Cu o mică întârziere, care nu a ţinut de voinţa noastră şi a apărut strict din pricina vremii ploioase din ultima vreme, pe 29 mai 2014, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin Platforma Arheoinvest, în colaborare cu asociația noastră, Vatra Daciei, au început etapa a doua de realizare a diagnosticului arheologic, prin realizarea de prospecţiuni magnetometrice şi electro-magnetice în situl cucutenian din punctul Dăiceni II, aflat pe terasa pârâului Dăiceni, la sud de satul Hândrești, jud. Iași.
Pentru realizarea prospecțiunilor, specialiștii de la Platforma Arheoinvest utilizează două echipamente performante: un magnetometru cu vapori de cesiu, G858, și un aparat GPR (radar de penetrare a solului), capabil să detecteze anomalii arheologice până la o adâncime de 20 de metri. Avantajul utilizării unor astfel de instrumente de detectare a anomaliilor rezultate în urma activității antropice constă în posibilitatea de a cunoaşte ce se află în anumite zone, fără ca respectivul spaţiu să fie distrus prin săpare.
Astfel, după ce pentru întreaga zonă a fost realizată ridicarea topografică, s-a început scanarea magnetometrică, care a pus deja în evidență prezența unor anomalii datorate, cel mai probabil, existenței unor resturi de construcție, case, care par a avea dimensiuni medii (10 m lungime), cu suprafețe de aproximativ 50 mp.
Rezultatele campaniei de prospectare non-invazivă vor fi folosite ulterior pentru ca arheologii să stabilească zonele în care se va debuta cu săpătura propriu-zisă, acestea relevând ariile de interes arheologic.
O altă precizare, extrem de importantă, pentru a se evita confuziile, este că Asociaţia Vatra Daciei nu are nicio legătură cu operaţiunile desfăşurate recent în zona Oţeleni de alte organizaţii şi asociaţii, care au vizat cu totul alte parcele de teren decât cele aflate în administrarea noastră, la o distanţă de câţiva kilometri.
Efortul bugetar necesitat de etapa de scanare se ridică la 6.000 de lei. Le mulţumim celor care, până în prezent, au contribuit, alături de noi, prin donaţii, la acoperirea unei părţi din această sumă şi vă lansăm tuturor invitaţia să sprijiniţi acest proiect arheologic de cercetare a culturii Cucuteni.Află cum la adresa: http://www.vatra-daciei.ro/
VATRA DACIEI
Vă mulţumim,
Valentin Roman şi Ionuţ Frâncu
MAI MULTE FOTOGRAFII la adresa: http://www.vatra-daciei.ro/am-