Reputat profesor, Doctor în Filologie, semnatar al unor manuale și auxiliare școlare pentru gimnaziu și liceu, MARIN IANCU este și un cunoscut prozator, eseist, critic și istoric literar, membru al USR, atent și sensibil la operele scriitorilor români de ieri și de astăzi. I-am citit (și folosit la clasă) lucrările didactice și articolele publicate în revistele cu profil didactic, dicționarul personajelor lui Marin Preda (1995), realizând pasiunea acestui ardelean pentru prozatorul teleormănean, concretizată prin alte trei volume, prin rubrica „Moromețiana” din revista „Caligraf” unde, de aproape doi ani, își publică cercetările despre „Marin Preda. Personaje ignorate”.
Atent la detaliu, lector profund și posesor al unui simț critic rafinat și responsabil, cercetător acribic, Marin Iancu publică, în anul 2019, trei volume cuprinzând eseuri critice, cronici, note de lectură, evocări ale scrierilor a peste o sută de autori români, contribuind, astfel, la promovarea literaturii naționale de ieri și de azi.
Primul dintre acestea este „Marin Preda, el însuși. Reflecții, opinii literare, confesiuni și pilde morale” (Editura Editgraph, Buzău), în care, minuțios și sapiențial, Marin Iancu este un critic documentat, din moment ce „observațiile morale și reflecțiile” marelui prozator sunt extrase din toate scrierile acestui „creator de o frapantă actualitate”, observând că ele pornesc de la firea interogativă și introspectivă a omului, devenind „meditații de o surprinzătoare originalitate și actualitate asupra destinului omului în contemporaneitate”. Volumul relevă un cercetător pasionat de opera predistă, dornic de a cunoaște și de a împărtăși întreaga spiritualitate a unui scriitor preocupat de complexitatea universului uman, autorul unui indeniabil act de cultură, de referință pentru istoria literară românească.
Un al doilea volum, semnificativ chiar prin titlul său, „Evocări și comentarii critice”, publicat la aceeași editură, este structurat în cinci părți. Prima parte conține evocarea unor personalități literare ale secolului al XIX-lea (Ion Codru Drăgușanu, G. Barițiu, Ion Creangă, I.L. Caragiale) sau ale celui următor, dintre care amintim doar pe Octavian Goga, Tudor Vianu, G. Călinescu, la aceștia adăugându-se scriitorii români din diaspora, cum ar fi Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil Cioran și alții, studii în care istoricul și criticul literar se completează, primul prezentând unele date biografice și momente semnificative din viața lor, iar celălalt – operele, comentând principalele idei și aspecte desprinse din acestea. Partea a doua este consacrată unor mari personalități ale literaturii din Ardeal, cu deosebire din mediul universitar clujean, autorul evidențiind aportul acestora, în calitate de critici și istorici literari, poeți sau prozatori, în promovarea literaturii române.
Prieten al Teleormanului, Marin Iancu nu trece cu vederea contribuția lui Stan V. Cristea la cercetarea vieții și operei lui Marin Preda, prezentând unul dintre cele patru volume dedicate scriitorului siliștean, „Marin Preda. Repere biobibliografice” (2012) ca pe un „eveniment literar de anvergură”, catalogându-l drept exegezi monumentum aere perennius pentru valoarea sa excepțională. Se opre;te ;i la monografia referitoare la revista „Meandre” aparținând aceluiași cercetător, considerând-o „un îndreptar pentru cercetătorul literar, o sursă de informații” asupra „actualității cultural-literare” din Teleorman. Din Teleorman îl remarcă și pe regretatul prozator Gheorghe Stroe, căruia îi analizează volumul, „O sacoșă de cărți”, singura „carte de critică literară” care evidențiază „rigoarea observațiilor și puterea de expresie a comentariilor susținute cu aceeași obiectivitate și lipsă de complexe”.
În celelalte părți evocă pe eseiștii și criticii literari Paul Zarifopol, Vasile Pârvan, Pompiliu Constantinescu, Mircea Vulcănescu, Petru Comarnescu, preocupați în „a defini specificul național din perspectiva sintezei de cultură și de artă”, adevărați „deschizători de drumuri în gândirea modernă românească”, de gruparea din jurul revistei „Albatros” și rolul ei în evoluția poeziei românești, precum și de „Bibliografia românească modernă”, aducând completări și rectificări ale unor date eronate.
În aceste studii, Marin Iancu se dovedește un mare iubitor de literatură, un fin analist, elaborându-și punctele de vedere cu rafinament, reflectând asupra ideilor exprimate, cultivând un original comentariu nuanțat, ca urmare a unei lecturi profunde, simțul său estetic fiind evident în aprecierea operelor personalităților evocate cu respectul cuvenit celor care au contribuit la evoluția și la modernizarea literaturii române din toate timpurile.
Rigurozitatea și modernitatea actului critic se observă cu asupra de măsură și în volumul „Cronicar de ocazie. Poezie și proză” (Editura Bibliotheca, Târgoviște) conținând analize ale volumelor de versuri, de proză sau de istorie literară aparținând literaturii române contemporane.
Prima parte a cărții, „Fețele poeziei”, are în vedere genul liric, reprezentat de 38 de poeți, între care, la loc de cinste, se află Eugen Ionescu, Ion Brad, Gabriela Melinescu, Grigore Vieru, George Astaloș, Nicolae Dan Fruntelată, urmați de alții aflați în plină activitatea creatoare printre care remarcăm și șapte stihuitori talentați din Teleorman, avându-l în cap de listă pe Zaharia Stancu, cel trecut demult în neființă, dar model pentru mulți condeieri de astăzi, prezent cu antologia realizată de Mircea Moț („O sută și una de poezii”), „o carte de cuceritoare poezie[…], o imagine cronologică a devenirii expresiei poetice unui talent autentic, care, odată cu tradiția poeziei românești, exprimă noutatea și modernitatea acestei tradiții”.
Theodor Răpan este văzut în ipostaza de „sonetar”, continuator „cu adevărat spectaculos” al unei vechi tradiții românești, sonetele din volumul, „Pas în doi. De trei ori 33+1 Iconosonete”, reunind „teme și idei fundamentale[…]precum viața și moartea, iubirea și păcatul, uitarea și amintirea, speranța și disperarea, norocul și chinul, condiția umană și frumosul etern”, autorul lor fiind „un poet autentic ajuns la maturitatea sa creatoare”. Cornel Basarabescu, „un poet plin de fantezie”, este „un liric înclinat spre reverie, a cărui reflexivitate își are izvoarele într-o cultură bine sedimentată în structura ființei sale «pe aripi de pegas»”. Și lirica feminină teleormăneană este reprezentată prin Iuliana Paloda Popescu, o poetă dăruită cu un „talent descriptiv din descendența parnasienilor”, a cărei creație se distinge prin „lirismul de factură profund tradiționalistă până la cele mai moderne viziuni și tehnici de elaborare textuală”, în timp ce, revenind la genul liric după câteva experiențe epice, Doina Cherecheș se arată ca „un poet suveran pe mijloacele sale și pe registrul afectiv și ideatic preferențial”. Domnița Neaga, este „o voce poetică înzestrată, cu un registru tematic complex și de o surprinzătoare maturitate artistică”, versurile sale evidențiind o „voce lirică plină de sensibilitatea unei armonii”, detașându-se printr-un „scris delicat și seducător” și printr-un „stil desfășurat în fraze și structuri de evidentă expresivitate”, în timp ce Nicoleta Milea este poeta în ale cărei volume se distinge „profilul unei voci lirice profunde și de o mare îndrăzneală în expresie”, cu o mare „îndemânare versificatorie”, întrucât dovedește „largi disponibilități pentru un registru tematic larg și cu vizibile preocupări[…]în planul expresivității și acurateții imaginilor care să sprijine poetic apetitul reflexiv-interogativ”. Criticul subliniază și „sensibilitatea lirică de tip nostalgic și sentimental în sensul autentic romantic” a lui Florea Burtan în volumul „Tren printre zodii. Poeme de odinioară”, poet „romantic incurabil, nu doar prin poezia pe care o scrie]…], cât și prin temperament, prin firea sa duioasă, de om visător și întotdeauna înnobilată de o seninătate grav-scrutătoare a stării de conștiință artistică”.
Urmărind să releve valoarea în sine a operelor prin reale judecăți de valoare evidențiind o lectură aprofundată a acestora, Marin Iancu se ocupă și de proza a 17 scriitori, fie ea ficțională, fie aparținând literaturii de graniță, cu preponderență memorialistică, precum scrierile lui Ion Dodu Bălan, Barbu Cioculescu, Mihai Stan, Emil Simion, încântat de harul de naratori talentați, de calitatea de portretiști cu un excelent simț estetic, dar, mai ales, de măiestria cu care îmbină mijloacele genului memorialistic cu cele narative.
Printre prozatorii evocați se află și teleormăneanul Constantin T. Ciubotaru, cu două volume, unul de proză scurtă, celălalt un jurnal de călătorie în Țara Sfântă. Primul, „Delicatețuri contemporane”, surprinde „faptele de viață ce jalonează existența umană” într-un „registru comico-satiric”, iar al doilea, „Shalom via Dolorosa”, surprinde „imaginea unei realități mitice, fabuloase, a locurilor care «ni l-au dăruit pe Iisus Hristos»”.
Criticul literar pasionat de opera predistă nu se dezminte, capitolul „Moromețiana” având ca temă „Modernitatea unei capodopere”, în speță „Moromeții”, cuprinzând portretele unor personaje, începând cu Ilie Moromete, prin care prozatorul „a adus în literatura română imaginea insolită a lumii rurale, a țăranului cu inteligență fină”, ca „un portretist cu un excepțional simț al observației”, capabil să creeze „un număr impresionant de personaje surprinse în atitudini caracteristice”.
Remarcabil este eseul dedicat ediției a doua a cărții lui Stan V. Cristea, volumul „Marin Preda. Anii formării intelectuale (1928-1948)”, stârnindu-i admirația pentru „disciplina și rigoarea[…], crezul profesional și neobosita voință de a se supune unui îndelung travaliu de bibliotecă” ale autorului, rezultatul fiind una dintre „cele mai complexe” lucrări dedicate „unei asemenea personalități creatoare excepționale”.
Exegezele lui Marin Iancu sunt relevante prin analiza consistentă, prin multitudinea modalităților de evidențiere a stilului, a mijloacelor expresive, a harului artistic cu care autorii își realizează creațiile, subliniind bogăția tematică și fondul lor ideatic. Este un critic literar sistematic, cu forță de pătrundere în intimitatea creatoare a scriitorilor, datorată culturii formată de-a lungul zecilor de ani de studiu, de lectură, de acumulare, din calitatea de intelectual rasat și de lector avizat, din moment ce comentariile sale moderne sunt realizate în perfectă cunoștință de cauză, cu rafinament artistic și profesionalism, fără laude de conivență, fără negări categorice, fără verdicte irefutabile.
NICOLAE DINA
ALEXANDRIA-TELEORMAN
