Toţi v-aţi mirat, prieteni, văzând toţi ca şi mine:
Prin aer, EMINESCU plutind sus peste noi!
Părea un zeu din basme, ce-n Ziua lui revine
O clipă să se-arate, dând timpul înapoi.
Trupu-i creştea cât Ţara, iar pieptul cât Carpaţii –
Şi-n părul lui toţi codrii Moldovei se-adunau.
Ochii-i erau luceferi plini de lumini şi graţii
Şi-o Dunăre de lacrimi din ochi îi izvorau.
Când ne-a zâmbit, din nori ieşise mândrul soare
Şi florile albastre deodat-au răsărit!
Toţi plopii fără soţ i se plecară-n zare,
Din Nistru până-n Tisa blestemele-au pierit!
Şi-l însoţeau cinci îngeri din cinci părţi ale Ţării,
Alături de cinci zâne din basme româneşti…
Şi-atunci s-a stins furtuna din valurile mării,
Dar s-a mutat în trupuri şi suflete-omeneşti.
S-a-ntipărit pe Ţară umbra-i de Domn fierbinte;
Natura cea valahă aşa l-a proclamat!
El, Eminescu, însă, era modest, cuminte,
Deşi al limbii noastre e veşnic Împărat!
—————————————————–
*PICTURA: „Junele Eminescu în pădurea de la Ipoteşti!” – tablou în ulei pe pânză, de Cristian Petru Bălan
Cristian Petru BĂLAN
