Am citit în publicaţia Curentul Internaţional din SUA fragmente din Risipirea, cronica bucovineană scrisă de Corneliu Florea din Canada, care are un comportament reverenţios, patriotic faţă de ţara noastră, pe care a părăsit-o în urmă cu trei decenii. De curând am citit această cronică în întregime, în lectură continuă fiindcă m-a ţinut încordată şi fascinată de evenimentele pe care nu le cunoşteam şi mai ales pentru că e scrisă altfel decât scriu românii deobicei; unii scriu mult şi alţii scriu bine. Risipirea lui Corneliu Florea este însă mult diferită de ceea ce am citit până acum din li­teratura scrisă în exilul şi diaspora românească. Îl cunosc pe autor din articolele sale publicate în diverse ziare şi reviste, din eseurile şi cărţile sale, plus din Jurnal Liber editat de el, toate fiind reacţii de critică şi revoltă, de contracarare argumentată a ceea ce se întâmplă nepotrivit în ţară. Cunosc că şi-a editat pe banii săi cărţile, dintre care, apoi, multe le-a făcut donaţie unor biblioteci din ţară. Nu pretinde lansări de carte sau agenţi de publicitate şi niciodată nu a pretins nici un fel de recunoaştere. Cărţile şi le lasă în voia lor, după dictonul latin: Pro captu lectoris, habent sua fata libelli (încăpute pe mâna cititorului, cărţile îsi au soarta lor). Totuşi mă întreb, oare cum este mediatizată această cronică bucovineană de excepţie în ţară, ştiind că scriitorii români din străinătate nu prea sunt văzuţi prin publicaţiile literare de acolo, afară de câteva excepţii: unele pe merit, altele pe publicitate de conjunctură.
Cronica bucovineană începe din 1775, când “colţul de sus“ al Moldovei lui Ştefan cel Mare a fost ocupat şi alipit Imperiului Habsburgic prin tocmeală cu otomanii şi ţariştii, ignorindu-se drepturile istorice ale marii majorităţii româneşti. Acţiunea începe la Ostriţa, veche comună aşezată pe malul stâng al Prutului nu departe de Cernăuţi, urmărind destinele câtorva familii locale, în paralel cu cele ale altor familii de bucovineni, rude sau consăteni, ce au hotărât să emigreze după pământul făgăduit în preeria canadiană. Autorul cunoscând descendenţi din acei emigranţi şi ascultându-le odiseea transatlantică şi istoriile anilor grei, dureroşi ai începutului în preeria canadiană, s-a hotărât să le dedice o cronică cât mai obiectivă, justă şi dreaptă, începând cu o amplă documentare, atât în România cât şi în Canada. Bucovina sub ocupaţia habsburgică a fost pentru multă vreme alipită Galiţiei habsburgice şi în această vreme a fost copleşită de colonişti, marea majoritate fiind evrei şi ucraineni, ceea ce a dus la mari schimbări demografice în detrimentul românilor. În această nouă situaţie se plăsmuieşte, aproape după modelul biblic, o ţară făgăduită în Nord America spre care sunt îndreptaţi românii bucovineni şi ucraineni, evreii ocupându-se doar de plecarea lor. După autor aceasta este o nouă risipire a bucovinenilor, ce a început de la desprinderea lor de Moldova, unii risipindu-se în ţările româneşti, alţii pe câmpurile de luptă a orgolioşilor habsburgi. Dar cea mai mare risipire a venit odată cu ruşii; ţarişti în Primul Război Mondial şi sovietici – comunişti în cel de al Doilea Război Mondial.
Cu o bogăţie de personaje, date, fapte şi evenimente istorice, autorul ne prezintă această risipire bucovineană; din continentul nord-american, ostil şi rece, pe cei sosiţi, care au primit gratuit cele 160 de acrii promise, să le destelineze şi să supravieţuiască pe ele, până în lagărele de teroare, mizerie şi foame în care au fost deportaţi bucovinenii în stepele ruseşti şi Siberia. O cutremurătoare soartă, între cei ce au emigrat de bună voie în preerie unde în câţiva ani de trudă şi-au facut gospodării bogate şi bucovinenii paşnici şi fără vină ce sub ocupaţia militară sovie­tică au fost deportaţi în Siberia ca să piară în câţiva ani!
Ceea ce dă o şi mai mare valoare acestei cronici este faptul că personajele sunt reale, de la cele istorice până la cele obişnuite ale societăţii din acele vremuri. Familia bucovineanului Petre Ostriţean este aşezată în epicentrul cronicii, din care Ilie Siretean parte a fa­miliei, este unul din eroii cronicii. O fire intelectuală cu caracter deosebit, istoric de formaţie îşi iubeşte cu devotament vatra şi obştea lui bucovineană educându-şi studenţii pe această cale. Un alt personaj real este profesorul universitar Ion Nistor, intelectual de frunte al elitei româneşti din Cernăuţi, care a scris inegalabila Istorie a Bucovinei şi a participat frecvent la unirea Ducatului Bucovinean cu Regatul României în 1918. Autorul ne prezintă numeroase perso­naje, de la curţi imperiale şi regale la oamenii obişnuiţi, comuni ai lumii, pe unii cu mai mare extindere în paginile cronicii pe alţii cu extindere mai redusă, dar fiecare cu caracter specific să amplifice acţiunea momentului descris. Totul e scris cu condei apăsat, încercând să trezească spiritul românesc la realitatea adevărului istoric, parcă de teamă că oamenii uită repede, dar cel mai repede uită românii tragedia neamului lor (scrie autorul la pag.145). Citind îţi dai seama de o mare cantitate de informaţii istorice pe care autorul le-a adunat din publicaţiile vremii, cărţi şi documente istorice, din scrierile altor autori pe această temă şi toate la un loc îmbogăţesc paginile acestei cronici dusă pe planuri diferite.
În încheiere, aplaud cu entuziasm ceea ce ne-a oferit Corneliu Florea şi consider că Risipirea ar trebui citită de românii con­ştienţi că din vatra lor milenară părţi au fost ocupate şi anexate de imperiile înconjurătoare, pe nedrept de habsburgi şi forţa şi teroarea comunistă a ruşilor. Lacomi de teritorii frumoase şi bogate, nimicind şi risipind poporul român, dintre care bucovinenii şi basarabenii au suferit cel mai mult. Acestora Corneliu Florea le-a închinat o carte de argint. Cartea se poate obţine scriind la adresa: Corneliu  Florea 11 Trowbridge Bay, Winnipeg, Manitoba, R2N 2V9, Canada