“Istoria cugetă – deşi încet, însă sigur şi just” , M. Eminescu
Zlatna, aşezată sub zidurile de cremene a Ţării Moţilor, dăruită de
Dumnezeu cu măreţia pădurilor din hotarele sale, cu metale nobile din
străfunduri de stâncă, de-o vârstă cu munţii săi, părtaş neistovit şi
iscusit la extragerea bogăţiilor pământene de-a lungul secolelor,
îmbucurând cu rodul trudei moţilor săi ,,tezaurele” împăraţilor,
monarhiilor străvechi şi contemporane, republicilor din zilele
noastre, a ridicat la vremuri aprinse redute vii în calea
năvălitorilor mai vechi sau mai noi, care îi încălcau hotarele şi îi
râvneau pământurile ca să se înstăpânească pe bogăţiile lor moştenite
din cele mai vechi timpuri.
Şi-a aşezat prin aprigii săi lănceri oţeliţi în legiunea Auraria
Gemina a Crăişorului Munţilor, aura de blazon nobiliar pe frunţile
luptătorilor săi pentru libertate naţională şi socială, oferind
ofranda jertfelor Patriei, s-a împărtăşit cu duhul istoriei noastre cu
binecuvântare divină şi creştinească smerenie.
Pentru istoria noastră – durată din lupte fără răgaz împotriva
asupritorilor, din munca nepregetată pentru valorificarea bogăţiilor
pământului, s-au dăruit cu aurul din adâncimi, pentru rodirea
ogoarelor şi păşunilor, pentru păstrarea cu sfinţenie a credinţei
străbune, a datinilor, a identităţii naţionale, mereu ameninţate de
veneticii năvălitori – peste toate s-a aşternut uitarea, nepăsarea sau
reaua voinţă, pentru a nu rămâne în continuare pe lista localităţilor
cu trecut istoric.
Oraşul Zlatna în decursul timpului, până la evenimentele din
decembrie, a fost considerat o localitate importantă în Transilvania,
din punct de vedere istoric-economic şi social.
Avem deci dreptul să spunem că permanent peste istoria neamului
românesc se trântesc lopeţi de pământ steril. De ce? Şi până când?
Din antichitate Ampelum Zlatna, se afla alături de Apulum – Alba
Iulia, printre oraşele principale ale Daciei Romane pe hărţile
specialiştilor antici. Este suficient să amintim că imediat după
înfrângerea lui Decebal, au fost repartizaţi din cadrul Legiunii XIII
Gemina, la direcţia minelor de aur de la Ampelum-Zlatna librarienii:
M. Aurelius Antoninus şi Helvius Primanus, care să conducă activitatea
de exploatare a zăcămintelor aurifere.
Cu modestele noastre posibilităţi ne-am hotărât să căutăm prin
documentele ce le avem la dispoziţie şi prin logica desfăşurării
evenimentelor istorice, adevărul unui minunat loc din Zlatna, numit
Troian sau Câmpul lui Traian.
Ne da curaj marele nostru istoric Nicolae Iorga, care în ,,Neamul
românesc în Ardeal şi Ţara Românească” spune următoarele: Zlatna
,,mina de aur a celei mai depărtate vechimi” la care noi adăugăm:
Zlatna datorează aurului faima pe care a avut-o în toate timpurile.
Dar pentru tema noastră de început ne-am îndreptat atenţia spre cartea
lui Ion Rusu Abrudeanu – MOŢII Calvarul unui popor eroic, dar
nedreptăţit, de unde am spicuit: ,,Mergând spre Abrud cum ieşi din
Zlatna, ochiul călătorului este atras de un şes frumos, unicul de
acest fel prin părţile muntoase ale Apusenilor, numit de localnici
,,Troian”, unde se zice că şi-ar fi făcut tabăra împăratul Traian
după ce a bătut pe daci”.
O alta carte, Românii din Munţii Apuseni (Moţii) de Teofil
Francu şi George Candrea, este apreciată de Nicolae Iorga ca una din
cele mai bune lucrări de etnografie cu privire la poporul român. Iată
cuvintele din carte: ,,Iar câmpul Troianului sau Câmpul lui Traian,
unde se zice că Traian, după ce a învins pe Decebal, s-a ospătat cu
căpitanii săi”.
Prima menţiune exactă cu privire la evenimentele petrecute în Troian
în anul 106 e.n. ne vine de la Martin Opitz în poemul Zlatna sau
Cumpăna dorului.
,,Poem adevărat, autentică operă poetica şi nu o dizertaţie
verificată, Zlatna însumează deloc sistematic, evocări istorice,
consideraţii arheologice, relatări geografice, menţiuni etnografice şi
antropologice, discursuri lirice – laude – privitoare la limba, viaţa
şi puterea de creaţie a poporului român” – Dumitru Micu.
,,Au trecut mai mult de două sutimi de ani – scrie Mihail Kogălniceanu
– în prima frază a introducţiei la Arhiva Românească (1841) – de când
Opitz în versurile sale, vechi de formă, dar nouă de idei, cântă
numele românilor şi pentru exemplificare citează secvenţe privitoare
la limba română, la datinile româneşti şi la înfăţişarea fizică a
celor mai vechi locuitori ai tărâmurilor scăldate de apele
Ampoiului.”
Martin Opitz, părintele literaturii germane, care, zăbovind doi ani –
1621-1622 în Alba Iulia, la curtea prinţului transilvan, Gabor
Bethlem, ca profesor de interpretare a textelor filozofice latine şi
eline, la Academia zisă de obşte, a creat două opere fundamentale –
Zlatna si Dacia antiqua, prin care Opitz poate foarte bine să fie
considerat un mare scriitor-poet şi istoric-român patriot, personal îl
socot al doilea după Ovidiu. El a adunat toate inscripţiile de pe
teritoriul Daciei-transilvane, şi cu inscripţia VIDIT OPITIUS le-a
expediat la savanţi europeni spre a fi mai bine amănunţit analizate şi
apoi au fost cuprinse in Corpusurile de inscripţii ale lui Greuterus
şi ale lui Teodor Mommsen care, calificându-i truda de epigrafist şi
mai ales cea de copist i-a zis – ,,de o exactitate marmoreană”. Este
primul autor ne-roman care vorbeşte în termeni elogioşi de poporul
transilvan, de asuprirea lui, şi descrie hora – care are şi sens de
ţară – cum o descrisese şi Aristofan în corul dansant din
“Thesmophoriile”‘ şi cum o va descrie apoi şi George Coşbuc în Nunta
Zamfirei.
Aşadar, Martin Opitz, numai la cei doi ani petrecuţi pe sol transilvan
a creat două mari opere închinate dacilor din Transilvania de care s-a
apropiat ca un confrate, de aceea poate fi considerat român. (Maria
Crişan)
Suntem convinşi de adevărul poemului lui Opitz în ceea ce priveşte
tema noastră, prin traducerea lui George Coşbuc şi a lui Mihail
Gavril.
…………………………
,,dar mai iubit e locul
pe care zidit
Opidul Zlatna: aici Traian a biruit
pe Decebal şi câmpul de luptă
se numeşte
chiar până-n ziua de astăzi
Câmpia lui Traian.,,
Traducere: G. Coşbuc
…………………………
,,Ţinutul Zlatna însa, de mine-i mai iubit,
Prin locurile-aceastea, Traian l-au biruit,
Pe Decebal, iar pratul din scriptele’n păstrate
Ca-n limba voastră veche rămână, ca atare
Numindu-l până astăzi Câmpia lui Traian
Alăturea-i de pază, stă muntele Vulcan.”
Traducere: M. Gavril
Nu putem crede că peste acest mare adevăr s-a aşternut ceaţa
mileniilor mai ales când e vorba de măreţia regelui Decebal şi a
împăratului Traian.
Pornim deci de la al doilea război daco-roman reînceput în anul 105
e.n. în zona centrală a statului dac care este atacată din mai multe
direcţii de romani. “Scopul” lui Traian nu mai era acum de a scăpa pe
poporul roman de un tratat înjositor, ci de a răpune statul şi poporul
dacilor. De aceea când Decebal spăriet de trădarea tot mai deasă a
triburilor dace, oferă pacea lui Traian, acesta îi răspunde ca să se
predea el şi armata sa în deplina lui voie. Supunere necondiţionată
sau moarte; iată alegerea care o punea dacilor. (A.D. Xenopol)
Sarmizegetusa e asediată şi sileşte pe o parte din apărători, istoviţi
de sete şi de lupte să predea cetatea în timp ce alţii probabil
alături de Decebal, considerau că prin fugă pot să scape, cu gândul de
a organiza o nouă rezistenţă.
După generalul R. Rosetti, planul strategic al lui Decebal pentru a
păstra independenţa, ar fi fost să atragă pe romani în interiorul
ţării, ,,Podişul Transilvaniei”, …uzându-i prin sălbăticia naturii şi
a lipsei de comunicaţii să-i aducă la loc strâmt, unde să-i
zdrobească.
Scăpat din încercuirea de la Sarmizegetusa – arată istoricul D. Tudor
– Decebal s-a îndreptat spre părţile centrale ale Podişului ardelean.
Tot D. Tudor în cartea Scurtă istorie a Daciei menţionează: ,, Totul
este pierdut. Înconjurat de un pâlc de călăreţi credincioşi, Decebal
caută să scape în afara hotarelor. Dar cavaleria romană rapidă îl
urmăreşte din aproape, într-o pădure. Acolo la rădăcina unui stejar,
regele dacilor îşi retează gâtul cu sabia curbă, ca să nu fie târât în
lanţuri pe străzile Romei”.
În anul 1965 a fost descoperit într-un sat de lângă anticul Filippi
(nord-vest) Provinciei romane Macedonia, un epitaf cu o inscripţie
latinească în relief. Pe partea de sus este reprezentat Tiberius
Claudius Maximus călare în faţa unui personaj doborât la pământ; din
textul inscripţiei care constituie partea de jos a pietrei, reiese ca
personajul căzut este Decebal din mâna căruia aluneca sabia curbă cu
care îşi tăiase gâtul. Textul inscripţiei mai prevede şi locul unde i
s-a predat lui Traian capul duşmanului la Ranisstorum. (copia acestui
monument epigrafic se afla la Muzeul de Istorie din Bucureşti)
În cartea ,,Istoria Românilor” vol. I a lui C.C Giurescu şi C.D.
Giurescu se menţionează faptul că localitatea dacică Ranisstorum era
cartierul general al împăratului Traian.
Cartierul general al împăratului nu putea fi la prea mare distanţă de
locul capturării trupului neînsufleţit al lui Decebal, din moment ce
capul acestuia a fost predat împăratului încă sângerând aşa cum
glăsuieşte epitaful.
Profesorul Michael Speidel de la Universitatea din Honolulu,
descoperitorul inscripţiei, este de părere că locul capturării lui
Decebal ar fi pe lângă Piatra Craivii, în apropiere de Alba Iulia.
Suntem ispitiţi să credem că ultima luptă dată dintre romani şi daci
s-a dat în munţii Apuseni pe vatra vechii localităţi Ampelum care se
încumetase, după cum vorbesc unele documente, să se opună romanilor,
fapt care i-a atras distrugerea din temelii.
Venim cu următoarele argumente; majoritatea istoricilor menţionează
retragerea lui Decebal în direcţia nord, nord-est până în munţii
Apuseni la Zlatna.
Singurul drum existent mai puţin cunoscut, pe care regele Decebal a
avut posibilitatea să-l folosească în retragerea sa, a fost pe
următorul traseu: Ciungul Mare – Romoşel, Romos – Halta actuală CFR
Geoagiu – Ardeu – Cib – Zlatna. Pe acest traseu era râul Romoşel care
era afluent al Mureşului iar în zona izvorului, era o cetate dacică.
În continuare la intrare în munţii, pe Valea Ardeu, se afla deasemenea
o cetate dacică de apărare în trecătoarea cu acelaşi nume.
Din imaginile înscrise pe columna lui Traian, capul lui Decebal încă
sângera când a fost predat împăratului.
Cetăţile de la Piatra Craivii şi Ardeu sunt singurele la nord de
Mureş, cea din Ardeu ridicată din nevoia de a controla exploatările de
aur. Acelaşi lucru şi pentru celelalte fortăreţe dacice, de la
Geoagiu, de la Tauţ şi de pe Valea Arieşului.
Împăratul Traian a rămas în Dacia şi după încheierea războiului din
august 106, până în anul 107 pentru a-şi organiza provincia, mai ales
pentru bogăţiile avute în munţi Apuseni – aurul şi argintul..
La Zlatna a fost instituită prima funcţie de Procurator Aurariarum
(funcţionar imperial) pentru centrul administraţiei miniere.
Totodată împăratul a organizat o apărare militară pentru Munţii
Apuseni. A construit o reţea de drumuri foarte importante, dintre care
două deosebit de importante:
1. Apulum-Ampelum;
2. drum ce pleca pe malul Crişului Repede de la Rachiţele, de aici
peste Muntele Mare la Albac, apoi pe malul Arieşului în jos atingând
oraşul Câmpeni, care continuă la Roşia Montană de unde străbătea peste
Corabia până la Zlatna.
Tot din Zlatna au fost construite 5 căi de legatură cu regiunile miniere:
1. drumul spre Fericet şi Dealul Ungurului;
2. drumul spre Almaşul Mare;
3. drumul spre Abrud;
4. drumul spre Roşia Montană;
5. drumul care traversa peste masivul Corabia Vâlcoi prin Bucium la
Baia de Arieş.
De aici concluzia ca tabăra militară a lui Traian nu putea fi
organizată în alt loc, Zlatna fiind punctul principal de plecare spre
toate minele de aur din Munţii Apuseni.
E necesar să facem o precizare importantă; cuvântul Ranisstorum
provine din limba greacă se compune din Raniss + Stor cu sufixul -um.
Ranis = picatură, ploaie; Stor = de la starennymi-a aşterne.
Traducerea radicalului stor ni-l păstrează dialectul eolic în care
înseamnă tabărămilitară.
Putem spune ca inscripţia de pe stela funerară care menţionează ca
Tiberius Claudius Maximus l-a capturat pe Decebal şi capul acestuia
l-a dus împăratului Traian, la Ranisstorum, fără să se precizeze ceva
despre această locaţie, se poate interpreta în sensul – capul lui
Decebal picurând încă de sânge a fost predat lui Traian în tabăra
militară unde se afla împăratul cu cartierul său general.
Ne întoarcem la cuvintele lui Opitz:
Ţinutul Zlatna însă de mine-i mai iubit,
Prin locurile-acestea Traian la biruit pe Decebal.
Convinşi de acest mare adevăr, pământul Troianului este sfânt pentru
noi deoarece a fost stropit de sângele marelui rege Decebal.
un material de Melania FOROSIGAN, Tudor PONORAN, Zlatna