Intervenita militara a Rusiei in Crimeia dublata de disponibilitatea presedintelui Putin de a dialoga cu puterile occidentale G7 pentru a dezamorsa conflictul nu-s surprinzatoare. Moscova a avut inspiratia de a renunta pasnic la dictatura, la razboiul rece si taria de intinde o mana frateasca occidentului, dar vizita Fericitului papa Ioan Paul II la Kremlin nu a mai fost posibila. De aceea de un sfert de secol totul pledeza pentru conflicte religioase si politice pentru a readuce in constiinta imperativul refacerii unitatii crestine. Mai multe voci invoca anul 2054, un mileniu de la Marea Schisma. Indiferent cand va bate ceasul, pana atunci ne putem astepta la tragedii, ca cele din Siria si Ucraina zilelor noastre. In acest sens, ultimii ani am incercat sa redefinesc interesele, impasul in care se gasesc ortodocsii si occidentalii dupa imensul esec din anul de gratie 1989, cand toti crestinii, umanitatea spera la refacere unitatii de credinta de la Vancouver la Vladivostoc. Articolele de mai jos au fost scrise intamplator, nu dupa un program prestabilit, totusi ele pot fi o contributie – desigul incompleta si modesta – la ceea ce intereseaza astazi opinia publica.
Vladimir Vladimirovici Putin (1952-)
Mihail S. Gorbaciov renunţă la dictatura proletară, stupida ideologie marxist-leninistă, demontează Cortina de Fier, termină Războiul Rece fără pierderi umane, dacă nu luăm în considerare 1000 de români morţi la Revoluţia din 1989, şi readuce astfel Rusia în noua Sfântă Alianţă – G7 plus Rusia.
Despre o unire a Moscovei, a „treia Romă”, cu ortodoxia reabiltată, cu Roma sub un papa slav, discută Gorbaciov cu Ioan Paul II în limba rusă. Patriarhul rus Alexei II nu-i de faţă.
După Gorbaciov, Boris Ielţîn mută centru de greutate a reorientării spre vest de la Roma romano-catolică la Washington-ul protestanţilor în alianţă cu israeliţii.
Presedintele Boris Ielţîn favoriza capitalismul sălbatic, oligarhii, miliardarii „de carton” evreii Berezovski, Gusinski, Hodorovski, până aduce Rusia aproape de incapacitate de plată, dar găseşte în Vladimir V. Putin un urmaş care redă încredere ruşilor şi readuce ţara pe linia de plutire. Berezovski are azil în Anglia, Gusinski în Israel. Hodorcovki e închis.
Anglo-mozaicii, pocăiţii şi izraeliţii sunt nemulţumiţi de renunţarea la tranziţia şoc şi apropiera de Europa. Asta bine înţeles că nu poate înlocui dialogul dintre Moscova şi Roma. Putin s-a botezat cu familia. Ortodoxia este religia poporului, exista însă o reticenţă a ruşilor din nou asediaţi.
La est, R.P. China, o mare putere economica şi militară, cu o populaţie de peste un miliard se uită cu interes la bogăţiile naturale din Siberia. La sud, fostele republici sovietice socialiste, acum independente, reamintesc de strălucirea Hoardei de Aur. Probleme cu musulmanii în Caucaz.
La vest, pe fiecare bancnotă euro este vizibilă o frontieră, în mod difuz şi desigur involuntar, până unde sunt interesele euro (Crimeia nu-i). NATO s-a extins în Ţările Baltice. Probleme în Serbia! Kosovo! Rusia este înconjurată de forţe, care nu-s mereu conforme cu interesele Kremlinului.
Presedintele Putin, protectorul ortodocşilor şi slavilor, conform panortodoxei şi panslavismul, apreciază intermediari din SUA, baptişti şi izraeliţi, dar e conştient de însemnătatea hotărâtoare a dialogului, care are loc la Belgrad între Patriarhia Moscovei cu Roma. De rezultatul acestuia depinde stabilitatea în Europa şi în lume.
Războiul rece s-a mutat din Europa în Asia. Pentru totdeauna? Acum ruşii antrenează talibanii din Afghanistan, ca în trecut americanii. Va reînvia conflictul între creştinii occidentali şi cei ortodocşi din nou, cum vrea să ne sugereze scandalul legat de otrăvirea la Londra a unui agent KGB, care a schimbat stăpânul?
Va parafa presedintele Putin, care a redat pravoslavnicilor demnitatea pierdută în tranziţia anglo-mozaica, reunificarea creştinilor, sau va găsi pentru aceasta misiune un urmaş, aşa cum l-a pregătit Andropov pe Gorbaciov pentru a readuce Rusia în concertul marilor puteri creştine?
De răspunsul la aceste întrebări depinde şi soarta ortodocşilor din România, dar mai ales din Republica Moldova, a cărei Mitropolie este dependentă, mai mult decât Patriarhia de la Bucureşti, de Moscova lui Vladimir Putin, stapanul Imperiului si al Bisericii.
Bremen la 14 decembrie 2006
Misiunea imperiala a Moscovei
Globalizarea Imperiului Roman a devenit creştină sub Constantin cel Mare (306-337), dar divizarea Imperiului în cel de Apus şi de Răsărit (395), cu centrele politico-religioase Roma şi “Noua”, “a doua Romă”, Constantinopol, a creat două Biserici. Occidentalii au receptat îndumnezeirea omului, Crăciunul, raţionalitatea lui Aristotel şi au optat pentru o cultură politică “orizontală”, democratică. La orientali, a primat urcarea la ceruri, Paştele, idealismul lui Platon, cultura politică “verticală”. A urmat Schisma (1054), dar acum sărbătorim patru decenii de la ridicarea anatemei. Există o punte peste prăpastia milenară est/vest. Refacerea unităţii creştine e aproape.
După prăbuşirea Constantinopolului sub turcii musulmani (1453), misiunea imperială creştină bizantină s-a mutat în “a treia Romă”, la Moscova şi a avut până recent un cuvânt greu de spus în lume. Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice a contribuit masiv la civilizarea, “creştinizarea laică, ştiinţifică şi materialistă” a Euroasiei de la Berlin, Praga, Belgrad, Bucureşti până la Marea Japoniei. Asta fără a pomenii fascinaţia marxism-leninismului, a comunismului în rândul intelectualităţii occidentale şi în „Lumea III”.
Comunismul rus şi naţional-socialismul germanic au pierdut credibilitatea, după ororile comise, dar Moscova a acumulat o experienţă seculară în globalizarea creştină de tip oriental, de acea merită toată atenţia “Globalistica / Global Studies”, 1300 p., ed. de I.I. Masur şi A.N. Tsumalov. Articolele enciclopedii n-au fost cerute de editori, ci au fost puse la concurs. Cei mai competenţi autori din domeniu au fost solicitaţi să se exprime liber şi au fost ca atare publicaţi. Un model demn de urmat. Sintezele privind sobornicia, religia, pacea, demografia, ecologia, războiul, politica, terorismul etc. dau o imagine fidelă a viziunii inconfundabile ruso-pravoslavnice de-a lungul timpului.
De la concepţia modernizatoarea a lui Petru cel Mare la marii gânditorii din sec. 19, Vladimir Soloviev (teocraţia universală), Fiodor Dostoievschi (umanismul rus universal), Nicolai Gogol (suflete moarte) etc., la cei preocupaţi de “cosmos” la cumpăna sec. 19/20, Constantin Ziolkowski, Nicolai Fiodorov, “Globalistica” redă fidel “ideia rusă” despre mondializare, cucerirea lumii şi a cosmosului. Prinţul şi anarhistul Petru Kropotkin voia chiar să înlocuiască organizarea socială “verticală” cu cea “orizontală”, bazată pe “respect şi solidaritate”. O idee cât se poate de modernă, care depăşea cu mult vremea în care trăia autorul.
Un precursor al mondializării a fost şi Alexadru Bogdanov, care în “Tectologie”, apăruta înainte de primul război mondial, a analizat surprinzător de excat toate problemele cu care se confruntă “satul global” de azi. Şi mai spectaculoasă e viziunea poetului futurist Velimir Hlebnicov, care visa la o limbă universală peste “înţelepciunea” celor naţionale: “Limba este la fel de înţeleaptă ca natura şi numai odată cu evoluţia ştiinţei, vom învăţa descifrarea ei.” El căuta o sinteză a spiritualităţii euroasiatice, şi ca “preşedinte al globului” a prezis prăbuşirea ţarismului, al doilea război mondial, chiar şi deznodământul lui, folosindu-se de interferenţa poeziei cu matematica, ceea ce el numea “ştiinţa soartei”.
Etnologul Lev Gumiliov (decedat în 1992) a intuit „obstrucţia” din societăţile, care mai mult consumă decât produc bunuri materiale şi spirituale. După care: “Corupţia se legalizează, criminalitatea se proliferează, armata se degradează, aventurieri, care se joacă cu emoţiile maselor, preiau puterea. Populaţia descreşte ca număr, dar această pierdere este echilibrată de imigraţia etniilor străine din vecinătate, care treptat domină din ce în ce mai mult societatea.”
Astfel de fenomene au apărut pretutindeni după demontarea Cortinei de Fier şi dezmembrarea “Lagăr”-ului condus de Moscova, la ruşi, ucraineni, moldoveni, români, bulgari, sârbi, albanji. De aceea, mai ales la creştinii ortodocşi, teoria conspiraţiei a „trădări, vinderii şi jertfiri interesului naţional după Revoluţia din 1989”, e a tot prezentă în medii foarte diverse. Biserica nu se poate împaca cu „obstrucţia” economică, social-politică şi readuce mereu în memorie rolul şi importanţa misiunii ortodoxe a Moscovei, Bucureştilor şi Belgradului.
Depăşirea crizei actuale generate de globalizare, printr-un dialog spre refacerea unităţii între Biserica Romei şi a Moscovei, “a treia Romă”, după perioada de supravieţuire în catacombe, e la început. Dar există o misiune imperială milenară şi în est. Mărturie stau monumentala “Enciclopedie Sovietică” şi noua sinteză “Globalistica / Global Studies”. Pe când astfel de enciclopedii şi la Bucureşti, Sofia, Belgrad, atât de necesare integrării în curând în Europa / UE. Creştinismul respiră cu doi plămâni – unul occidental şi unul oriental.
* * *
Protectorul pravoslavnicilor camuflat în mantia roşie comunistă Iosif V. Stalin a sacrificat Grecia, Muntele Athos – leagănul ortodoxie – pentru a elibera cât mai mult din “pământul slav”. El cu premierul englez Winston Churchill stabilesc astfel la 9 oct. 1944 “pe o bucată de hârtie” ca 90% din influenţă în România şi 75% în Bulgaria să-i revină lui. Moscova a renunţat în schimb la 90% din influenţă în Grecia.
Vladimir V. Putin s-a botezat, revene la tradiţia pravoslavnică şi ca nou protector al tuturor ortodocşilor este acum nemulţumit că pe lângă pierderea Greciei, Athosului, din 2007 România, Bulgaria devin membre ale Uniunii Europene, dar mai ales că occidentalii n-au considerat de cuviinţă să trateze şi cu el cum au făcut cu Stalin. Ce se va întâmpla cu slavii de sud? Pentru Iugoslavia, Stalin şi Churchill au prevăzut un pat, fiecare 50%. Acum catolicii vor în UE, care va fi soarta pravoslavnicilor?
Moscova se consideră a “treia Romă”, a preluat misiunea celei de a “doua Romă” după ocuparea Constantinopolului de către turco-musulmani (1453). Primele două centre creştine s-au prăbuşit din cauza păcatelor. De atunci a “treia Romă” este salvarea lumii, şi în cel mai neprielnic caz, în mod cert al ortodocşilor balcanici. Acest drept l-a obţinut Ţarul rus de la Sultanul turc la Pacea de la Cuciuc Cainargii (1774).
Panortodoxia şi panslavismul mascate în marelui proiect comunist al URSS-ului de a elibera toată lumea de capitalismul occidental revin în actualitate. Mai ales că unirea creştinilor, chiar şi pe un fundament atât de generos ca cel al “creştinismului care respiră cu doi plămâni” (Papa Ioan Paul II), oriental / ortodox şi occidental / romano-catolic, cere mai mult timp decât se credea în euforia anului revoluţionar 1989.
Neliniştea Moscovei privind soarta românilor şi bulgarilor în UE este justificată. După căderea Bizanţului, ortodocşii s-au exersat în supravieţuire. Cum vor face ei faţă concurenţei, dinamismului din occident fără protecţia Ţarului? Surprinzătoare e şi pasivitatea neofiţilor. Românii, bulgarii nu par a fi prea conştienţi nici de mişcarea tectonică geopolitică, duhovnicească şi sobornicească în care sunt prinşi şi nici de nemulţumirea ruşilor, care au dus totuşi, de la Petru cel Mare până la Stalin, mereu lupte grele pentru a-i elibera pe fraţii întru credinţă de musulmani sau fascişti.
Războiul rece s-a terminat paşnic, Cortina de Fier a căzut ca prin minune mai ales ca urmare a înţelepciunii ruşilor. De aceea există speranţa justificată ca noul protector al ortodoxiei, Putin, să privească pozitiv experimentul româno-bulgar în UE/NATO, ca o încercare mai autentică decât cea grecească, care în final poate fi un succes, de care vor profita toţi creştinii, inclusiv slavii orientali.
Bremen la 20 februarie 2006
Revin ruşii
1989, refacerea unităţii creştine, aşteptată de toată suflarea, n-a avut loc la terminarea Războiului Rece, război religios dintre creştinii occidentali şi ortodocşi, aşa că entuziasmul iniţial s-a transformat treptat într-o mâhnire generală, mai ales în Rusia şi România, cele mai mari ţări ortodoxe. Înlăturarea dictaturii la Bucureşti s-a realizat cu concursul marilor puteri, dar greul l-au dus totuşi ruşii din solidaritate cu fraţii lor de credinţă moldo-valahi. Revoluţionarii autohtoni sunt desigur victime, dar mai ales folclor la porţile Chestiunii Orientale.
Chestiunea Orientală începe cu Pacea de la Kuciuk Kainargi 1774, când Ţarul Rusiei devine protectorul ortodocşilor din tot Imperiul Otoman, sperând să ocupe Constantinopolul şi să devină astfel Împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Bizanţului… Ceea ce nu pot accepta occidentalii, pentru că ar adâncii prăpastia dintre creştinii şi ar face refacerea unităţii creştine şi mai dificilă. Aşa că Rusia este mereu oprită în avântul ei spre sud, spre Constantinopol, spre ceea ce consideră ea ca fiind dreptul ei legitim.
Moldo-valahii sunt parte a Chestiunii Orientale. Aşa că atunci când occidentalii sunt puternici ei se occidentalizează. Când periodic însă revin ruşii toată bruma lor de civilizaţie este trecută prin foc şi sabie, că 1944. Cum transilvănenii sunt uniţi cu Roma din 1700 şi moldo-valahii se închină spre Constantinopol şi Moscova de la Marea Schisma din 1054, este uşor de prevăzut cine câştigă sau pierde la schimbarea orientării. Asta în afară de faptul că latinii, occidentalii îi simpatizează pe toţi români, dar n-au încredere în pravoslavnicii, iar greco-pravoslavnicii, invers, n-au încredere în latini, dar îi susţin pe drept credincioşii că ei. Sunt astfel moldo-valahii condamnaţi să fi mereu neînţeleşi şi duplicitari?
2013, Rusia redeschide Chestiunea Orientală ca mare putere în rezolvarea conflictului religios dintre suniţii şi alaviţii în Siria. În România partidă ortodocsa – PNL, PMR, PCR, FSN, PDSR, PSD, USL – revine în forţă şi se orientează din ce în ce mă vizibil după putinismul autoritar, paternalist moscovit, bine cunoscut supuşilor lor, dar face în paralel şi efortul de a coabita cu occidentalii, a căror administraţie raţională şi cultură a contractului le este însă complet străină.
La două decenii de la eşecul refacerii unităţii creştine, ruşi şi moldo-valahi au încetat de a-şi mai pune cenuşa în cap şi privesc din nou critic lumea creştinilor occidentali. Cât mai rezista EURO? Se va rupe UE în sudul romano-catolic, nordul protestant şi estul ortodox? Iese Anglia, Grecia din UE? Anglo-americanii s-au luptat în războaie mondiale pentru a opri ascensiune Germaniei, Europei! Cât timp vor mai suporta ei nouă provocare? Cum va evolua conflictul China-USA în Pacific? Cât va mai fi USA super-putere? Pentru că într-o lume multipolară, Rusia poate se va extinde din nou în fosta Uniune a Republicilor Socialiste Sovietice, în fostul Lagăr comunist şi în defunctul Imperiu Otoman.
În acest context internaţional Rusia reia politica panslavistă, panortodoxă, mai nou euroasiatică şi, mai mult decât atâta, redevine activă ca a treia Romă în Chestiune Orientală, care numai aparent s-a încheiat în 1923. Vezi conflictele de după 1989 în Tunisia, Egipt, Israel, Palestina, Irak, Iemen, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Kosovo, Transnistria, Georgia etc. Moscova vizează din nou Chişinăul şi Bucureştiul ca făcând parte din sfera ei de interese.
Occidentul nu este interesat într-o Rusie slabă, neputincioasă la graniţa cu Islamul şi China. Oricum Rusia nu este în stare să producă nici un produs de marcă, în afară de materii prime şi arme. Bunăvoinţa vestului faţă de ruşi s-a văzut la sfârşitul Războiului Crimeii, a celor două războaie mondiale şi la implozia URSS-ului. Ţelul final este refacerea unităţii creştine cu fratele ortodox. Asta explică generozitate occidentului faţă de pravoslavnici şi nu în ultimul rând faţă de moldo-valahi. Pe de altă parte exigenţele UE, FMI, NATO… atrag mereu atenţia asupra scopul final al acestei coexistenţe, coabitări temporare.
Lângă marele frate de la răsărit, din ce în ce mai puternic, moldo-valahi nu numai că sunt convinşi că sunt un model de urmat pentru toţi romanii, dar vor încerca şi să-l impună din nou cu forţa. Asta va crea desigur confuzie nu numai la români, ci şi în apus, pentru că modelul de urmat nu este al moldo-valahilor. Ei au desigur meritul faptei unităţii naţionale 1859, 1918, nu însă a ideii, a programului de emancipare naţională. Ei „târâie încă după ei lanţurile grele ale duhovniciei şi soborniciei moscovite şi constantinopolite”.(expresie interbelică)
Ideea spre calea emancipării naţionale şi sociale a romanilor este Şcola Ardeleană, a Bisericii unite cu Roma în anul 1700, interzisă de ortodoxo-comunişti în 1948 şi tolerată de neocomuniştii, USL. Lipsa de dialog al moldo-valahilor cu Roma, după atât de promiţătoarea vizită a Fericitului Papă Ioan Paul II-lea la Bucureşti 1999, confuzia lor între faptă şi idee naţională, îi pune pe gânduri bineînţeles şi pe ruşi şi pe occidentali. Aşa că duplicitatea moldo-valaha va fi pusă din nou la încercare, mai ales că revin ruşii şi nu este numai exclus, ci ar fi un demers epocal că ei să taie nordul gordian al refacerii unităţii creştine. Ortodoxia rusă este oricum mult mai evoluată, permisivă curentelor teologice, filozofice şi culturale occidentale decât cea moldo-valahă. Ex oriente lux.
Modelul ortodox
De o mie de ani se străduiesc creştinii occidentalii să-i salveze pe ortodocşi de primejdia turco-musulmana şi să refacă unitatea creştină. Cruciaţii au fost primii, unirea lor religioasă făcută cu spadă nu a fost de durată, a urmat apoi unirea de la Conciliul de la Florenţa, dar Constantinopolul cade şi ortodocşii ajung sub Sultan, până când raţionalismul şi naţionalismul din vest permite expulzarea turco-musulmanilor în Asia şi emanciparea popoarelor din Balcani.
În vremea noastră, fără să mai aştepte refacerea unităţii creştine, occidentalii refac Imperiul Roman de Apus (UE, NATO) şi integrează şi o parte din Imperiul Bizantin, Balcanii. La scurt timp apar însă surprize. Greco-ortodocsii nu sunt în stare să asigure graniţele Europei, nu reuşesc să trateze corect refugiaţii, nu pot asigura colectarea impozitelor, un buget echilibrat. Sărăcia, corupţia şi datoria externă e mereu în creştere. Nesustenabilă. Chiar miliardele de euro făcute cadou Greciei de occidentali, de germani, nu-s de bun augur.
Această situaţie unică, nefericirea de a fi greco-ortodox, l-a făcut pe Nico Dimou să scrie o carte cu acest titlul. Drept credinciosul nu cunoaşte decât raiul şi iadul, aşa că el este ori fericit ori nefericit, şi face orice ca să rămână în afară realităţii. Autocunoaşterea şi autocritica sunt astfel excluse.
„Noi suntem altfel – constată Dimou -, noi încercăm disperaţi să aparţinem de cineva. De ce oare percepem specificul nostru ca pe un defect? Deci ne e ruşine de el? Din cauză că nu suntem suficienţi de numeroşi sau de puternici pentru a ne folosi de specificul nostru ca de un mândru drapel, pe care să-l urmăm? Sau poate pentru că nu suntem siguri pe noi? (Lipsa de siguranţă de sine şi nu micimea ne face să dorim pe cineva care să ne apere. Şi alte popoare sunt mici, dar nu acceptă să fie dependente.”
Cine sunt ortodocşii? Europenii din orient sau orientalii Europei? Ei se străduiesc să demonstreze cu îndârjire continuitatea glorioasă, greacă şi romană. Dar chiar şi limba este discutabilă, româna sau moldoveneasca? Şi pentru că e greu să te uiţi într-o oglindă, când nu vrei să vezi adevărul, ortodocşii au învăţat să joace diferite roluri, când sunt urmaşii ai antichităţii, când europeni moderni. Cum poate un popor fără identitate să nu aibe complexe de inferioritate … poporului nu i se permite să fie ceea ce este, ci mai tot timpul se confruntă că o măsură străină. Acuma măsură e Europa / UE.
Cât de europeni suntem? Multe ne separă de Europa occidentală, şi probabil mai multe decât ne uneşte. Curentele culturale, care formează civilizaţia europeană, n-au ajuns la ortodocşi decât că ecou. (Nu mă refer aici la bonjurişti!) Nici revolutia papala, nici scolastica medievală, nici renaşterea, nici secolul luminilor, nici revoluţia industrială n-au ajuns în lumea greco-ortodoxă.
Dictatura de dezvoltare a forţat o modernizare şi industrializare a României fara precedent, dar acum se renunţa la totul. Ortodocşii se simt mai aproape de Rusia pravoslavnica şi de slavofili, decât de Europa raţionalismului. Acad. Florin Constantiniu constată pe bună dreptate că azi situaţia din România este mai lipsită de perspective decât sub Stalin. Orice s-ar spune, greco-ortodocsii nu se simt (vest) europeni. Ei sunt eternii jucători de pe banca de rezervă, numai… toleraţi pe stadion! Şi ceea ce este mai grav asta-i deranjează şi îi revoltă.
Cine-i vinovat? Aici apare complexul de superioritate al greco-ortodocsilor. Ei sunt aleşi lui Dumnezu, superiori faţă de roboţeii primitivi din occident. Responsabilitatea eşecului lor o poartă alţii, UE, CIA, FMI, OECD, NATO, şi pe plan personal la fel. Cine n-a luat un examen, n-a promovat în carieră, înseamnă că n-a avut relaţii, bani, n-a fost lăsat să plagieze. Desigur că sunt influenţe străine şi relaţii utile, dar poate că există şi o responsabilitate personală. Când Marx s-a referit la religie că opium pentru popor, s-a inspirat probabil din istoria greco-ortodocsilor.
