În 1990 a fost o ,,modă” de a călătorii în fosta Iugoslavia, Polonia şi Ungaria,mai ales pentru noi cei care locuiam în Banat. Am dus lucruri din casă care nu ne-au mai trebuit ca bibelouri, păpuşi,pahare,vaze,ceşti…
Dupa achitarea biletului de transport,taxa de piaţă şi altele am rămas cu puţini bani câştigaţi plus cu o zi sau chiar două aproape pierdute…Au fost chiar ,,excursii” cu pierdere,ne-au furat din marfă şi alte evenimente neplăcute.
Am fost şi eu de câteva ori cu soţia,singur sau cu fratele meu. Cel mai mult însă dintre noi trei a fost Eugen,fratele meu. Pentru noi fraţii mai bine a fost în Ungaria,ştiind limba ne simţeam ca acasă. Într-una din călătoriile sale prin Ungaria Eugen a fost într-un orăşel de lângă graniţa cu România.Aici a observat că erau parcă prea mulţi pe străzi şi majoritatea îmbrăcaţi la patru ace.
A intrat într-un magazin să-şi cumpere o carte şi vânzătoarea a spus că se grăbeşte ,va inchide mai devreme, merge la şcoală.Vecinul ei a terminat liceul şi este mare ceremonie. Fratele meu n-a dat mare importanţă la ce-a spus vânzătoarea însă fiind pe stradă a văzut că toată lumea se îndreaptă într-o direcţie.
Din curiozitate a întrebat unde se duc toţi aceşti oameni. Bătrânul cu care a stat de vorbă l-a privit pe fratele meu şi i-a spus că nu este din oraş.După ce fratele meu a raspuns afirmativ bătrânul i-a spus că azi e sărbătoarea oraşului.
Fratele meu ,,a trecut în revistă” toţi sfinţii şi toate sărbătorile însă n-a găsit nimic.
Bătrânul l-a ,,citit” şi i-a zis că azi la liceul din oraş e sărbătoare, ultimul an de liceu termină şi vor da un spectacol de adio pentru sfârşitul ciclului gimnazial.Eugen s-a hotărât să meargă şi el la acest eveniment.Aşa că l-a însoţit pe bătrân.
În faţa şcolii era multă lume.Fratele meu şi-a adus aminte de anii de liceu…emoţii…prea multe sentimente ciudate, sunt multe amintiri plăcute şi interesante, sunt atâtea clipe.A dat timpul înapoi, s-a întors la acei ani…
Era printre sărbătoriţi,a păşit neîncrezator spre porţile liceului, nu ştia pe nimeni şi nici măcar nu s-a gândit că va putea să ajungă atât de aproape de acei oameni.Unii oameni dar mai ales dintre elevi semănau cu foştii lui colegi. S-a gândit la profesorii lui, oameni care
i-au deschis drumul în viaţă, care l-au învăţat ce înseamnă răul şi binele,cum să gândească şi mai ales cum să se descurce în viaţă.
Cum timpul a ,,sudat” o adevărată prietenie între colegi şi chiar profesori,cum încet cu toţii au format o familie !
Au fost ani în care a descoperit sensul vieţii.A văzut cu ochii deschişi atmosfera pauzelor şi a orelor în care toţi se ajutau unii pe alţii….Au fost şi clipe când unii au avut momente de ,,rătăcire şi scăpare”,erau orgolioşi,se dădeau ,,mare”,formau ,,găşti”.
Apoi totul a intrat la normal şi din păcate totul s-a sfârşit mult prea repede. A cunoscut oameni care au ajuns aproape de inima şi sufletul său.
Eugen la intrarea în curtea liceului s-a apropiat de o vitrină unde era expus un tablou,o fotografie mare ce reprezenta o clasă cu elevii sărbătoriţi şi profesorii lor.
Elevii au scris ca motto:
,,Aşa cum ne-aţi învăţat,aşa vom trăi !
Profesorii la rândul lor au scris:
,,Viaţa este o adevărată scenă.Pentru unii tragedie,pentru alţii comedie.
Nu uita că şi tu faci parte din acest grandios spectacol !
Ai grijă cum îţi interpretezi rolul !”
Eugen însoţindu-l pe bătrân au intrat în curtea şcolii.Tot oraşul se afla aici…În scurt timp ceremonia a început printr-un discurs al directorului instituţiei,apoi a vorbit o femeie dirigintele clasei terminale.Au mai luat cuvântul o fată şi un băiat dintre cei sărbătoriţi.
Timpul a trecut…îi părea că a început numărătoare inversă a orelor de curs şi îşi dorea din tot sufletul să mai rămână acolo…tânăr.Era în aceeaşi bancă de la rândul din mijloc alături de colegii săi, cu care de multe ori au chiulit şi totodată au învăţat multe lucruri interesante care mai târziu l-au ajutat în viaţă.
Îi era dor…dor de acei ani şi era conştient că timpul lăsat în urmă nu se va mai întoarce…Au rămas amintiri frumoase care niciodată nu se vor uita.
Bătrânul l-a ,,trezit” şi i-a spus fratelui meu că sunt aşa mulţi oameni la această sărbătoare pentru că oraşul a mai câstigat câţiva oameni de nădejde,tineri care vor fi corecţi,cinstiţi,vor ajuta pe alţii şi vor ridica faima oraşului.
Aşa trebuie să fie cei care termină liceul !
Eugen face parte dintre acei tineri,de fiecare dată ajută pe cei de lângă el şi poţi avea încredere în spusele sale !
Mă bucur că am asemenea frate,am învăţat enorm de la EL, m-a ocrotit şi susţinut de multe ori !
