SABAU-Mircea-senat-wb

SABAU-Mircea-senat-wbMembrii Senatului din Illinois sunt întristaţi la vestea morţii lui Mircea Sabău, care ne-a părăsit la 15 iunie 2009. Mircea Sabău s-a născut la 24 august 1934, la Turda, în România. În copilărie a învăţat în oraşul natal, după care s-a mutat la Bucureşti pentru a-şi continua studiile la Universitatea C. I. Parhon, Facultatea de Fizică între 1952-1957. După terminarea studiilor, în 1957, Mircea Sabău a lucrat o perioadă de 18 ani la Reactorul Nuclear al Institutului de Fizică Atomică din Bucureşti. În 1970, luându-şi  doctoratul în Fizica Energiilor Înalte, a fost trimis pentru o perioadă de 5 ani să lucreze la Institutul Unificat de Fizica Nucleară de la Dubna, din fosta URSS.
Întrucât nu a mai suportat controlul dur al regimului comunist din România, Mircea Sabău, împreună cu familia sa au plecat în Occident în 1975. După ce a lucrat un an la Institutul de Cercetări Nucleare din Karlsruhe, din Germania, s-a mutat în Statele Unite şi a început să lucreze la Laboratorul Naţional Argonne, în Sectia de Energii Înalte. Când fondurile secţiei au început să scadă s-a decis să studieze un alt domeniu iar după ce şi-a luat examenul de Board în Fizică Medicală şi Radioprotecţie, a devenit profesor de Fizica Medicală şi Radio­protecţie pentru Diagnoză, la Universitatea din Chicago, unde a lucrat o perioadă de 18 ani, având şi răspunderea calibrării echipamentului medical complex al spitalului universităţii. Apoi a lucrat timp de 4 ani la Centrul Medical Baylor de la Universitatea din Dallas, Texas, ca profesor de Fizică Medicală, concomitent având funcţia de şef al Laboratorului de Echipament pentru Diagnoză şi Tratament. În 1998, împreună cu soţia sa au ieşit la pensie pentru a se dedica în întregime răspândirii culturii româneşti în lumea vestică.  
Prof. Univ. Dr. Mircea Sabău a publicat peste 150 de lucrări ştiin­ţifice în revistele de specialitate şi a prezentat deasemenea peste 50 de lucrări la diferite conferinţe şi congrese internaţionale. Datorită faptului că Mircea Sabău a fost membru în numeroase organizaţii profesionale (AAPM = Ame­rican Association of Physics in Medicine, HP=Health Physics, RSNA=Radiological Society of North America), civile şi cultu­rale; a fost membru al  Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinte, al Asociaţiei de Limbi Moderne „Rocky Mountain” şi membru în Biroul Consiliului Mondial Român; şi deasemenea a servit ca reprezentant al unei organizatii non-guvernamentale din România la Naţiunile Unite. Şi având în vedere că Mircea Sabău va fi păstrat în memoria tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit ca un om cinstit şi altruist, a cărui integritate şi demnitate n-au fost egalate.
“S-a hotărât, de către Senatul celei de a 96-a Adunări Generale a Statului Illinois, să se păstreze un moment de reculegere (tradus cuvânt cu cuvânt ar fi fost: „să plângem pierderea” n.trad.), alături de familia şi prietenii săi, pentru pierderea lui Mircea Sabău şi să-i păstrăm (veşnic) amintirea.   
S-a hotărât, ca o copie potrivită a acestui preambul şi rezoluţii sa fie prezentată familiei lui Mircea Sabău ca o expresie a simpatiei noastre.  Adoptat de catre Senat, la 10 februarie, 2010. Semnat de: John J. Cullerton, Preşedintele Senatului şi Jillayne Rock, Secretara Senatului “
http://www.ilga.gov/legislation/96/SR/09600SR0590.htm

Traducere neoficială George Roca
Membru al Academiei
Româno-Americane