George Coşbuc (1866 – 1918) poet din Transilvania născut la Hordou. A absolvit liceul din Bistriţa-Năsăud şi studiile academice la Facultatea de Filosofie şi Litere din Cluj. Publică la revista Tribuna din Sibiu, la revista Convorbiri literare din Iaşi şi la revistele Viaţa literară, Vatra, Foaie interesantă, Semănătorul, Scena, Flacăra din Bucureşti.
Temele lui sunt iubirea, natura, evenimente din viaţa satului, revolta socială şi Războiul de Independenţă. La 15 ani scrie prima poezie „Pe o foaie pedagogică din Ardeal” care s-a pierdut între timp. Scrierile lui sunt cu substanţă şi nobleţe, fără a se mândri, însă spunea că „poeziile mele le compun cântându-le” fiind un visător deja din tinereţe. Cel mai cunoscut volum de poezii este Balade şi Idile (1893) scris în opt ediţii, dar şi poeziile scrise la Revista Vatra: Fata mamei, Mama, Iarna pe uliţă, Pe deal, care au fost introduse ulterior în manualele şcolare. A făcut parte din colectivul scriitorilor pentru manuale şcolare „Carte de citire pentru clasa a III –a urbana”. Prima sa poezie de marcă a fost Nunta Zamfirei care are 26 de strofe, scrisă în anul 1889 după răscoalele ţărăneşti. Cu un an mai târziu se mută definitiv la Bucureşti.
A fost atras de limba greacă, de mitologia greco-latină prin simplitatea stilului, de unde a tradus ca. 500 de poezii. Deşi Coşbuc nu îşi formează reguli de scriere, el este cel care prelucrează fără a fi constrâns de un anume model. Scrie liber înlănţuind cuvinte cu o poetica naturală, lumea lui este de multe ori un spectacol imaginar. Ca personalitate a fost în acelaşi timp o persoana publică pentru popor, dar şi un timid, care a introdus în ramura scrisului o mişcare nouă, progresivă prin poeziile sale de folclor şi de spirit. Ultima lui poezie se numeşte Vulturul (februarie-1918) cu 9 strofe, începând aşa: „Venind de departe cu zborul întins/ S-oprise deasupra Ceahlăului nins,/ Ş-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins/ Căzu, ca să prindă vro pradă,/ Cum uneori parcă vezi fulgerul stins”. Şi terminând ultima strofa astfel: „Deodată cu ţipet se-ntoarse napoi,/ Ca unul ce-şi schimbă gândirea, şi-apoi/ Spre văi, şi departe, cu zborul greoi/ Încet ni se stinse vederii./ De-atunci nu-l văzură nici alţii, nici noi/ Rotind în luminile serii”.
George Coşbuc a fost prieten cu nume importante din viaţa literară a timpului: I.L. Caragiale, I. Slavici, T. Maiorescu, St. Iosif, B. Delavrancea, D. Anghel, A. Vlahuţă.
La 9 mai 1918 se stinge din viaţă “primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti… Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.” Liviu Rebreanu. Poetul este înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.
———————————–
Dragos G. UNGUREANU
Ianuarie 2018
Brasov
