3. Evul Mediu

“Roma s-a prăbuşit! Evul mediu a venit!!” Cam aşa cântau în anul 476 cei care supravieţuiseră căderii celui mai mare imperiu, cel roman. Războaiele capată o cu totul o alta turnură. Nimeni nu mai e interesat să plece la luptă doar de ochii frumoşi ai vreunei femei. Pentru că, doar atât se mai poate zări la frumuseţile evului mediu. Cântate în opere nemuritoare de către Dante, Petrarca sau alţii, femeile erau silite să poarte veşminte care cu timpul devin tot mai împovorătoare, le acoperă trupul de la vârful degetelor de la picioare până la gât. Cine să mai plece la război pentru nişte colecţii de modă, fără să aibă prilejul să vadă ce se acunde sub ele? Iar când reuşeau să treacă de acest obstacol, să se trezească în faţa interesantului instrument inventat de cavalerii plecaţi în cruciadă, centura de castitate. O chestie tipic misogină, cum numai europenii au fost în stare să născocească. De cealaltă parte, maurii, care şi ei plecau în cru­ciade (termenul nu e prea corect, din moment ce pe steagul lor verde flutura semnul lunii, deci ei plecau la “lunadă”, nu?), şi-au dat seama că ideea centurii pentru femei e răsuflată. La cele câteva zeci de neveste câte aveau fiecare, ar fi însemnat o adevarată cheltuială la casa omului. Aşa că, mult mai practici, au inventat hadambia. Adică, singurii care rămâneau acasă cu nevestele erau eunucii, astfel că soţii puteau pleca la luptă fără probleme, convinşi că pentru cei rămaşi nici Viagra n-ar fi dus la nici un rezultat.
Plictisiţi să plece peste mări şi ţări în căutarea duşmanului, cavalerii s-au gândit să-şi caute ceva potrivnici mai aproape de casă. Aşa că au găsit motivul cel mai la modă pe vremea aceea, religia, pentru a căuta sfadă. Catolicii au pornit război împotriva celor care protestau împotriva lor, deci a protestanţilor şi au pus la cale marea înghesuială de la 23 august 1572, de­numită şi Noaptea Sfântului Bartolomeu. Mai târziu au trecut la atac împotriva ortodocşilor, care şi ei, la rândul lor, au sărit pe protestanţi, care, pentru a nu rămâne mai prejos au găsit ceva indivizi de alte religii pe care să-i căsăpească. Astfel, toata istoria se poate reduce la un exerciţiu de matematică: dacă A îl omoară pe B, care îl arde pe rug pe C în timp ce este tras în ţeapă de D şi E, întrebarea este cine câştigă? Poate ne-o va spune F. Cândva….