Stau cu gura căscată, se scarpină după ureche şi nu mai ştiu ce să simtă: revoltă, milă, scârbă, invidie?! Bieţii săraci! Unii au muncit o viaţă, zi lumină, noapte, sau în câte trei schimburi, ore suplimentare, navetă lungă pe drumuri pline de praf, în maşini hârbuite, cu zgomot şi emanări ucigătoare de gaz. Plecau cu mâncarea în sufertaşe, strângând fularele în jurul gâtului, tremurând pe sub hainele prea subţiri pentru gerul muşcându-le faţa. Săpau şanţuri, urmăreau aparate de măsură şi control, mânuiau strungul, arau pământul, se adânceau în fundul minelor să scoată aurul la lumină, scurmau pământul, dădeau cu sapa pe arşiţă, cu sudoarea scurgându-li-se până la brâu….Cu toate acestea nu şi-au putut ridica vile făloase, nici nu s-au lăfăit în maşini luxoase, n-au avut timp şi bani să stea cu burta la soare pe plaje exotice.Au urmat turma celor supuşi, s-au revoltat când au fost incitaţi, s-au potolit când au fost minţiţi cu promisiuni şi sloganuri cântate cu trâmbiţe. Acum au o cutie de chibrituri drept casă -dacă o mai au şi nu au vândut-o pentru o bucată de pâine, sau cumpărarea unui loc de muncă pentru copii – s-au ales cu boli incurabile, unii chiar au clacat, s-au rupt de realitate, mănâncă doar în zilele cu soţ, ultimul dumicat îl dă unui câine vagabond – că e şi ăla un suflet nevinovat. Ascultă ştirile de la TV – mereu aceleaşi, numai nenorociri, inundaţii, violuri, accidente rutiere, jafuri, crime, atentate, criză.
Bieţii săraci, nu mai au idealuri, nici speranţe, dar mai au curiozitatea să afle ce se mai întâmplă în lume, dar mai ales în ţară.Şi află bieţii muritori de foame, că ţara este plină de bogaţi şi se întreabă în simpla lor filozofie, cum n-au crăpat de-atâta îmbuibare, cum se descurcă, unde doarme unul care are atâtea paturi în atâtea case, cum se descurcă, cum nu uită unde îşi ţine atâtea chei de uşi?! Cum de au banii şi timpul necesar pentru atâtea locuri de vacanţe vizitate?Cu câte capete au gândit, câte şcoli au putut să urmeze, cu câte braţe au muncit ca să câştige atâţia bani de au şi pentru dosit, sau de trimis departe în alte ţări-seifuri neştiute de prieteni şi rude furioase care au un motiv întemeiat: că nu le mai aruncă peste gard şi lor -din când în câd – câte un card, câte-o maşină second-hand, câte o haină de blană demodată, vre-un bacs cu ţigarete, un whisky, un „Smirnov”, măcar o verighetă, un colier micuţ, sau câteva miare de EURO – bănuţi!
Şi cu privirea nedumerită ca şi mintea, ce şi-o mai caută prin scărpinat după ureche, sau în paharul ce mai poartă urma unui vin decolorat şi acru, îndobitocit săracul aproape se îneacă în propria-i uimire. Apucă să se-ntrebe cu simplă filizofie: „Ce-or fi făcând cu-atâta bănet şi-atâtea şpăgi?! N-or să se înbolnăvească de preaînavuţire? Mâncând atâta caviar, somon, mistreţi şi căprioare, nu li s-o pune în gât dacă au înghiţit un dumicat prea mare?!Dar cum este posibil, ca pentru un singur om să fie atâta risipă de avere? N-or fi extratereştri? N-or fi clonaţi din cine ştie care naţii de nesătui şi dezumanizaţi?”
Şi ce ar mai putea să creadă bieţii muritori de rând, care au teamă şi să trăiască şi să moară, când pentru restul familie ar fi la fel de grea povară!Unii sunt încă prea tineri şi prea descumpăniţi, au învăţat cu anii în facultăţi de stat, cu diplome de merit, luate mâncând cartea pe pâine în loc de alte bucate, naturale, cu ochii furând de prin vitrine gustul de ciocolată sau mirosul de la pâine caldă şi au acum răsplată şomajul, grija ratei neplătite în bancă pentru casă, disperarea că nu mai sunt bani pentru copil nici cât să-i dea paharul plin cu lapte şi un covrig pe zi…
Chiar nu aveţi măsura ruşinii, c-aţi ciugulit prea mult din urna pentru zei?Puşi paznici pentru hoţi aţi stat cu mâna prea întinsă şi aţi plesnit cu toată forţa nesimţirii, legea ţării peste bot, ca pe un câine vagabond!Aş vrea să văd toţi vameşii trăind doar dintr-un salariu lunar al unui inginer, tehnician, programator, învăţător, şofer, dulgher sau arhitect, funcţionar ori muncitor, având în cârcă măcar trei copii, părinţi bolnavi, rude mai sărace decât ei, un maldăr de facturi de achitat şi în acelaşi timp să le rămână bani de crâşmă şi chiolhanuri. Apoi, din tot ce-au strâns prin şpaga fiecărei ture vămuite, să facă în fiecare casă de sărmani, donaţii!
Curată utopie, veţi spune! Am fi o ţară cu oameni hrăniţi zilnic sănătos, raţional! Şi dacă şpaga ar fi o taxă legal plătită ca vamă, ar veni şi bani la investiţii, n-am mai împrumuta, ar fi locuri de muncă, mult mai puţini şomeri, am fi o populaţie normală fără mutanţi, clonaţi, spăgari!Probabil oropsiţii ar privi cu milă efortul bogătaşilor de a-şi spăla păcatul prin omenie şi ar exclama – culmea – cu milă: „-Săracii, bogaţii vameşi! „ Dar, din nenorocire nu e doar tagma lor…ei sunt doar un exemplu mult prea usturător!
