* Aproape 400 de petiţii privind acte de discriminare au fost depuse anul trecut la CNCD şi în 31 de cazuri s-au aplicat sancţiuni de avertisment sau amendă contravenţională de până la 40 de milioane de lei * În Transilvania, cele mai discriminate categorii sunt rromii, persoanele infestate cu HIV/SIDA şi femeile la angajare *

Consiliul Naţional privind Combaterea Discriminării şi-a prezentat în cursul lunii ianuarie raportul de activitate pe anul 2004. Peste o mie de reclamaţii au fost depuse în ultimii doi ani, de la înfiinţarea acestuia şi până în prezent. Nu toate au fost de competenţa acestui consiliu, însă s-a constatat că rromii sunt cea mai discriminată categorie, la nivel naţional, iar minorităţile sexuale, unde fapta e mai greu de dovedit, au fost cel mai puţin discriminate. Din cele 353 de petiţii depuse anul trecut la CNCD, peste 200 au fost soluţionate, restul fiind în curs de investigare. Discriminarea pe criterii de rasă, naţiona­litate, etnie, orientare sexuală, dizabilitaţi sau boli se pedepseşte cu amenda contravenţională de la 2 la 40 de milioane de lei.
“În mod normal, soluţionarea unei petiţii de discriminare durează două-trei luni. Dar foarte mulţi se feresc să ne răspundă solicitărilor, în cazul unei anchete, când noi solicităm date suplimentare. Persoanele care comit fapta de discriminare sunt greu de găsit sau ne răspund cu întârziere şi persoanele care ne semnalează fapta nu mai revin cu informaţii, iar în situaţii de genul acesta termenul se prelungeşte şi poate ajunge la opt-nouă luni. Cei care sunt în conti­nuare nemulţumiţi pot acţiona în instanţă şi pot solicita daune morale”, a declarat Adrian Cămărăşan, preşedintele CNCD. Tot luna trecută a fost prezentat Barometrul de opinie privind situaţia discriminării în România, realizat de Metro Media Transilvania, cel mai amplu studiu de până acum, fiind o premieră la nivel naţional.