Faptul că America este pe cale să repoziţioneze o mare parte dintre trupele sale armate staţionate în diferite zone “calde” ale lumii nu mai este pentru nimeni o necunoscută. Fără doar şi poate un moment important, pe lângă aspectul strategic al acestei ample operaţiuni, anunţate încă din 2004, mai există şi alte avantaje. Întâi ar fi că aceasta va avantaja – în sfârşit şi un câştig – state din estul european, ca Bulgaria şi România. Deoarece prin faptul că ţările incluse în pla­nul american la capitolul “pri­miri” vor beneficia de sume importante în valută, rezultate, spre exemplu, şi numai din închirierea bazelor militare către SUA sau din simpla existenţă a personalului în aceste teritorii pentru că va genera venituri bune, după cum s-a văzut deja în trecutul apro­piat. De exemplu, la a doua invazie a Irakului, în timp ce de pe aeroportul Kogălniceanu plecau curse spre zona beligerantă, hotelurile de pe Litoralul românesc erau mai mereu pline de americani, cum ar fi hotelul roz al lui Gică Hagi aflat atunci sub “ocupaţie” americană. Şi nu numai.
Anul 2005 va însemna deci începutul reaşezării militarilor americani, conform celor anunţate chiar la acest început de an prin vocea generalului James L. Jones, comandantul trupelor aliate în Europa. La acea oră, Pentagonul studia încă decizia de transferare a militarilor americani staţionaţi în Germania către baze din România şi Bulgaria, ca importante zone ale reamplasării, la o dată ce nu a putut fi însă precizată. Planurile în cauză nu sunt încă finalizate, însă generalul Jones preciza că “nu vede nici un motiv” pentru care procesul să nu poată începe anul acesta. Dacă în Germania, mi­litarii americani erau prezenţi şi cu familiile lor, în ţările unde vor fi redesfăşuraţi, aceasta nu se va repeta. Adică în bazele militare vor fi prezenţi, firesc, doar militari în misiune. Acum, americanii urmează să aleagă cinci baze numai în România pentru uzul armatei, aviaţiei, unităţilor navale şi de marină, pe care le vor închiria de la ministerul de resort. Nu se ştie câte mii de soldaţi urmează să fie prezenţi pe teritoriul României, din bazele amplasate în Germania, şi existente acolo din vremea Războiului Rece, însă ţările-gazdă vor avea de câştigat şi la capitolul imagine şi siguranţă naţională. Pentru că astfel se va consemna o sperată şi o definitivă ieşire din sfera de influenţă din vremea fostei Uniuni Sovietice…
Momentul amintit coincide cu cel privitor la schimbarea ambasadorului american de la Bucureşti. O chemare în ţară a onorabilului J.D. Crouch care înseamnă pentru acesta o nouă poziţie în ierarhia de la Washington. Cel care a fost numit acum adjunct al consilierului pentru securitate naţională îl va înlocui astfel pe Stephen Hadley, ce a fost numit consilier pentru securitate naţională. Crouch a ocupat funcţia de ambasador în România din luna mai 2004, iar anterior, din august 2001 până în octombrie 2003, a fost adjunct al secretarului Apărării pe probleme de securitate internaţională. În această calitate, el a fost consilier al secretarului Apărarii (mediatizatul Donald Rumsfeld), în chestiuni referitoare la NATO, Europa, Rusia, republicile din Asia Centrală, lupta împotriva proliferării nucleare şi controlul asupra armamentului, deci o piesă grea în angrenaj. Nu se ştie dacă fostul ambasador american s-a simţit dezavantajat la momentul respectiv prin trimiterea în această parte din estul european, însă ca­tegoric pentru România a fost o alegere bună, din care a avut numai de câştigat. În tot acest timp cât s-a aflat la post, J.D. Crouch a avut bune reacţii faţă de evenimentele ce au marcat mersul vieţii româneşti, dovedind că este bine ancorat în realitatea de acolo. S-a manifestat ca un adversar real al corupţiei ce afectează societatea românească, un apărător al valorilor democraţiei şi libertăţii în lume. Mass-media din ţară vorbeau chiar despre bunele relaţii avute cu Traian Băsescu, în perioada premergătoare alegerii acestuia în funcţia de preşedinte al ţării, acesta putând fi şi unul dintre motivele ce au stat la baza mişcării în cauză. Iar aceasta s-ar putea transforma încă într-un atu – dată fiind noua poziţie a lui Crouch – în viitoarele relaţii la vârf româno-americane pe care Bucureştiul le dezvoltă sub administraţia Bush.
Această măsură, coroborată cu cea a venirii trupelor americane în zonă, confirmă, dacă mai era nevoie, interesul manifestat de Statele Unite în privinţa României, în perspectivă putând deveni un adevărat “vârf de lance” la capitolul lansare şi coordonarea operaţiunilor din zonele orientale, punct important şi în lupta antitero­ristă din care americanii nu se vor opri niciodată. România ar putea deţine în scurt timp rolul de lider al ţărilor din zona Mării Negre, idee avansată încă de la instalarea la Cotroceni a lui Traian Băsescu. Perspectiva a fost confirmată de altfel de însuşi ambasadorul ame­rican într-un discurs ţinut chiar în ajunul rechemării în SUA, poziţie pentru România cu care se pare că Washingtonul este de acord. Ceea ce ar însemna şi mai mult pentru preşedinţia Băsescu, şi numai dacă privesc din perspectiva unor aspecte delicate în zonă, divergenţe cum ar fi Canalul Bîstroe, Insula Şerpilor sau cronicizata problemă transnistreană. Acum, americanii vor fi în sfârşit cu România, în România. Desigur că şi faţă de această măsură a SUA, vor exista iar reacţii “diverse” din partea unor ţări ca Franţa sau Germania, care se ştie că nu privesc cu ochi buni expansiunea zonelor de influenţă americană în lume…