Pentru cei care ne aflăm dincolo de graniţele patriei, sărbătorile creştine ne trimit întotdeauna cu gândul și cu inima în țara natală, cu precădere la sate, ca o neîntreruptă întoarcere la obârșii. Zilele Sărbătorilor de iarnă au cea mai puternică atracție spre vatra străbună. Ne bucurăm din plin de toate frumusețile pe care ni le oferă în aceste zile și țara noastră de adopție, Canada, dar printre aceste frumuseți se strecoară nostalgia, fără să ne întrebe și alunecă în acea lume de odinioară, rămasă ca o pecete identitară în adâncul ființei noastre.
Pentru că vremurile s-au schimbat, satul nu mai este cel pe care îl știu cei de-o vârstă cu mine, născuți în prima jumătate a secolului trecut. Întoarcerea spre obârșii este, mai ales, întoarcerea atenției spre valorile spirituale ale satului tradiţional. De câte ori am fost în țară și am vizitat satul meu natal, Tigăneştiul Teleormanului, am trăit inefabilul spirit românesc, m-am simțit învăluită de frumuseți și valori morale ancestrale, asemenea sătenilor de odinioară, ba chiar și asemenea unora care numără mai puțini ani de viață, dar care au crescut în acest spirit. Mai mult, însă, sunt zone din țară care păstrează nealterate bogățiile spirituale moștenite din bătrâni, aceste lucruri evidențiindu-se cu precădere în Sărbătorile de Crăciun, când satul întreg se transformă într-o mare scenă de spectacol, iar sătenii devin actorii principali pentru câteva zile feerice.
Am privit la prefacerile impuse de mersul lumii cu un ochi încărcat de lacrimă, când nu mai regăseam valorile pe care le ştiam, și cu un ochi plin de lumină pentru pasul firesc al schimbărilor cu care se cerea imperativ să se țină ritmul înnoirilor. Pentru noi, cei aflați peste graniţele țării, e o mare primenire a sinelui când retrăim amintirea frumuseții și a sfințeniei acestor sărbători care s-au născut pe vatra satului străvechi. Sunem mândri că civilizaţia poporului român numără câteva milenii bune. Conform recentelor dovezi arheologice, se susține ideea că suntem pe aceste meleaguri de mai bine de 7000 de ani, și, fără niciun dubiu, suntem leagănul civilizației europene. Ne putem mândri că aici, în vatra satului românesc, s-au plămădit aceste comori de cuget şi simţire, care s-au transmis în tot ce au mai bun şi durabil românii de azi. De-a lungul timpului, satul a fost cel care a dat țării pe marii oameni învățați, politicieni, doctori renumiți, dascăli străluciți, inventatori model, etc. Mărirea și înălțarea oamenilor își au rădăcinile în vatra satului, chiar dacă sunt mai multe generații în arborele lor genealogic.
Vorbind de atâtea frumuseți, noi nu uităm că sunt și pete de umbră răspândite prin lume, că există și unii care au uitat sau poate nici nu au știut de acele comori de spirit ale neamului nostru. Fiecare copac își are uscăturile lui, conform legilor firii.
Și mai e ceva de reținut. Chiar dacă cultura și civilizația satului nostru strămoșesc lasă impresia că ne aflăm în urma istoriei, în pasul grăbit de a prinde din urmă valurile înnoirilor să nu uităm că tot ce primim nou e adesea acceptat ca o primenire a vechilor valori, ca o îmbogățire a acestora, iar nu ca o înlocuire a lor. Putem îmbogăți limba cu termeni noi, dar arhaismele şi graiul popular nu trebuie să dispară. Arhaismele, cuvintele populare, regionalismele pot fi folosite, dacă în context dau forță expresiei. Ele ţin de specificul nostru naţional, ne identifică. Putem să ne îmbrăcăm după moda vremii în care trăim, dar costumul național să își trăiască existența sub diferite forme. De Sărbătorile Nașterii Domnului ne putem distra cum știm noi mai bine, dar putem să facem un loc cuvenit datinilor și să cântăm din plinul inimii colindele strămoșești.
Nu putem renunța la cultura noastră care s-a format odată cu poporul român și ne-a creat identitatea de neam, ne-a dăruit acel «ceva », numit farmec specific românesc care ne-a făcut unici în lume. Această cultură a fost plămădită din cultura carpato-danubiano-pontică, cu elemente de tradiție preistorică, cu influențe bizantine și de origine romană. E o cultură la care biserica a avut o deosebită contribuție, căci poporul nostru s-a născut creștin. Tinerii se pot duce la discotecă, dar să întoarcă fața și spre moștenirea creștină și să asculte sfatul duhovnicesc.
Aceste comori tradiționale, acest univers ca de basm, au fost create de un popor capabil să renască din propria lui cenușă, care a biruit vicisitudinile ieșite în cale și a înfrumusețat trăirea vieții. Se impune păstrarea acestor comori specifice neamului nostru, și ele trebuie duse mai departe, cu atât mai mult cu cât nu bate un vânt prea favorabil dinspre procesul globalizării.
Comorile acestea spirituale, tradiţionale, au putut dăinui de-a lungul veacurilor, fiind respectate și duse mai departe în tăcere și cu bună credință. Tăcerea aceasta se aseamană cu focul acoperit de cenușă care a permis dăinuirea prin timp. Ni se umple inima de vibrații când întâlnim vetre strămoșești încă neatinse de modernismul contemporan, zone din nordul țării, Bucovina, de pildă, păstrătoare de tradiții despre care vizitatorii străini mărturisesc că sunt fascinante.
Cu aceste gânduri și sentimente, urez românilor de pretutindeni:
SĂRBĂTORI FERICITE!
—————–
Elena BUICĂ
24 Decembrie 2019
Pickering, Toronto, Canada
