“Muzica este graiul sufletului. Ea stârnește în noi, nu instinctele,
ci gândurile cele mai profunde.”
Ludwig van Beethoven
Vineri 5 martie am audiat un concert în sala Reynolds Industries Theater a Universității Duke din Durham – Carolina de Nord. Sala – plină ca de obicei, oameni de toate vârstele veniseră să asculte ultimul recital de pian din seria celor susținute în stagiunea de concerte. Pianistul anunțat a fost polonezul Rafal Blechacz, născut la 30 iunie 1985 în Naklo nad Notecia, Polonia. Și-a început studiile la vârsta de cinci ani, completându-și educația muzicală până în anul 2007, la Academia de Muzică din Bydgoszcz – Polonia. Din 2002 a obținut premii în competițiile din țara sa natală, Japonia și Maroc.
Am ascultat muzică clasică, clasic fiind tot ceea ce dăinuie, ca o statuie grecească sau asemenea pieselor lui Shakespeare, având frumusețe și atingând vădit simțămintele noastre.
Foarte tânărul pianist și-a făcut apariția în aplauze, iar după minutele de tăcere care au menirea să ne transfere în altă lume, și-a început concertul cu „Partitura nr.1, în si bemol major” de Johann Sebastian Bach, compozitor și organist german (1675-1750).
De la primele acorduri ale piesei am simțit cum sufletul se dilată, cum un aer misterios ne intră în piept, iar în urechi – sunete plăcute, pure, grave, profunde, liniștite, căci acesta este Bach!
Pianistul a executat momentul introductiv în ritm odihnitor, polifonic, cu mare înțelegere a simțirii compozitorului, alternând crescendo-uri cu diminuendo-uri, după care a urmat un set de dansuri stilizate. Am urmărit construcțiile polifonice care corespundeau gândirii muzicale, matematice și logice ale lui Bach, cele cinci părți scurte, dar de o enormă cantitate de informație și expresie muzicală concentrată în ele. Ca toate piesele lui, și aceasta s-a terminat cu acorduri grave, coloane ce susțin întreaga construcție a piesei muzicale.
A doua piesă a fost „Sonata în si bemol major” de Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791), compozitor și interpret, violonist, pianist, dirijor austriac care a compus genuri diferite de muzică, dovadă a unei inepuizabile inventivități melodice. Prima parte Allegro a fost interpretată cu strălucirea caracterului ei, a doua – Adagio – un rondou cu două părți și finalul Allegretto – moment strălucitor, plin de eleganță, grație, umor și efecte surprinzătoare.
A treia piesă interpretată a fost „Pentru pian” de Claude Debussy (1862- 1918), compozitor, pianist, dirijor și critic muzical francez, reprezentant al impresionismului. Titlul modest al acestei piese a dezvăluit o muzică de mare originalitate în colorit și țesătură, în armonie, ritm și formă de organizare a textului muzical. Pianistul ne-a emoționat prin tehnică și rafinament în interpretare. Mâinile-i glisau pe clapele pianului în lungi arpegii finalizând într-o cadență plăcut ritmată. A doua parte – Sarabanda – a avut un efect de o gravă eleganță și lentoare, o nouă stilizare a versiunii dansului spaniol. A treia parte – Tocata – plină de virtuozitate interpretativă, folosind disonanțele și totul spărgându-se într-un final brusc. Da, mi-am zis, impresionismul nu-ți comunică fapte, ci cu adevărat are culoare, mișcare, sugestie!
În a doua parte a concertului pianistul a interpretat trei piese ale lui Chopin: „Balada nr.3 în la major, op.47”, „Scherzo No.1, în si minor, op.20” și „Fantezia Poloneză în la major, op.61”.
Compozitor și pianist polonez, Frederic Chopin (1810-1849) a fost reprezentantul romantismului muzical. Prima piesă am simțit-o ca pe o descriere lungă, poetică, toată exprimând două mici idei muzicale în primele două măsuri. Balada a fost inspirată după poemul „Undine” a lui Adam Mickiewicz. Stilul lui Chopin de improvizație, consistent și spontan, inventiv și performant în această piesă, nu poate să nu te facă să simți fiorii limbajului muzical. Despre a doua piesă se spune că a preluat numele și unele idei formale de la Beethoven, dar le-a structurat în alt mod, luându-și libertatea de a le extinde și a le da caracterul dorit. A treia piesă ne-a introdus încet în desfășurarea sonatei cu pasaje lirice de o rară frumusețe, texturi și ritmuri care se leagă între ele fascinant.
La o vârstă atât de tânără să ridici o sală în picioare, să fii bisat de două ori și să execuți cu plăcere alte două piese la cererea publicului, este o satisfacție pe care o pot avea numai artiștii!