6

6Ultima zi a Festivalului Internaţional de Film Etnografic (F.I.F.E) Zlatna a început cu discursul primarului Oraşului Zlatna, Silviu Ponoran, care a mulţumit cetăţenilor oraşului pentru implicarea deosebită în cadrul evenimentelor festivalului. S-au acordat diplome pentru toate satele aparţinătoare oraşului, care au participat alături de preoţi la parada portului popular, iar o diplomă specială au primit soţii Elena şi Gabriel Boholţ pentru efortul deosebit depus în organizarea şi derularea festivalului. Stadionul din Zlatna a fost aproape neîncăpător datorită asistenţei care a participat la această ultimă zi a festivalului.

Ulterior, o slujbă oficiată de preoţii din Zlatna a întregit şi binecuvântat întregul eveniment. Programul artistic a fost deschis de către preşcolarii Grădiniţei „Peştişorul de Aur” din Zlatna, cu un moment artistic „decorat cu umbreluţe”, pe acordurile celebrei melodii „Singing in the Rain”. A urmat rapsodul local Aurelian Plăcintă, acompaniat de ansamblul Casei de Cultură „Horia Popescu”, din Zlatna. În acordurile muzicii antrenante a urmat un moment al copiilor din ansamblul „Mugurelul” din satul Feneş, pregătiţi de d-na. Felicia Bălşan – o cunoscută interpretă de muzică populară din Zlatna. Tot din satul Feneş a încântat apoi asistenţa Mihaela Gherman. Căluşarii din zonă, reuniţi într-un singur mare ansamblu, au jucat pe iarba stadionului, primiţi cu aplauze de întreaga asistenţă. Feneşul se pare că în această seară a deţinut supremaţia, mai ales că pe scenă a încântat auditoriul cu ritmurile zlătnene şi Felicia Bălşan. Cei prezenţi s-au bucurat de fiecare moment al festivalului şi, evident, cel mai aşteptat moment a fost decernarea premiilor festivalului.

Organizatorii FIFE Zlatna anunta ca membri juriului au acordat numai 10 premii din cele 13 aflate in concurs. Cu toate acestea, juriul FIFE Zlatna a decis sa mai acorde doua premii speciale, respectiv Premiul pentru „Atitudine” si Premiul „Pacala”. Separat, reprezentantul juriului din partea Radio Romania International a acordat un premiu special, pentru „Cea mai originala muzica de film”.

In data de 15 iunie 2013, juriul primei editii a Festivalului International de Film Etnografic (F.I.F.E.) Zlatna, alcatuit din Geo Saizescu – presedinte, Al. G. Croitoru, Calin Caliman, Horia Barna, Sebastian Papaiani, Claudia Motea, Marian Stere, Marcel Negruti, Nicolae Clonta, Malina Dragnea, Horia Tanislav, luand in discutie filmele inscrise in concurs, a stabilit urmatorul palmares:

1.   Premiul pentru cel mai bun film etnografic „Marele premiu”„De la spicul de grau, la pictura” / „Od zrna do slike” – producator: – HRT – Televiziunea croata, Olimp si Atalanta, scenariu si regia: Branko Istvancic

 

2.   „Premiul juriului”: – „Mehedinti – From legend to present” /„Mehedinti – din legenda in prezent”, producator executiv : Radu Tora, director de proiect : Constantin Gherghe, director de imagine: Raoul Ventel, editor film: Florian Ardelean, muzica: Robert Precup, Alexandru Parocescu

 

3.   „Premiul publicului”: – „Sanvasaiul la Galda de Jos”, regia: Marinela Baba

 

4.   Premiul pentru „Cel mai bun film strain”: – „Ruse”, Bulgaria, regizor: Branimir Popov

 

5.   Premiul pentru „Cea mai buna regie a unui film romanesc”: – Cristi Toporan pentru filmul „Painea la test”

 

6.   Premiul „Pacala”: „Drumul spre Europa”, regizor Valeru Ciurea

 

7.   Premiul pentru „Cea mai buna imagine a unui film romanesc”: „Talmaciu”, realizator Rodica Pavel

 

8.   Premiul pentru „Atitudine”: „Imposibila intoarcere”, realizator Valeru Ciurea, imagine: Maria Ciurea

 

9.   Premiul pentru „Cea mai buna coloana sonora a unui film romanesc”: „Drumul spre Europa”, realizator Valeru Ciurea

 

10.               Premiul pentru „Cel mai bun montaj de film”: „Maramures”, realizator Gabriela Dima

 

11.   Premiul pentru „Cel mai bun film etnografic 3D”: -„Culegatorii de folclor”, regia: Gabriel Boholt, scenariu Elena Boholt

 

12.  „Premiul Junior”: – „Mugur de traditie”, realizator: absolventii cursurilor de operatorie, regie si montaj din cadrul Centrului artelor vizuale Zlatna, jud. Alba

13 . Premiul Radio Romania International pentru „Cea mai originala muzica de film”: – Mehedinti – From legend to present” / „Mehedinti – din legenda in prezent”,  – producator executiv: Radu Tora, director de proiect: Constantin Gherghe, director de imagine: Raoul Ventel, editor film: Florian Ardelean, muzica: Robert Precup, Alexandru Parocescu

                                                                                                                       http://www.etnofilmzlatna.ro