“The Bone Season”este romanul fantasy care a uimit întreaga lume, fiind considerat fenomenul anului 2013. Samantha Shannon, numită de Forbes “noua J. K. Rowling”, a reușit la doar 21 ani să aibă unul dintre cele mai spectaculoase debuturi editoriale. În mai puțin de o lună de la apariție, volumul “The Bone Season” a fost tradus în peste 21 de țări, iar studiuorile The Imaginarium (Andy Serkis, „Lord of The Rings” și Jonathan Cavendish, „Jurnalul lui Bridget Jones”) pregătesc deja ecranizarea cărții.
In data de 27 septembrie a.c. Samantha Shannon s-a aflat în Bucureşti pentru a-si lansa cartea. Aceasta este o vizită fără precendent, fiind pentru prima dată când o autoare de acest calibru din segmentul fantasy/young adults vizitează România. Cu această ocazie, cititorii au putut face cunoștință cu o scriitoare surprinzător de tânără, cu o imensă energie şi o imaginaţie debordantă, care a creat, prin acest debut literar, o realitate nouă şi îndrăzneaţă.
“The Bone Season” este în top 10 New York Times Bestsellers. A fost deja prezentată și discutată în presa internațională, de la The New York Times, la The Guardian, The Telegraph și BBC. Mai mult, “The Bone Season” a fost aleasă ca prima carte prezentată la “TODAY Book Club”, noul club de carte din cadrul emisiunii “TODAY”. În ziua lansării, în Londra, autoarea a semnant peste 1000 de autografe. Cartea are și un booktrailer profesionist, la a cărui realizare au contribuit toate editurile care publică “The Bone Season” la nivel internațional, și care introduce cititorii în atmosfera misterioasă a cărții și în lumea plină de spirite în care se luptă pentru supraviețuire protagonista cărții.
“The Bone Season” (Curtea Veche Publishing) este povestea eroinei Paige Mahoney în vârstă de 19 ani, care lucrează în lumea interlopă din Scion, Londra. Jobul ei: să scotocească după informaţii, pătrunzând în minţile celorlalţi. Asta, pentru că Paige este Călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. În lumea ei, comite înaltă trădare numai prin simplul fapt că respiră. Într-o zi ploioasă, viaţa ei se schimbă pentru totdeauna. Paige este prinsă și trimisă trimisă în Sheol, fostul oraş Oxford — ţinut secret vreme de 200 de ani şi controlat acum de puternica rasă a Refaiţilor, venită dintr-o altă lume.
Samantha Shannon s-a născut la Londra, în 1991. A început să scrie la vârsta de 15 ani. Între 2010 şi 2013 a studiat limba şi literatura engleză la St Anne’s College, Oxford. A fost descoperită de faimosul agent literar David Godwin și, în 2012, a semnat un contract cu editura Bloomsbury Publishing (pentru o sumă compusă din șase cifre), pentru primele trei cărți dintr-o serie de șapte, începând cu “The Bone Season”. În același an, Women of the Future Awards a nominalizat-o la The Young Star Award. Samantha Shannon se va afla în România în cadrul unui turneu european de promovare, care include destinații precum Olanda, Suedia, Norvegia.
“Îmi place să-mi închipui că la început eram mai mulţi. Nu prea mulţi, bănuiesc, dar oricum mai mulţi decât acum. Noi suntem minoritatea, cei respinşi din lume. Nu din cauza fanteziei, deşi chiar şi aceasta e pe lista neagră. Arătăm ca oamenii obişnuiţi şi, câteodată, ne şi purtăm ca ei. Din multe puncte de vedere, chiar suntem ca ei. Suntem peste tot, pe oricare stradă. Trăim o viaţă pe care ai putea-o considera normală, dacă nu ai cerceta prea adânc. Nu toţi ştim ce suntem. Unii dintre noi mor fără să afle vreodată. Unii dintre noi ştiu, şi nu sunt prinşi niciodată. Dar existăm.
Crede-mă.” The Bone Season – Samantha Shannon
sursa: Curtea Veche Publishing