În fiecare an, aceeaşi problemă. Unde mergem de revelion? Sigur că dacă ai „substanţă” în buzunar, problema se rezolvă de la sine. Pui mâna pe telefon, formezi un număr de agenţie de turism şi pleci unde are chef consoarta. Dacă, însă nu ai „substanţă” în buzunar atunci e o problemă. – Lasă dragă, îmi zice tandru nevasta, stăm amândoi ca doi porumbei, servim masa la lumina lumânărilor, mai şi dansăm şi când ne plictisim vedem noi ce mai facem ca să ne meargă bine tot anul. Dacă aş mai fi fost la prima tinereţe sigur aş fi îmbrăţişat ideea şi , bineînţeles, nevasta. De la o vârstă, însă, parcă îţi mai vine să pleci de acasă, de exemplu , în altă parte, cum ar fi … la Bucureşti. Oraş mare, lumini multe, agitaţie şi spectacol gratis la tot pasul.
– Dragă nevastă, m-am gândit! spun eu triumfător. Tot timpul, de Revelion, românul stă pe scaun, umple burta cu mâncare, cu băutură, şi a doua zi se vaită că-i e rău! Trebuie schimbată chestia asta!
– Şi ce propui să facem?
– Propun să mergem la Bucureşti!
– La Bucureşti? La cine? Fratele tău e plecat la Turnu, amicului tău i-a născut nevasta şi n-are chef de musafiri, vărul tău…..
– Opreşte-te, că n-ai înţeles ideea! Nu mergem la cineva anume: mergem la Bucureşti! În Piaţa Universităţii! E muzică, agitaţie, artificii, formaţii ce cântă pe degeaba. Ce mai atâta vorbă, nu-nţelegi? Decât toată viaţa găină, mai bine o zi vultur!
– Şi umblăm aşa, ca apucaţii, pe străzi?
– Mamă.. trebuie să schimbăm mentalitatea! Stăm toată noaptea să mâncăm? Vorba amicului meu: Prostul se laudă cu ce-a mâncat şi deşteptul cu ce-a văzut! Trebuie să mai şi vedem!
– Bine, fu de acord nevasta, hai să fac şi o dată ca tine! Sper că n-o să-mi pară rău!
A doua zi eram călare pe nişte sacoşe, fiindcă locuri pe scaune nu mai erau, în autobuz. Lumea de pe lume! Aglomeraţie, mai ceva ca-n Gara de Nord! Persoane ca persoane, dar sacoşe şi genţi pe tot intervalul că dacă aruncai un ac, sigur n-atingea podeaua!
– Mă fraţilor, dar voi ce căraţi în paporniţele astea de mă-njunghie pe mine la picioare? întreb pe unii de vis-a-vis.
– Cum vere? Băutură şi mâncare, vrei să ne prindă Anul Nou săraci? Îi ducem lui naşu’ Vasilică, ţuică de-a noastră, din Muscel, să vadă şi el ce marfă bună avem…!
– Şi-aţi luat cinci vedre pentru naşul Vasilică?
– Păi cum ? O sticlă i-o dăm lui şi restul o vindem , că e Revelion! Bucureşteanul nu se mai uită la bani!
Să mai zică cineva că românii nu sunt capitalişti! Fac afaceri şi-n noaptea de Revelion!
Cu chiu, cu vai, ajungem în Militari şi cu încă două sute de mii la taxi, fiindcă-n zi de sărbătoare tramvaiele circulă mai rar, ca şi autobuzele şi troleibuzele, ajungem în… Piaţa Universităţii. Era, doar ora nouă seara şi petrecerea era în toi! Chiote, strigăte, petarde, artificii, îmbulzeală… tineret şi o muzică pe care cu greu o desluşeam din cauza hărmălaiei. Înaintăm cu greu prin mulţime, petarde şi artificii din belşug. Ne ferim să nu ne scoată ochii cei care le lansează într-o veselie greu de exprimat în cuvinte. Nici de data asta nu ne dăm seama cam pe unde ar fi scena . Şi, iar, înaintăm prin mulţimea dezlănţuită. Şi tot aşa ,în sus şi-n jos , vreo două ore.
– Îţi place mamă? întreb eu, pe ton dulceag, nevasta care nu avea o faţă tocmai fericită.
– Da, e foarte frumos! mă persiflează ea. Nici nu se putea mai bine! Când îţi mai vine o idee de asta să mă anunţi cu două zile înainte! Să am timp s-o analizez. Tac şi nu mai zic nimic. De-atâta umblet prin mulţime simt junghiuri la picioare. Şi astea nu erau nimic pe lângă strigătul deznădăjduit de „maţe goale” .
De pe scena aia, din depărtare, formaţia Voltaj mă lua şi ea „ în balon”.
-” Tânăr vreau mereu să fiu,
Să trăiesc aşa cum ştiu,
Ca la douăzeci de ani
Fără griji şi fără bani!”
Şi alte versuri din astea nepotrivite pentru mine, un om trecut destul de mult peste douăzeci de ani şi pe deasupra şi cu burta goală!
– Mamă, zic eu, dacă nu-ţi place, eu zic să plecăm, îmi dau cu presupusul.
– Da, bună idee, dar poate-mi spui şi unde?
– Deocamdată, hai să ieşim din balamucul ăsta şi ne gândim pe urmă.
Cu chiu, cu vai, ieşim din balamuc. Ideea e …că nu aveam nici o idee! Chiar aşa acum ce facem, încotro ne îndreptăm?
– Hai, nu mai fi supărat, încearcă ea să mă îmbuneze. Dacă-mi permiţi, eu zic să mergem la tanti Lidia în Militari.
– Şi dacă nu-i acasă? Mai dăm şi două sute de mii la taxi, pe degeaba!
– E acasă, stai liniştit, la şaptezeci de ani, cred că i-au pierit demult gărgăunii de a pleca de acasă de revelion! Şi-apoi, eu am sunat-o de acasă în timp ce tu erai prea preocupat cu planul tău mirific! Ne aşteaptă. Aşa că, hai să nu ne apuce Anul Nou pe drumuri!
Eu vă spun un singur lucru: Cine n-are nevastă, să-şi caute! Şi cine are gând de burlăcie, să se-mpuşte! Ajungem la douăsprezece fără un sfert la tanti Lidia în Militari. Nu era singură. Mai erau două perechi de bătrânei care stăteau cuminţi pe scaun.
– Haideţi că v-aşteptam! Auzi, dar nu vă supăraţi că vă întreb: Aşa vă place vouă să staţi de Anul Nou, cu moşii? Nu vă duceţi şi voi ca tinerii, în Piaţa Universităţii?
– Tanti Lidia, îţi explicăm noi mai târziu cam cum stă treaba. Acum, dacă nu te superi, n-ai ceva de-ale gurii, o coajă de pâine… ceva.. acolo?
– Am de toate, şi sarmale şi aperitive şi friptură şi desert. Am şi de băut! Aşa că, aşezaţi-vă odată la masă că mai e puţin până la gongul noului an!
Ne-am aşezat, am mâncat, am băut iar când a bătut gongul mi-am sărutat nevasta mai tandru şi mai abitir ca-n prima tinereţe!
Cât despre mentalitate însă…. poate la anul! Şi LA MULTI ANI !
