„LĂSATI  COPIII  SĂ  VINĂ  LA  MINE”…

 

Cu toții ne întoarcem la vârsta copilăriei, din când în când, privind-o ca pe o imagine nemuritoare. Revenim mereu la ea, ne regăsim  și-i ascultăm simfonia. Coborâm vârsta, sărim decenii și ne memorăm amintirile dragi. Reușim  din plin cu o condiție acest lucru. Pur și simplu, să scriem despre copii și copilărie. Cu siguranță, totul pornește din copilărie, ea ne conduce spre matricea  vieții.

 

Nu pot să nu amintesc cuvintele lui Isus: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”… Lăsăm copiii să meargă spre Isus, dar, poeta Ligya Diaconescu merge împreună cu ei, răspunzând chemării divine prin scriere de cărți pentru copii. Ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai înălțător? Poeta are o credință puternică în Dumnezeu și a Lui nemărginire. Fluidul incandescent al iubirii față de semeni și față de copii, în special l-a dobândit din rugile făcute la altarele lăcașurilor de cult pe care le vizitează prin multele pelerinaje religioase.

 

Am vrut, doar să subliniez componenta religioasă foarte vizibilă în personalitatea Ligyei Diaconescu, izvorul inspirației scriitoricești pentru poetă. Ajunsă la vârsta senectuții, eu am devenit bunică pentru trei fetițe. Am oferit cartea Ligyei Diaconescu, intitulată „Cărticica Prichindeilor” (poezii pentru copii), Editura Olimpias, 2018, nepoatei celei mai mici, Ana. Am văzut în ochii ei bucuria primirii unei cărți, pe care să o poată citi singură, fiind în clasa zero. Lumina care-i radia de pe fața ei mică, m-a lăsat fără cuvinte, doar zâmbetul ei mi s-a cuibărit în suflet. Ana era bucuroasă pentru carte, s-a așezat urgent lângă mine răsfoind cu o privire avidă filele. Citește, la început, silabisind:

„ Zboa-ră azi din floa-re-n  floa-re,

Ne dă mie-re bu-nă, ta-re.”

(Albinuța)

 

Se observă, că poeta scrie sub cupola unui sentiment matern, care cade ca o lentilă a bobului de rouă, din inima ei iubitoare de copii. Ea face o explorare în lumea insectelor și a florilor pentru a atinge trăirea din inocența vieții de copil, găsind exprimarea potrivită. Ana s-a obișnuit cu textul și citește legat:

„Gălbioară floricică

Mare, veselă, frumoasă,

Întorci capul după soare

Și-ai sămânța-așa gustoasă”

(Floarea soarelui).

 

Poeta Ligya Diaconesc dovedește calitățile necesare exprimării artistice pentru a atinge latura educativă a micilor cititori. Ajungem la alte și alte poezioare și spre final, Ana găsește capitolul „Zilele săptămânii”. Se oprește la „Vineri” spunându-mi că ea iubește această zi. De ce? E ziua când mergem la casa bunicilor din Munții Făgăraș. O îndemn să citească tare:

„Vineri pășește, spășită

Se vaietă că-i obosită

E a cincea-n calendar

Și te-mbie iar și iar…

Să pleci la munte, la mare,

Să te relaxezi, la soare.”

 

Aveam și eu interesul acestei zile de vineri din motiv de „eliberare” la sfârșit de săptămână. Alături de Ana, am descoperit un spirit de observație dezvoltat pentru studierea  lumii înconjurătoare în cartea doamnei Ligya Diaconescu. O felicit și pentru această minunată preocupare, aceea de-a aduce zâmbetul pe fața copiiilor.

 

Literatura pentru copii nu o poate scrie oricine. Doamna Ligya Diaconesc are cunoașterea necesară pentru psihologia copiiilor și despre vocabularul lor în formare. Pe lângă acestea e nevoie de o imensă dragoste pentru copii, precum și de o cunoaștere a efectului produs asupra micilor cititori a textelor dedicate lor. Totul se desfășoară în armonie cu joaca lor, element esențial al copilăriei.

 

Cred că autoarea acestei cărți, iubitoare a versurilor lui Lucian Blaga, a scris cu plăcere cartea recitând în gând:   „Copilul râde”:

„Înțelepciunea și iubirea mea e jocul,

Tânărul cântă:

Jocul și înțelepciunea mea e iubirea,

Bătrânul tace:

Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea.”

——————–

Mariana POPA

Brașov, 1 Martie 2018