O mare parte din cantităţile de carne de porc şi pasăre, inclusiv din cea de cartofi, ceapă, morcovi, tomate, mere, dar mai ales zahăr, consumate de români sunt aduse din străinătate. Se apelează la importuri în cazul unor produse pentru ca producţia internă nu poate acoperi necesarul.
În alte cazuri, cum ar fi cartofii şi merele româneşti, acestea sunt, pur şi simplu, scoase de pe piaţă de mafia importatorilor. Românii s-au obişnuit deja să mănânce zahăr brazilian şi carne franţuzească, olandeză sau germană.
Dacă românii consumă cartofi aduşi din Serbia şi mere din Polonia sau Turcia, oile româneşti ajung în Italia, Iordania şi Bulgaria, vacile – în Croaţia, Egipt şi Grecia, porumbul – în Egipt, Spania, Algeria, Turcia sau Libia, iar vinul – în Republica Moldova, Germania, Marea Britanie, SUA.
Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în ianuarie şi februarie au intrat în România produse alimentare în va­loare de 252,9 milioane euro, adică de patru ori mai mult decât reprezintă valoarea exporturilor agroalimentare.
Cea mai mare pondere în structura importurilor o au ţigările şi tutunul – 15Î (37,9 milioane euro), fiind urmate de carnea de porc – 12Î (30,2 milioane euro), citricele – 6,8Î (17,2 milioane euro) şi zahărul – 5,6Î (14,3 milioane euro). (M.R.)