Interviu cu ambasadorul României în Regatul Spaniei, Ion Vîlcu
Kasandra Kalmann Năsăudean: În octombrie 2012 s-a împlinit un an de când ați fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Spaniei. Cum caracterizaţi relaţiile bilaterale dintre Spania şi România la început de 2013?
Ambasador Ion Vîlcu: Relaţiile bilaterale româno-spaniole sunt foarte bune şi, ceea ce este şi mai important, evoluează într-o „logică de etapă” de intensificare, în care București-ul şi Madrid-ul căutăm împreună cele mai adecvate modalităţi de amplificare a schimburilor economice, ca premisă importantă pentru situarea relaţiei mai aproape de nivelul de intensitate la care suntem îndreptăţiţi să aspirăm, având în vedere legătura puternică dintre societăţile română şi spaniolă pe care o conferă prezenţa în Spania a unei numeroase şi apreciate comunităţi româneşti.
În contextul actual, pilonul economic este resortul fundamental prin care ar urma să obţinem atât de necesara intensificare a relaţiilor româno-spaniole. Eu sunt ferm convins că acest proces, de plasare a României pe o poziţie mult mai atractivă pe „harta” intereselor economice spaniole, precum şi de transformare a Spaniei într-o „ţintă” mai interesantă pentru operatorii economici din România, va evolua foarte bine, deoarece există un cumul de factori favorizanţi.
În rezumat, şi o spun cu fermitate şi convingere: relaţiile româno-spaniole sunt în prezent foarte bune şi, totodată, parcurg o etapă cu perspective certe de amplificare notabilă.
K.K.N.: Care este bilanțul unui an și trei luni de activitate ca ambasador al României în Spania? Ați avut reușite? Dar eșecuri?
Ion Vîlcu: Analiza pe care am făcut-o la finalul acestui prim an de mandat în Spania îmi conferă argumente pentru a mă declara pe ansamblu satisfăcut de evoluţia înregistrată, prin raportare la obiectivele urmărite şi, în acelaşi timp, cu luarea în considerare a limitărilor inevitabile ce au decurs din contextul ce a marcat evoluţiile României şi Spaniei în 2012.
Astfel, după cum este binecunoscut, acest prim an al mandatului meu s-a derulat într-un context de reaşezări politice de amploare în ambele ţări. În Spania a avut loc procesul de instalare a noilor autorităţi – guvernul PP rezultat din alegerile de la finalul anului 2011 – şi de lansare a procesului dur de ajustare bugetară şi de reforme structurale, cu efecte severe inevitabile pe termen foarte scurt, iar în România impactul inevitabil al crizei economice s-a conjugat cu evoluţii interne de ample reaşezări pe scena politică, ce au inclus trei schimbări succesive de guvern în mai puţin de un an şi câteva procese electorale. În acest context, construcţia bilaterală în care a fost angrenată Ambasada din Madrid a vizat cu prioritate două linii majore de acţiune: stabilirea cât mai rapidă a unei relaţii solide şi a unui dialog eficient între noile autorităţi de la Madrid şi București, dialog orientat şi articulat de obiectivul, menţionat anterior, de a duce relaţia bilaterală la un nou nivel de consistenţă, mai ales pe dimensiunea economică, şi îmbunătăţirea prestaţiei Ambasadei în relaţia cu comunitatea românilor din Spania (sub toate aspectele: pe linia promovării şi apărării intereselor acestora; întărire ceziune şi spirit comunitar / identitar; informare; servicii consulare etc.).
Pe ambele direcţii prioritare de acţiune am înregistrat succese importante şi dătătoare de speranţe, precum şi unele nerealizări generatoare de firească frustrare.
Cu titlu de exemplu, la prima categorie: contactele bilaterale la cel mai înalt nivel realizate în octombrie 2012 la București (întrevederile Băsescu-Rajoy şi Ponta-Rajoy) au însemnat mult mai mult decât două noi contacte bilaterale româno-spaniole la cel mai înalt nivel, au constituit validarea politică a unei agende bilaterale ambiţioase, orientate spre a transpune în realitate obiectivul de etapă menţionat anterior şi, prin urmare, ne-au „furnizat” nouă, diplomaţiilor română şi spaniolă, suportul politic şi o agendă comună de etapă extrem de pragmatică şi de ambiţioasă.
De asemenea, în 2012 a crescut notabil ponderea participării unor mari companii spaniole la marile proiecte (ex: de infrastructură) în derulare în România, cu efecte benefice de sporire a „vizibilităţii” şi atractivităţii economiei româneşti şi a oportunităţilor de afaceri şi învestiţii pe care aceasta le oferă în interiorul cercurilor economice spaniole. Am procedat în 2012 la o extindere notabilă a programului de Limbă Cultură şi Civilizaţie Română -de organizare de clase de limba română în şcoli din localităţile cu importante comunităţi române- în alte câteva Comunităţi Autonome. Au fost şi alte evoluţii şi rezultate concrete care contribuie la „activul” unui bilanţ pozitiv pe 2012.
La polul opus, al proiectelor şi iniţiativelor prioritare ce nu s-au soldat cu rezultatul dorit de Ambasadă, menţionez în primul rând prelungirea şi în 2013 a restricţiilor de muncă pentru români. După un an de permanent dialog purtat cu responsabilii spanioli pe această temă, la toate nivelele decizionale şi în spirit de deschidere şi abordare constructivă, în care am pus la dispoziţia Madrid-ului argumente consistente de natură să evidenţieze că măsura restricţiilor nu serveşte scopului avut în vedere -presupusa protejare a pieţei muncii spaniole- aveam îndreptăţite motive să credem că în final se va impune logica şi spiritul acestor argumente, în pofida contextului dificil cunoscut de pe piaţa muncii din Spania. Din păcate, statisticile defavorabile şi „veştile proaste” privind şomajul ce au dominat finalul de an 2012 s-au impus în raport cu logica şi argumentele noastre, conducând la decizia defavorabilă adoptată. În condiţiile în care această temă a concentrat atenţia prioritară şi a ocazionat permanente demersuri ale guvernului român şi Ambasadei din Madrid, este de înţeles că am perceput decizia ca pe o nereuşită şi că a provocat o frustrare firească în cadrul colectivului diplomatic al Ambasadei pe care o conduc.
Aş mai menţiona, la aceeaşi categorie, şi faptul că, din motive obiective şi independente de voinţa noastră, nu am reuşit să finalizăm atât de repede pe cât ne-am propus un alt proiect
de maximă prioritate: cel de mutare a Consulatului din Madrid într-un sediu nou, conform cu standardele la care românii din Spania aspiră în mod îndreptăţit. E un obiectiv pe care îl doream finalizat în 2012, este marea mea prioritate pentru următoarele luni şi sunt convins că vom avea veşti bune în acest sens în scurt timp. Cu aceste exemplificări, apreciez că după acest an în care acţiunea Ambasadei a fost orientată de obiective ambiţioase, iar acţiunile noastre s-au desfăşurat într-un context defavorabil precum cel descris, avem motive să considerăm că bilanţul înregistrat este pozitiv şi, totodată, să abordăm etapa următoare cu optimism. Un optimism prudent, dar perfect justificat de factorii favorizanţi acumulaţi în „construcţia” bilaterală.
K.K.N.: În ce măsură criza globală afectează relaţiile economice româno-spaniole?
Ion Vîlcu: Consider că relaţiile economice româno-spaniole NU resimt în mod notabil impactul crizei. Aşa cum am menţionat anterior, este loc de mult mai mult în plan economic între România şi Spania, relaţia economică e departe de nivelul la care ar putea să se situeze (atât d.p.d.v. al schimburilor comerciale, cât şi al învestiţiilor reciproce şi cooperării economice), dacă avem în vedere, spre exemplu, nivelul net superior al schimburilor României cu economii din UE de anvergură similară cu Spania, sau legătura pe care o creează între ţările noastre prezenţa aici a unei atât de importante comunităţi de români.
În aceste condiţii, provocarea majoră a noastră în plan economic este să aducem relaţia economică la un nivel conform cu substanţa relaţiei româno-spaniole, şi nu atât să acţionăm pentru a diminua impactul crizei. Criza economică acţionează în cazul nostru mai degrabă ca o oportunitate, în sensul că este mult mai uşor acum decât în trecutul recent, spre exemplu, să „atragem atenţia” companiilor şi învestitorilor spanioli către oportunităţile oferite de România, oportunităţi care nu s-au dovedit la fel de atrăgătoare în „vremurile bune”, când piaţa internă spaniolă şi pieţele tradiţionale (gen America Latină) asigurau firmelor spaniole un „orizont” suficient de acţiune. Criza a devenit un impuls major către „internaţionalizarea” companiilor spaniole, iar această nouă realitate plasează România –repet, având o relaţie economică cu Spania mult „subdimensionată” prin raportare la potenţial- într-o lumină mult mai atractivă pentru capitalul spaniol.
De altfel, atât evoluţia schimburilor comerciale româno-spaniole, cât şi a cifrei de afaceri şi învestiţii ale companiilor spaniole în România, de după izbucnirea crizei, arată că evoluţia a continuat să fie ascendentă. Problema noastră nu este, aşadar, faptul că scad raporturile economice ca urmare a crizei –acest lucru nu se întâmplă- ci faptul că, creşterea nu este încă atât de accelerată cum credem că ar putea fi, inclusiv în actualul context advers. În rezumat, datorită specificului menţionat, în planul relaţiilor economice româno-spaniole criza este în primul rând o oportunitate, pentru că reorientează atenţia unor agenţi economici către oportunităţi pe care până acum le ignorau sau subestimau.
K.K.N.: Aveţi o evidenţă a numărului de români care trăiesc şi muncesc legal în Spania?
Ion Vîlcu: În condiţiile în care apartenenţa României la UE înseamnă apartenenţă la un spaţiu integrat, de libertate de mişcare a cetăţenilor, NU se mai poate pune problema existenţei unor evidențe precise a numărului de cetăţeni ai unui stat aflat la un moment dat pe teritoriul altui stat UE. Ceea ce avem la îndemână sunt diferite statistici oficiale, care reflectă, cu diferite grade de precizie, numărul la un moment sau evoluţia fluxurilor. Astfel, potrivit evidenței realizate şi publicate periodic de către Observatorul Permanent al Imigrației, privind numărul cetățenilor străini deținători ai certificatelor de rezidență, la 30 septembrie 2012 erau înregistraţi ca rezidenţi 913.405 români (17,03% din totalul străinilor). Totodată, la începutul lunii decembrie 2012, erau înregistrate 263.616 persoane care cotizau la Sistemul de Securitate Socială spaniol, deci care muncesc legal în Spania, dintre care 23.939 „autonomi”. În virtutea acestor repere statistice, comunitatea română este cea mai numeroasă comunitate străină din Spania.
Aceste cifre oficiale trebuiesc însă interpretate cu luarea în considerare a limitărilor obiective care fac imposibilă cuantificarea exactă a numărului de rezidenţi, în contextul liberei circulaţii. Spre exemplu, dat fiind faptul că nu există obligaţia legală de a anunţa renunţarea la rezidenţă (plecarea din Spania), respectiv faptul că în evidenţa menţionată în funcţie de NIE persoanele care decid să abandoneze Spania nu sunt eliminate din evidențe, rezultă logic că numărul menţionat -913.405 români rezidenţi la 30 septembrie 2012- trebuie „ajustat” prin diminuarea cu numărul celor care eventual au decis să părăsească această ţară, spre exemplu din cauza efectelor crizei economice, despre care nu avem însă niciun reper statistic.
K.K.N.: În prezent, nouă state din UE – Austria, Germania, Olanda, Luxemburg, Malta, Franţa, Marea Britanie, Irlanda şi Spania – aplică cetăţenilor români şi bulgări restricţii în materie de acces pe piaţa muncii. Comisia Europeană a aprobat în decembrie 2012 o cerere transmisă de autorităţile din Spania privind prelungirea restricţiilor impuse lucrătorilor români până la 31 decembrie 2013 din cauza problemelor care afectează piaţa muncii din această ţară, cel mai greu afectată de criza economică. Iniţial, Spania şi-a deschis piaţa muncii pentru lucrătorii români şi bulgari în 2009, dar a introdus restricţîi în august 2011 pentru români. Aceste restricţîi ar fi trebuit să fie aplicate până la 31 decembrie 2012 dar s-au prelungit până la data de 31 decembrie 2013. Care este părerea dumneavoastră în legătură cu aceste aspecte neașteptate și nedorite de către românii care trăiesc și muncesc în Spania?
Ion Vîlcu: Sunt ferm convins că restricţiile de muncă impuse (reintroduse) românilor la 22 iulie 2011 sunt absolut ineficiente prin raportare la scopul declarat al acestora –acela de pretinsă „protejare a pieţei muncii” spaniole- şi că partea spaniolă nu va dispune vreodată de argumente obiective care să demonstreze că şi-au produs efectul dorit, de „protecţie”. Fără a intra în analize mai detaliate, aş evidenţia că la momentul reintroducerii restricţiilor, în iulie 2011, şomajul în Spania era de cca. 20%, iar în decembrie 2012, când au fost prelungite, ajunsese la 26%. Cauzele deteriorării situaţiei de pe piaţa muncii, cauzele pierderii capacităţii economiei spaniole de a crea locuri de muncă, sunt mult mai profunde, sunt structurale şi, de altfel, observăm că întreaga strategie prin care Guvernul Rajoy înfruntă această problemă „ţinteşte” tocmai spre corectarea acelor probleme organizatorice, prin reforme structurale profunde.
Guvernul spaniol nu înfruntă această problemă prin măsuri de „protejare” a pieţei interne a muncii, ci de efectuare a corecţiilor structurale de natură să redea competitivitatea economiei spaniole, inclusiv prin flexibilizarea pieţei muncii. Această filozofie este exact opusul celei care stă la baza măsurii adoptate de fostul guvern spaniol faţă de lucrătorii români. În alţi termeni, este evident că nu presupusul flux masiv de lucrători români explică şomajul spaniol.
Acestea fiind deci evaluarea mea asupra fondului problemei, trebuie să subliniez că procedural restricţiile reintroduse de Spania în 2011 şi prelungite pentru 2013 sunt perfect legale, bazându-se pe clauze din legislaţia comunitară în materie, ce permit unui stat membru să suspende temporar, în condiţii excepţionale, libera circulaţie a lucrătorilor comunitari în spaţiul UE. În aceste condiţii, măsura spaniolă este legală şi o respectăm ca atare. Spania a apreciat că se confruntă cu o situaţie excepţională pe piaţa muncii şi a adoptat măsura excepţională de restricţionare a accesului lucrătorilor români. Că situaţia înregistrată este excepţională nimeni nu poate contesta, iar Comisia Europeană a validat în mod firesc această realitate. Şi partea română este pe deplin de acord cu acest argument –că Spania se înfruntă cu o situaţie excepţională- ceea ce subliniază partea română este că măsura „excepţională” adoptată, care vizează cetăţenii români, este una profund ineficientă prin raportare la scopul declarat urmărit.
Eu îndrăznesc să apreciez că actualul Guvern spaniol are o imagine foarte clară asupra acestui aspect, iar în decizia de prelungire unicul „argument” care a înclinat balanța a fost persistența situaţiei dramatice ce se înregistrează în materie de şomaj, care conferă o enormă „sensibilitate” internă a oricărui eventual anunţ de tipul relaxării regimului de „protecţie” temporară a pieţei muncii. Acestea fiind spuse, o subliniere importantă: la nivel practic colaborarea cu autorităţile spaniole este foarte bună, avem un dialog constant şi constructiv cu ministerul de resort, avem un mecanism de dialog bilateral permanent, care ne permite să discutăm şi să abordăm cu eficiență toate sesizările şi problemele practice ce ne sunt sesizate de cetățenii români. În principal acţionăm pentru a acorda sprijinin compatrioţilor noştri care sesizează situaţii de aplicarea incorectă în teritoriu a măsurilor/restricţiilor, şi trebuie să evidențiez că
pe parcursul anului trecut au fost numeroase situaţiile în care dialogul Ambasadă – Ministerul spaniol al Muncii s-a soldat cu corecţii, modificări ale normelor metodologice, clarificări, rezolvări de cazuri punctuale etc.
K.K.N.: Cunoașteți situația românilor din Spania rămăși fără muncă, a celor care și-au pierdut casele și trăiesc la limita subzistenței? Îi pot ajuta autoritățile române pe acești năpăstuiți? Cum?
Ion Vîlcu: Am convingerea că reuşesc să mă menţin foarte bine informat în ceea ce priveşte problematica compatrioţilor aflaţi în situaţii delicate, extreme, care se confruntă cu greutăţi majore în acest context economic dificil. Consulatul din Madrid şi, în general, reţeaua noastră consulară din Spania, sunt, în virtutea activităţii lor specifice, în contact permanent cu cazurile deosebite la care faceţi referire şi pe care le tratăm cu toată seriozitatea. Fiecare caz „social” grav de care avem cunoştinţă este întotdeauna gestionat de consulatele noastre –în particular de Consulatul din Madrid- cu criteriul de a găsi o soluţie, de a acorda sprijin, în pofida limitărilor bugetare cunoscute. Însă înainte de a intra mai mult în analiză pe fondul acestei chestiuni, cred că e important să fac o subliniere: zilnic cunoaştem din mass-media numeroase cazuri absolut dramatice de familii modeste, de bătrâni, persoane în situaţii de vulnerabilitate, care îşi pierd locuinţele deoarece au ajuns în şomaj şi nu mai pot plăti ratele la credite. Este vorba de mii de cazuri dramatice ce afectează cetăţeni spanioli, latino-americani, alţi extra-comunitari, comunitari etc. Ceea ce vreau să subliniez este că aici nu vorbim despre un flagel care afecteză în mod special comunitatea românilor din Spania, vorbim de o criză profundă –insist, 26% şomaj şi nivel de 55% în rândul tinerilor nu sunt indicatori pe care îi putem întâlni frecvent în istoria modernă a Europei!- care loveşte necruţător în toate straturile sociale spaniole, indiferent de naţionalitatea celor afectaţi. Evident, românii nu constituie excepţia şi nu au cum să evite impactul dramatic al crizei.
Cu această precizare importantă, subliniez că, deşi poate nu sunt foarte vizibile, eforturile colegilor mei de la Consulat angrenaţi în gestionarea cazurilor sociale deosebite se traduc săptămânal în acordarea de asistență pentru zeci de compatrioţi ajunşi în situaţii limită. Repatrieri, asistență consulară diversă, colaborarea cu autorităţile spaniole, ONG-uri, fundaţii şi asociaţii care au ca activitate acordarea de asistență cetăţenilor aflaţi în situaţii vulnerabile, pentru rezolvarea unor cazuri delicate sau sprijinirea românilor care fie au nevoie de documente de identitate, fie doresc reîntoarcerea în România. De asemenea, cetăţenii români care solicită sprijinul misiunii, sunt consiliaţi de diplomaţii Secţiei Consulare sau de ataşaţii pe problemă de muncă, în funcţie de specificul fiecărei situaţii în parte.
Poate că nu ar fi lipsit de interes ca noi, Ambasada să acţionăm pe viitor pentru a menţine şi presa de limba română la curent cu universul demersurilor constante pe care le facem pentru a veni în sprijinul compatrioţilor noştri aflaţi în situaţii limită, pentru a evita riscul propagării percepţiei că Ambasada ar fi prea puţin la curent şi în contact cu problematica efectelor
sociale ale crizei. Chiar dacă este mai puţin vizibilă, din motive fireşti, este o componentă importantă –şi dramatică!- a activităţii noastre.
K.K.N.: De ani de zile Consulatul din Madrid își desfășoară activitatea în aceeași clădire neîncăpătoare pentru numărul mare de români ce-i pășesc zilnic pragul. Din mesajele concetățenilor noștri primite la redacție sau postate pe pagina de facebook a ambasadei am înțeles că românii sunt „nemulțumiți de condițiile de așteptare și igienă din consulatul din Madrid, de serviciile și taxele foarte mari”. Dumneavoastră aveți în vedere aceste aspecte care au fost multă vreme comentate și nerezolvate? Cum considerați că se pot soluționa în mod favorabil?
Ion Vîlcu: Primul aspect important pe care l-am perceput la debutul în misiune în Spania a fost nemulţumirea şi criticile severe ale românilor din Spania la adresa reţelei consulare, cu deosebire la adresa Consulatului din Madrid. Această realitate m-a determinat ca ameliorarea urgentă a calităţii serviciilor Consulatului din Madrid să devină maxima mea prioritate pe termen foarte scurt, şi vă informez că am acţionat în consecinţă.
Astfel, în perioada parcursă de la începerea mandatului la Madrid nu a existat nicio lună în care la Secţia Consulară din Madrid să nu realizăm îmbunătăţiri în planul organizării, dotării cu materiale şi cu resurse umane, al procedurilor etc. În paralel am iniţiat un proces intens de căutare a unui sediu nou, adecvat, cu speranţa de a reuşi mutarea Consulatului în noul sediu cât mai rapid, eventual înainte de finalizarea anului trecut.
Chiar dacă rămân multe de făcut, progresele concrete cred că sunt vizibile. Câteva menţiuni doar pentru exemplificare: spuneţi că „românii sunt nemulţumiţi de condiţiile de aşteptare şi igienă din consulat”, de „servicii” etc. Permiteţi-mi să nu împărtăşesc aprecierea aceasta. Spre exemplu, situaţia curăţeniei la Consulat a cunoscut o ameliorare notabilă, şi vă mărturisesc că vorbesc foarte în cunoştinţă de cauză deoarece aceasta este –ca de altfel multe altele- o temă de care m-am ocupat chiar personal. Am dispus schimbarea personalului care se ocupă de serviciile de curăţenie şi sporirea, în pofida limitărilor bugetare, a fondurilor alocate acestor servicii, am recurs la alte ameliorări aparent minore, dar eficiente (ex: sporirea considerabilă a numărului de recipiente pentru gunoi din zona curţii consulatului). Am verificat personal de numeroase ori situaţia curăţeniei la Consulat şi vă mărturisesc că nu am mai avut nicio surpriză neplăcută.
În planul calităţii serviciilor consulare, am procedat la alocarea de resurse umane consistente (prin reasignarea de personal de la alte domenii, cât se poate de importante) pentru procesarea mai bună şi mai operativă a petiţiilor, reclamaţiilor etc, pentru a dispune astfel de un canal mai eficace de captare a sugestiilor şi nemulţumirilor românilor ce au nevoie de servicii consulare. În aceeaşi logică am înfiinţat un cont de facebook care s-a transformat progresiv într-un canal eficient de legătură şi dialog cu românii pe tematica consulară, prin care recepţionăm întrebări, critici, sugestii şi, din ce în ce mai des, şi aprecieri pentru unele ameliorări deja produse.
În condiţiile în care a devenit clar că va dura puţin mai mult decât credeam iniţial să găsim un nou sediu adecvat, am procedat la realizarea în regim de urgenţă a unor reparaţii şi modernizări la actualul sediu, care, deşi condiţionate de resursele limitate existente, nu cred că au trecut neobservate de cetăţenii care au vizitat consulatul.
Am procedat, cu un efort deosebit, dată fiind încărcarea în materie de paşapoarte pe Consulatul de la Madrid, la reducerea progresivă şi în final eliminarea timpilor de aşteptare la programările pentru paşaport, de la circa trei luni în urmă cu un an, la „zero” în prezent. Începând cu 1 februarie a.c., la Madrid aplicaţia pentru paşaport se face „pe loc”, fără necesitate de programare prealabilă, cu luni de zile de anticipaţie.
Am dus o intensă campanie de informare pentru a-i determina pe cetăţenii noştri care, fie din lipsă de informaţie, fie în virtutea unor experienţe trecute nefericite, îşi petreceau noaptea pe trotuarul din faţa Consulatului, în virtutea convingerii că nu-şi vor putea rezolva problema dacă nu se „înscriu pe listă” ce se organiza informal de persoane străine de Consulat. Am reuşit treptat să transmitem clar mesajul –şi o fac şi cu această ocazie- că la Consulatul din Madrid avem capacitatea şi disponibilitatea de a satisface în aceeaşi zi pe toţi solicitanţii de servicii consulare ce se prezintă în timpul programului de lucru, pentru ca lumea să nu mai cadă victimă confuziilor în virtutea cărora pierdeau nopţi de aşteptare în faţa Consulatului. Cred că pot afirma deja că această „emblemă” nedorită a Consulatului din Madrid, imaginea mulţimii persoanelor ce populau trotuarul din faţa Consulatului de la ore avansate din noapte- este definitiv de domeniul trecutului. Toate aceste ameliorări exemplificate -şi multe altele pe care nu le voi menţiona aici- au avut în opinia mea rezultatul cumulat al producerii unei notabile îmbunătăţiri a imaginii şi prestaţiei Consulatului din Madrid. Mă bucură să constat că cetăţenii români au început să remarce şi să aprecieze acest lucru –în context, remarc cu multă satisfacţie că perioada în care 90% din mesajele pe care le primeam erau critici şi „vorbe grele” pare a fi rămas definitiv în urmă, deoarece în prezent recepţionăm din ce în ce mai numeroase mesaje de apreciere pentru prestaţie şi progresele înregistrate. Nu ne oprim aici, este doar o etapă, care cred că are un bilanţ promiţător. Vă asigur că vom reuşi să transformăm Secţia Consulară de la Madrid într-una de referinţă pentru reţeaua consulară a României în lume. Acesta este un obiectiv prioritar al meu şi vă asigur că îl voi atinge!
K.K.N.: Care vă sunt proiectele pentru anul 2013 în legătură cu românii din Spania?
Ion Vîlcu: În primul rând, ne propunem finalizarea cu succes a procesului de modernizare şi ameliorare consulară deja iniţiat. Mutarea Consulatului din Madrid într-un sediu nou şi modern şi, totodată, sprijinirea colegilor de la Consulatele Generale din Sevilla şi din Barcelona să facă demersuri similare -deoarece şi acolo mutarea într-un sediu corespunzător este urgentă. Ne propunem să aprofundăm procesul început de comunicare mai bună cu comunitatea română, pe toate „canalele” la îndemână (pagini web şi facebook, pliante, presa de limba română, procesarea petiţiilor şi mesajelor recepţionate, prezenţa constantă a diplomaţilor ambasadei la acţiuni culturale ale comunităţii, la slujbele religioase etc), astfel încât să dispunem permanent de o imagine cât mai fidelă asupra aşteptărilor comunităţii române din partea Ambasadei şi, în acelaşi timp, să avem capacitatea de a oferi mai eficient compatrioţilor noştri răspunsuri la neclarităţile şi problemele cu care se confruntă, la sesizările şi întrebările pe care le prezintă. Şi ne propunem, de asemenea, ca anul acesta să marcheze producerea unor proiecte de afaceri şi învestiţii majore ale companiilor spaniole în România şi ale operatorilor economici români în Spania. O astfel de evoluţie pe componentă economică ar determina un dinamism care, în ultima instanţă, şi-ar răsfrânge efectele benefice, direct şi indirect, asupra comunităţii române din Spania, prin oportunităţile de locuri de muncă de calitate pe care le-ar genera.
În cuvinte mai simple, îmi propun să reuşim ca Ambasada să devină o „prezenţă” efectivă în casa fiecărui român din Spania, prin serviciile diverse prestate şi prin informaţia generată, pe oricare din canalele menţionate.
K.K.N.: Vă mulțumesc pentru amabilitate și pentru interviul acordat și vă doresc ca toate proiectele pe care vi le-ați propus pentru anul 2013 și nu numai, să se realizeze cu succes.
