frumoasa!
C.G. Mi-ai spus odata ca unul din marile tale regrete este ca nu ai participat la intregistrarea “Cantecului de Paste”, in care Kempes, fostul solist vocal de la Cargo, a cantat cu regretatul tenor Dorin Teodorescu. De ce este un regret atat de mare?
R.R. Imi place foarte mult cantecul respectiv, si ideea de a canta o piesa pe scena cu un tenor de opera mi se pare foarte interesanta…
C.G. In 1998, cand ai ajuns in America, Romania o ducea extrem de rau economic. Din show-business nu se faceau bani multi. Ai fost coplesit de abundenta de pe “Pamantul Fagaduintei”?
R.R. Da, o simt foarte tare, pana si in oase! Nu ma pot plange de partea materiala, am un serviciu bun, traiesc relativ confortabil, dar cum spuneam, se simte un pic la oase si la creier!
C.G. Ai continuat in vreun fel colaborarea cu Cargo, dupa ce te-ai despartit de ei in 1998?
R.R. Absolut, de fiecare data cand merg in tara apar cu ei pe scena ca invitat, am ramas foarte buni prieteni!
C.G. Trupa Cargo este ca pasarea Phoenix – se ridica din propria-i cenusa. Cam in aceeasi perioada in care ai plecat tu, Kempes a avut acel accident tragic de motocicleta, care l-a “scos din circuit” si l-a facut, in cele din urma, sa aleaga si el calea imigrarii, in Australia. Cargo de azi au un alt solist vocal si un alt basist. Ai colaborat cu ei in ultimii ani?
R.R.. Da, si vreau sa iti spun ca dupa parerea mea, Adi Igrisan este un solist vocal absolut exceptional, nu e cu nimic mai prejos decat Kempes!
C.G. Care sunt diferentele cele mai importante intre muzicienii din America si cei din Romania? Ce te-a marcat cel mai mult?
R.R. Hmmm… Interesanta intrebare. Cred ca e un pic mai multa seriozitate de partea americanilor la partea de studiu si interpretare instrumentala, dar un pic de lipsa de vointa cand e vorba de a-ti sacrifica din confortul si interesul personal in favoarea unui proiect muzical… Romanul e un pic mai lenes poate cand e vorba sa studieze de 1000 de ori o chestie pana ii iese perfect, o repeta si el acolo de vreo 10-20 de ori pana incepe sa sune aproximativ si gata sefu’, merge treaba… in schimb si-ar vinde si mobila din casa pt. a putea sa isi ia un super-instrument sau ar renunta usor la un job ca sa plece in turneu cu trupa! Americanii sunt mult mai calculati, daca merg la serviciu de exemplu sau au ceva planificat in program in ziua urmatoare, nu mai stau la after-party dupa show, se duc acasa ca trebuie sa se odihneasca, indiferent de cata bere curge in jurul lor si cat de mult le-ar placea sa stea… Pe cand romanul inchide clubul si merge direct la servici rupt de oboseala, dar nu scapa distractia!
C.G. In ce fel ti-ai continuat cariera muzicala aici, la New York?
R.R. Am trecut prin vreo doua proiecte pana sa ii gasesc in 2003 pe baietii din Kevorkian, care sunt niste muzicieni extraordinari si niste oameni de maxim bun simt! Ulterior, am inceput sa colaborez si cu Demized…
C.G. Povesteste-mi mai multe despre Kevorkian, trupa de heavy metal in care canti la New York.
R.R. Baietii sunt cu totii absolventi Berklee College of Music Boston, probabil cel mai prestigios Conservator de muzica moderna din America… Lucram acum la al doilea album, avem un tobosar nou, extrem de talentat… Avem o oferta pentru un turneu in toata Europa, organizat (culmea) de un promotor roman… Uite ca show-business-ul romanesc a evoluat mult intre timp! Si cam atat, vom reintra in circuitul de concerte in iarna, pana atunci sper sa avem si albumul gata ca sa il putem promova… Am facut o impresie foarte buna in underground-ul new-yorkez pana acum, dar mai sunt in continuare multe trepte de urcat, e un proces exrem de lung si complicat sa te infiltrezi in show-business-ul de aici!
C.G. Ce lucrezi aici, la New York, si de cand?
R.R. Lucrez in telecomunicatii la Verizon, din 1999. Inainte am lucrat un an ca electrician la o alta companie.
C.G.. Esti aici de mai bine de un deceniu. Ai trecut prin bune si rele, prin realizari si esecuri, prin vise si depresii, ca oricare imigrant. In 1998, din show-business in Romania de-abia se putea trai. Acum, show-business-ul poate aduce multi bani in tara. Nu putem da timpul inapoi ca sa vedem “cum ar fi fost daca”, insa, la sfarsit, trebuie sa iti pun intrebarea standard, pe care de altfel mi-o pun si mie de multe ori: “A meritat, intr-un final, pasul?”
R.R. Foarte greu de raspuns la aceasta intrebare… Din punct de vedere strict profesional, in cazul meu nu a meritat, as fi fost mai bine continuand cu Cargo in Romania, mult mai implinit din punct de vedere spiritual… Material insa, si din punct de vedere al calitatii vietii, indiscutabil ca da!… Iar la modul general, America este totusi o experienta care trebuie incercata pe propria piele… chiar si daca e doar pentru a te convinge ca locul tau nu e aici!
C.G. Iti multumesc pentru timpul acordat si iti doresc mult success in activitatea muzicala si nu numai!
Interviu realizat de Cezar Giosan, in exclusivitate pentru www.conectii.ro, site-ul comunitatii romanesti de la New York.
