DACA POLITICA NU E, NIMIC NU E: Premiile OSCAR
Daca nu ne-ar fi ajuns remarcile mai mult sau mai putin voalate din timpul spectacolului pentru premiile Grammy, si seara de Oscar a demarat exploziv cu cvasi-discursuri politice. Le-am numi chiar politicesti – adica civile, cetatenesti, laice, lumesti, profane, la alegere.
Uitand de simplul fapt ca sarbatorim lumea filmului, deci peliculele si cineastii care le-au creat, multi dintre colegii nostrii din Hollywood tin neaparat sa transforme microfonul de castigator sau prezentator in megafon pentru predica. Si ce auzim, de fapt, in plangerile lor publice? Ca America zilelor noastre este o natiune de bigoti rasisti in care minoritatile n-au oportunitati socio-economice, sunt marginalizati cultural, si li se baga pumnul in gura de fiecare data cand incearca sa se ridice la suprafata. Apoi trecem la urmatorul numar muzical….
Ca un preambul, presa, criticii de cinema ei insisi, in loc sa comenteze filmele de Oscar, nu au precupetit nici un efort in a sublinia in diverse forme jurnalistice cat de minimaliste sunt voturile academicienilor cineasti care au avut tupeul sa nu nominalizeze nici un artist de culoare la nici unul dintre premiile importante. Voci ascutite chiar au cerut boicotarea spectacolului omagial, in semn de solidaritate cu sarmanii americani de culoare impotriva carora exsita atata discriminare, ca si in viata de zi cu zi. Apoi s-a mai deschis o sticla de sampanie…
Dupa ce ecourile nuantelor civice s-au stins – cu simpaticul prezentator Neil Patrick Harris urand spectatorilor americani si internationali “buenas noches” – a inceput nedumerirea. Chiar daca nu a fost neasteptata, victoria finala a filmului “Birdman” i-a surprins pe multi. Trebuie insa sa intelegem ca membrii Academy of Motion Pictures Arts and Sciences sunt cu totii cineasti, artisti. Filmul lui Alexandro Gonzalez Inarritu este o metafora a vietii de artist. O meditatie asupra parcursului creativ intre mizerie si noblete. O radiografie tragi-comica in care ne regasim fiecare, mai ales de la o anumita varsta in sus cand se ingusteaza orizontul de asteptare, mai ales in Hollywood. Era aproape firesc ca majoritatea oamenilor de film din academie sa priveasca ca intr-o oglinda levitatia intre realitate si vis imposibil a actorului ratat pe care nimeni nu mai vrea sa-l asculte. Era de-a dreptul normal ca cei din breasla sa valideze ceea ce ei insisi simt. Ceea ce ei insisi inteleg. Ceea ce noi artistii uneori suntem.
Din solidaritate cu filmul incununat cu premiul Oscar si cu colegii votanti care l-au sustinut, nu putem decat sa declaram sus si tare, cu umilinta si emotie: “Je suis Birdman”!
(Photo of Tudor courtesy of Nelutzu Simionescu)
