Soarele este din ce în ce mai darnic cu vietăţile: plante, animale şi oameni. În câte o zi este mai frig dar se simte sosirea anotimpului în care are loc înviorarea naturii. Iarna pleacă de la noi în alte ţări. Se duce acolo unde este aşteptată cu nerăbdare de copii. Aceştia au gata pregătite săniuţele, patinele şi schiurile, ca să se bucure de neaua albă şi pufoasă. La noi, în prag de primăvară, ghioceii, primulele şi brânduşele colorează poienile şi pajiştile. E o plăcere să vezi cum în parcuri şi în grădini mugurii arborilor cresc din ce în ce mai mult, cu fiecare zi a lunii lui Mărţişor. Pământul e mai cald iar printre ierburi mişună de zor gâze şi viermişori. Insectele şi-au depus toamna trecută ouşoarele sau şi-au ascuns larvele prin locuri ferite de ger. Gâzele sunt puţine acum, la început de primăvară, dar în curând se vor înmulţi foarte repede. Primăvara, în grădinile cu pomii roditori înfloriţi, se aude zumzetul albinelor şi al bondarilor care culeg polenul şi îl poartă pe căpşor şi pe picioruşe, din floare în floare. Numai astfel pomii vor da fructe dulci şi zemoase.
Dar pe lângă insectele folositoare sunt şi altele cum ar fi muştele şi ţânţarii… Umblă nestingherite de nimeni prin gunoaie unde îşi găsesc hrană multă. Se aşază apoi nepoftite peste tot, pe legume şi fructe, pe hrana oamenilor şi împrăştie microbii luaţi pe corpul lor. Dar ştim noi cine le vine de hac! Sunt păsările sălbatice răspândite peste tot. Unele dintre ele s-au obişnuit cu omul şi trăiesc în bună pace împreună. Vrăbiile, turturelele şi porumbeii, au iernat aici. Păsările migratoare: rândunelele, berzele, graurii şi altele sunt mari consumatoare de insecte dăunătoare omului. Ele au fost nevoite să plece de pe meleagurile noastre toamna trecută fiindcă n-au mai avut hrană iar frigul le-a mânat spre ţările calde.
Rândunelele sosesc în curând la locurile pe care le-au părăsit numai pentru o vreme. Le este tare dor de cuibul lor! Irundel şi Irundica, o pereche de rândunele îndrăgită de săteni e aşteptată cu mult drag. Cu toate că în Africa au hrană din belşug, un ceas din trupuşorul lor le dă de veste că aici, la noi, e primăvară!… E vremea să revină acasă la ele. Anul trecut Irundel şi Irundica au scos două rânduri de pui. Familia lor s-a tot mărit. Dar zborul lor peste mări şi oceane, spre ţările unde au iernat, este de obicei, plin de primejdii. Mai mici şi mai delicate decât vrăbiile, rândunelele au penele de pe spate de culoare albastru închis strălucitor. Pântecele este alb-gălbui iar fruntea şi bărbia sunt de culoare roşie. Coada lor e despicată ca o furculiţă în forma literei „V”.
Rândunelele se avântă spre înălţimi şi străbat depărtările pe mulţi kilometri…. În drumul spre casă se orientează după soare şi lună. Uneori, când obosesc, se lasă din zbor şi fac câte un popas, ca să îşi refacă forţele. Pornesc apoi din nou cu dor de cuibul lor. Din stolul mare de păsărele unele îşi pierd viaţa pe puntea câte unui vapor de care se izbesc în timpul vreunei furtuni. Câte obstacole nu le stau în cale! Sunt chiar şi oameni răi care le prind dar şi animale înfometate care le înghit cu lăcomie…
Irundel şi Irundica au scăpat până acum cu viaţă. E al cincilea an de când au sosit la cuibul lor în satul aşezat pe malul Crişului Negru. Localitatea se înviorează primăvara când vin rândunelele şi văzduhul se umple de voie bună. Ciripesc vesele şi ne anunţă că în sfârşit, sunt aici şi primăvara a sosit! Rândunelelor le place să îşi facă cuibul la streaşina casei, în grajdul vitelor sau în alte locuri numai de ele ştiute. Se simt bine acolo unde gospodarii au copii şi e multă viaţă. Irundel şi Irundica îşi refac cuibul căptuşindu-l din nou cu puf şi paie adunate din jur. Aici, aproape de apa curgătoare a râului, lutul din care şi-au construit cuibul este numai bun pentru ca să dureze mai mulţi ani.
La începutul lunii mai, Irundica depune patru-cinci ouşoare albe, pătate cu roşu-brun şi le cloceşte timp de două săptămâni. Puişorii acoperiţi cu un puf lung cenuşiu, au ciocul galben, parcă au „caş” la guriţa lor… Puii rândunelelor stau cuminţi vreme de 21 de zile şi îşi aşteaptă părinţii să le aducă gâze pe care le prind din zbor. Îi alintă ciripind în felul lor şi îi hrănesc pe rând pe toţi, fără deosebire. După trei săptămâni, puii nu mai primesc hrană şi sunt forţaţi să iasă din cuib să îşi caute singurei mâncarea… La început sunt timizi, abia pot zbura, la îndemnul părinţilor. Apoi însă, devin puternici şi vânează insectele care le ies în cale, în zborul lor spre înălţimi. Astfel îşi întăresc trupul, fiindcă zilele trec şi ei trebuie să fie pregătiţi să plece la toamnă, pentru iernat. Vor pleca într-un un stol mare împreună cu alte rândunele şi cu grauri, spre ţările calde, de unde vor reveni ca şi acum, cu mare dor de cuibul lor.
———————————-
Gabriela Genţiana GROZA
Tinca, Bihor
martie 2016
