CASSY-wb

CASSY-wbSuntem un popor care vorbeşte atât de mult despre cât de inteligent, cât de mesianic şi cât de áxis múndi este el încât, mi-e greu să cred că oamenii nu sunt mândri de apartenenţa lor. Orice sondaj ne va spune că românii sunt mândri de faptul că sunt români. Să fie doar o mândrie declarativă? Încă un capitol la care suntem buni la teorie dar unde practica ne omoară? Sursa mândriei noastre este în acelaşi timp şi sursa neputinţei noastre, a ruşinii noastre? Un fel de ciudă că puteam face mai mult dar nu am făcut?

 

Când vine vorba de istoria românilor, de cultura şi valorile lor, de România în general, suntem toţi maeştri în detractare, în ironie şi autoironie, în sarcasm, persiflare, flagelare şi autoflagelare, în desconsiderarea propriilor valori şi repere…

Conducătorii din ultimii ani au învârtit cu lopata banii publici în interesul propriu sau în zadar, întru sărăcirea completă şi disperarea totală a românilor, momindu-i pe aceştia cu luminiţele din capetele unor nesfârşite tunele precum: NATO, UE, economia de piaţă, glo­balizarea…, de la care toţi aşteptăm o rezolvare care, evident, nu va veni. Oamenii de calitate sunt marginalizaţi, oamenii cu educaţie şi cultură nu mai au nici un fel de valoare… Cum este posibil să acceptăm atât de multă incultură, atât de multă prostituţie, atât de multă mizerie umană? Unde sunt părinţii, educatorii? Unde s-au pierdut cu toţii? Este incredibil!

Se mediatizează cu obstinaţie să se accepte aceste vicii. Ele sunt încurajate chiar şi de oamenii ce se găsesc în ierarhia socială în poziţii importante. De ce? Pentru că dacă ei nu ar avea asemenea vicii, pătura de jos nu ar avea curajul să vină şi să ceară astfel de drepturi…

Este nepermis. Şi noi, acceptăm cu seninătate toate aceste imagini dezgustătoare. Cum mor copii in maternităţi din neglijenţa unor persoane incompetente, cum peste tot se cere şpagă fără pic de ruşine, cum se fură de unde se poate şi de unde nu se mai poate. S-au manelizat toate domeniile… Se urmăreşte cu bună stiinţă să se distrugă arta şi distrugând arta, calitatea a tot ce-i frumos, se ucide spiritul uman. Noi ştim ceea ce se întâmplă. Nu suntem orbi şi nici surzi, ştim de toate acestea. Dar acceptăm totul cu multă seninătate, ca şi cum toate ar fi normale, fireşti. Şi nu avem nici o putere… Dumnezeu este singurul în măsură să desfinţeze această creaţie a lui. Şi clipa aceea e atât de aproape, mult prea aproape. Omul, o fiinţă umilă pe care EL o păsuieşte şi o aşteaptă să revină din acest somn al ignoranţei şi al nesimţirii…