Peste jumătate dintre români (57,2%) consideră că situaţia lor financiară va rămâne, în 2012, la nivelul celei din acest an, în timp ce aproape 44% dintre ei s-au declarat nemulţumiţi de finanţele de care dispun la ora actuală, se arată într-un studiu de piaţă realizat de către portalul iVox, specializat în sondaje online. Potrivit datelor publicate joi, la polul opus, 29,4% dintre repondenţi au răspuns că au o situaţie financiară mai degrabă bună, iar alţi 26,9% că datele vor fi şi mai încurajatoare în perioada următoare. Pe de altă parte, aproape 16% dintre cei chestionaţi consideră că peste un an vor avea o situaţie financiară mai proastă decât la ora actuală. În ceea ce priveşte gestionarea cheltuielilor, peste o treime (34,1%) dintre români au menţionat că se împrumută frecvent pentru a-şi acoperi datoriile lunare. Dintre aceştia, 40,3% se împrumută de 3-4 ori/an, în timp ce 31,3% apelează la această variantă numai o dată pe lună. În cea mai mare parte (42,4%), împrumutul se face de la membrii familiei, pe locurile următoare aflându-se prietenii apropiaţi (28,6%) şi rudele (14,6%). Referitor la motivele pentru care oamenii se împrumută, în prim-plan se situează acoperirea datoriilor lunare (29,1%) şi apoi achitarea altor datorii (18%). Tot la capitolul datorii, dar al timpului în care acestea se returnează, aproape 27% dintre repondenţi au spus că fac acest lucru între 1 şi 3 săptămâni. De asemenea, 21,3% dintre români îşi achită împrumuturile într-o lună şi încă 19% în mai puţin de o săptămână. Sumele pe care cei chestionaţi le iau cu împrumut se încadrează între sub 100 de euro (35,9%) şi maxim 500 euro (41,4%). Cercetarea iVox arată faptul că 38,1% dintre români au declarat că nu au datorii mari, iar dintre aceştia cei mai mulţi (13,2%) estimează că va dura maximum cinci ani până când le vor plăti, urmaţi de 11,2% care vor returna banii în mai mult de zece ani. iVox este un portal de sondaje online, dezvoltat pentru a sprijini pe de o parte consumatorii şi, pe de altă parte, companiile în procesul optimizării relaţiei dintre cele două părţi, prin intermediul sondajelor de opinie. Sondajele sunt proiectate şi interpretate în funcţie de specificul domeniului şi ariei de interes a partenerilor site-ului, iar construirea, proiectarea şi interpretarea rezultatelor este realizată într-un mod ştiinţific, în raport cu datele obţinute, tendinţele pieţei şi predicţiile specialiştilor din domeniu.
Rezultatele cercetărilor sunt garantate cu o probabilitate de minim 98%, în limitele unei erori de sondaj de sub 2%. Românii se împrumută adeseori în special de la membrii familiei, prieteni apropiaţi şi rude, doar puţin mai mult de zece la sută apelând la bănci, potrivit unui studiu realizat de Kruk Internaţional companie de colectare a creanţelor. Conform sondajului realizat pe Internet de companie, sursele la care românii apelează pentru a se împrumuta în vreme de criză sunt membrii familiei apropiate – 42,4%, prietenii apropiaţi – 28,7%, rude – 14,6% şi bănci – 10,7%. Circa 40% dintre cei care au răspuns la sondaj se împrumută de 3-4 ori/an în timp ce 30% obişnuiesc să împrumute lunar sume de bani. Peste 50% împrumută sume cuprinse între 400 şi 3.200 lei, 35% împrumută sub 400 de lei, iar aproximativ 13% apelează la împrumuturi cuprinse între 4.000 şi 8.000 lei. Românii se împrumută adeseori în special de la membrii familiei, prieteni apropiaţi şi rude, doar puţin mai mult de zece la sută apelând la bănci. Conform sondajului realizat pe Internet de companie, sursele la care românii apelează pentru a se împrumuta în vreme de criză sunt membrii familiei apropiate – 42,4%, prietenii apropiaţi – 28,7%, rude – 14,6% şi bănci – 10,7%. Circa 40% dintre cei care au răspuns la sondaj se împrumută de 3-4 ori/an în timp ce 30% obişnuiesc să împrumute lunar sume de bani. Peste 50% împrumută sume cuprinse între 400 şi 3.200 lei, 35% împrumută sub 400 de lei, iar aproximativ 13% apelează la împrumuturi cuprinse între 4.000 şi 8.000 lei. Sondajul Kruk a fost făcut pe un eşantion de circa 5.000 de repondenţi prin intermediul Internetului. Kruk Internaţional este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa recuperării de creanţe, anul trecut compania având un portofoliu de creanţe de 2 miliarde de lei respectiv 600.000 de cazuri, valoarea medie a unei creanţe fiind de 5.075 lei.