S-a acreditat de gura târgului cum că americanii au lansat numai mâncăruri nesănătoase și că românii trebuie să-și devoreze produsele interne, mai scumpe și mai proaste, numai pentru propășirea economiei naționale. Este și asta o formă de minciună grețoasă și antimericanism găunos. Cine crede că în Statele Unite se mănâncă doar McDonalds, hotdog, hamburger, pizza, care au ajuns și până în cele mai dosnice țări, își face o impresie greșită. În primul rând, supermarket-urile noastre sunt asemănătoare unor hale, alimentele stau împreună cu ciorapii și cabinele de probă a sutienelor. Am văzut și magazine enorme în California, dar acelea erau fie exclusive pentru vestimentație, mobilier, plante decorative sau pentru tot ceea ce este necesar copiilor. Rețelele de magazine Safe Way din San Francisco Bay Area sunt altceva.
Având o arhitectură specifică, în stil cubist, ușor de recunoscut de la distanță pentru că se disting foarte bine în peisajul urban, fiecare SW este de fapt constituit dintr-un complex de magazine de dimensiune medie. Varietatea mărfurilor este mare, căci și distanțele între domiciliu sau locul de muncă și un magazin sunt apreciabile. Deobicei o familie vine la magazinul alimentar o dată – de două ori pe săptămână, mai ales în zonele din Silicon Valley, unde printre fabrici se găsesc spațiile locuite, ca niște insule, departe de Downtown-uri. Și atunci se umple portbagajul cu marfă. Obișnuit în țară, cu magazinul de la colț, unde poți intra zilnic, mi-am propus să vin la cel mai apropiat SW ca într-un fel de documentare.
Căci e păcat să nu-ți acorzi niște ore într-o prăvălie cu produse alimentare nemaivăzute. Dimensiunea locației e, ca să zic așa, umană și nu trebuie să alergi cu căruciorul zeci de mile. Alimentele sunt destul de ieftine, pentru toate buzunarele, fermele și firmele aduc numai lucruri proaspete, de cea mai bună calitate. Legumele se culeg după masă iar noaptea se încarcă rafturile. Semipreparatele din magazin sau mâncarea gata făcută sunt lucruri în general cunoscute pentru un european. Pui la grill se face peste tot. Mai puțin biftecul în sânge, această delicatesă britanică. La raionul respectiv funcționează și o bucătărie care etalează supe (de fapt ele sunt chiar ciorbe, însă cuvântul ciorbă nu există în engleză) și mâncăruri, pe care le cunosc sau ba. Mai sunt și supe în borcănașe de plastic, unele italiene, altele asiatice, THAI, SUSHI. În arealul San Franciso se mănâncă multe fructe de mare, crabi, homari, scoici, creveți de diferite dimensiuni. Și mult pește, evident. Spectaculoasele fileuri de somon sălbatic de Alaska m-au impresionat deosebit. Somonul se găsește și în cutii de conserve de mari dimensiuni. Fileuri de ton, dar nu dintr-acela mărunțit, ca la noi. Este interesant de subliniat faptul că americanii nu vor s-audă de crap.
Apoi sunt foarte reticenți la anumite soiuri de pește care ar putea conține mercur.
La raionul de cărnuri nu am văzut, de pildă, carne de oaie, doar cotlete de miel. Măcelarii îți tranșează pe loc vită sau porc, fără urme de grăsime sau oase. În paralel, sunt, evident, și caserolele, cu carne refrigerată, dar nu e nimic congelat. Pui și curcan, tot fără grăsime. Ai astfel posibilitatea să te alimentezi și fără să te îngrași.
Produsele de carne procesată există în forme variate, dar să nu căutați cârnați, șuncă grasă sau slănină afumată. Uleiul de floarea soarelui este inexistent, așa că sunteți în postura de a cumpăra doar sortimente diferite de ulei de măsline. Trebuie menționat și faptul că există și produse din import, conserve mai ales și o gamă largă de ingrediente chinezești sau indiene. Oțet balsamic, da, în niciun caz nu vulgarele oțeturi de fermentație, ca la noi. La raionul de lactate veți căuta în zadar telemeaua, cașul și alte chestii cu multă sare și adesea dubioase. Unt, inclusive cel de arahide, cașcavaluri din toată lumea, creme cu aspect de smântână. Am căutat conserve de fasole. Am găsit, desigur, fasolea roșie mexicană, ori cea produsă de o firma Bush, cu adaos de sos dulce. Mai apropiate de ceea ce cunoaștem noi sunt conservele de fasole (fagioli borloti) cu carne de porc, multă și bine gătită, produse de niște ferme.
Voi face abstracție de alte raioane, cu dulciuri sau diverse sorturi de pâine. Cu adevărat spectaculoase sunt legumele și fructele, unele clasice, altele exotice, produse ale climei subtropicale. Sigur, multe ne sunt cunoscute, mai nou, de când suntem piața de desfacere a Uniunii Europene. Cu excepția faptului că ardeii din Turcia și roșiile din Olanda fac ceva drum până la hipermarketurile noastre. Fermele care aprovizionează această parte a Californiei sunt la cel mult o oră distanță. Absolut totul proaspăt, apetisant. Nu multă lume are timp să facă zilnic cumpărături, iar zonele locuite, care au un Safe Way în apropiere, sunt costisitoare, casele sunt scumpe, chiriile la fel.
Câteva rafturi sunt pentru medicamentele banale, utilizabile fără rețetă. Cele prescrise de medic se cumpără de la farmacia din incinta magazinului alimentar. În ce privește vinurile, dacă nu vizitați podgoriile numeroase prin care California a devenit locul întâi în lume (podgoriile NAPPA), le găsiți în magazine, doar în ambalaj de sticlă. Spre deosebire de România, care-și ambalează băuturile în nenorocitele alea de PET-uri, americanii păstrează în pet doar apa plată și Cola. Nici măcar berea, ferească sfântul! Se spune că înbutelierea berii în pet este o invenție românească. Nu cred, dar e o treabă căcăcioasă. Mai bine am fi inventat noi Hewlett-Packard-ul, nu mizeria asta de băutură la pet. Cum nu mă pricep la vinuri, cu atât mai puțin la celebrele mărci de California, mă voi opri puțin la raionul cu bere. E posibil ca sortul Stella Artois să fie chiar importată în America, nu produsă aici SUB SUPRAVEGHEREA firmei de origine, ca în țara noastră. Am văzut bere de Hawaii, în butelci de sticlă mai mari de doi litri. Dozele sunt mai mari decât cele europene, cam pe măsura continentului American. Se pot lua direct din raft, numai reci, doze de trei sferturi de Kg., adică 80 Fl Oz.
Cea mai popular mi s-a părut sortul American Budweiser. Se pare că, spre deosebire de cehi sau germani, americanii preferă bere strong, mergând de la 6% la 8,5%. Multe sortimente englezești, mai ales brune. (Nu există doar la Munich festivaluri gen Oktoberfest, unde curg râuri de bere, ci și la San Francisco, unde, durează două săptămâni, se dă și gratis și se folosește multă bere de la dozator, turnată în recipiente de sticlă mult mai mari decât așa-zisele halbe). Am mai notat sortimente ca Anheuser-Busch, Red Ales, Pale Ale, American Strong, IPA Black, Golden Ale, English Pale Ale, English Strong, Kolsch (germană), Imperial Strong, California Common Beer, Bud Light, Corona ( din Mexic), Red Horse etc. Există circa 1700 breweries (fabrici) și se consumă cam 76 litri per capita anual.
În afară de casieriile unde te duci cu cardul și semnezi cu un fel de creion pe ecranul digital, există și una fără personal , unde îți faci singur, fără asistență, operațiunile cu cardul. Asta mi s-a părut absolut ieșit din comun și imposibil de aplicat în România. Probabil că n-ar putea fi implementat nici bunul obicei al americanilor de a-ți pune marfa în pungi (dacă dumnezeu dă, dar nu-ți bagă și în traistă, apoi să știți că la Safe Way ți se bagă și în traistă), ba mai mult, la solicitare ți se duce căruciorul la mașină și ți se încarcă și portbagajul.
Ceva mai complicat e la raionul cu țigări. Cum nu se prea fumează , nu există multe solicitări. Pachetele se află într-un dulap cu lacăt. Dacă vrei să fii servit, apeși un buton și iese vânzătorul, descuie dulapul…Oricum, în State se găsesc și țigări mai slabe, care nu dau dependență severă. Care nu se găsesc în Germania sau România…
