RONDELUL DESPĂRŢIRII
Te pierd în zări când soarele apune
Şi străluceşti, de dor, ca o minune;
Sub bolta de miresme mă aşteaptă
Acelaşi chip de înger-blândă şoaptă.
Spre mare, arfe de lumini se-ndreaptă,
O stea a devenit eterna treaptă,
Te pierd în zări când soarele apune
Şi străluceşti, de dor, ca o minune.
Deasupra ta cerul se recompune,
Iar gândul prăbuşit-a în genune
Căinţa despărţirii…Se deşteaptă
Un vis topit în vremea ta nedreaptă.
Te pierd în zări când soarele apune…
RONDEL DE TRISTEŢE
Mi-e sufletul de pace însetat,
Veşmântul de mătase şi zăpadă,
Privirea ta în stele a-ngheţat,
Pe umeri o sclipire o să cadă.
De temeri şi mustrări m-am descălţat,
Alerg în anotimpul de baladă,
Mi-e sufletul de pace însetat,
Veşmântul de mătase şi zăpadă.
Am smuls târziul binecuvântat
Şi ruga mea dospeşte ca dovadă;
Te chem în raiul nostru-ndepărtat
Când nimeni, rana, nu o să ne vadă.
Mi-e sufletul de pace însetat…
RONDELUL CERULUI
Pod de iubire, zbor spre veşnicii,
Crin de mătase şi speranţă,
Mă pierd sub bolta viselor târzii-
Albastru dor şi eleganţă.
Refugiu azurit… Mereu să-mi fii
Seninul tău e cutezanţă,
Pod de iubire, zbor spre veşnicii,
Crin de mătase şi speranţă.
Sclipirile în veci îţi vor fi vii,
În ochii-ţi văd nesiguranţă,
Un cer de lacrimi…Fade bucurii
Măsoară-a inimii distanţă.
Pod de iubire, zbor spre veşnicii…
RONDELUL MUNŢILOR
Să ne întoarcem faţa către munte
Cu sete de curaj, dinspre trecut!
Pădurile să ne întindă-o punte
Din brâul verde-n care am crescut.
Să murmure legenda peste frunte,
Măreţe vremuri am mai străbătut!
Să ne întoarcem faţa către munte
Cu sete de curaj, dinspre trecut.
Oştirile duşmane-au fost mărunte,
Nicicând în faţa lor nu ne-am temut…
Am răsărit din munţi, ei- din grăunte,
Săpând un nume-n piatră, renăscut.
Să ne întoarcem faţa către munte!